Site icon Editia de Dimineata

Sondaj. 1 din 4 copii români au sau au avut măcar un părinte plecat la muncă în străinătate. O mamă își vede copilul, în medie, o dată pe an

Aproape un sfert dintre copiii români care au acum vârste între 0-17 ani împliniți au avut sau au un părinte plecat la muncă în străinătate, arată datele unui studiu național complex realizat de Organizația Salvați Copiii România.

Destinații

Italia (21%), Spania (17%) și Austria (12%) sunt primele trei destinații de migrație pentru muncă în cazul femeilor; în cazul bărbaților, acestea sunt Germania (24%), Italia (22%) și Marea Britanie (14%).

Aproape o treime dintre copiii care au fost întrebați (31%) declară că nu au fost de acord cu plecarea părintelui (părinților) la muncă în străinătate.

În medie, mama pleacă prima dată la vârsta de 6 ani și 11 luni a copilului; a fost plecată, în medie, 3,2 ani din cei 4,5 în care copilul s-a confruntat cu migrația mamei și dintre mamele plecate să muncească în străinătate, 58% se întorc în țară o dată pe an, relevă ancheta.

Urban vs rural.

Experiența migrației este similară în urban și în rural: 61,5% dintre copiii ai căror părinți au fost vreodată plecați în străinătate au sau au avut doar tatăl plecat (aproximativ 587.000 de copii), 20,4% au sau au avut doar mama plecată (aproximativ 194.000 de copii), iar 18,1% au avut plecați ambii părinți (aproximativ 173.000 de copii). Prin raportare la volumul de referință utilizat în eșantionare, respectiv 3.896.943 de copii, rezultă că aproape un milion de copii, respectiv 954.000 de copii au sau au avut experiența plecării unuia dintre părinți pe parcursul copilăriei, până la data studiului.

Dezbatere

Concluziile sondajului, precum și propuneri de măsuri care să vină în sprijinul acestei categorii vulnerabile  de copii, au fost dezbătute împreună cu  reprezentanți ai autorităţilor centrale și locale, ai școlilor și altor instituții relevante în cadrul Conferinței privind situația copiilor cu părinți plecați la muncă în străinătate, organizată de Salvați Copiii, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe.

Cifre dureroase

 Date relevante, care arată dimensiunea fenomenului copiilor rămași în țară, în urma migrației economice a părinților:

Consecințe

Chiar dacă într-o pondere mică la nivelul populației de copii, în general, toate comportamentele de risc declarate de către aparținători caracterizează într-o măsură semnificativ mai mare copiii cu cel puțin un părinte plecat la muncă în străinătate decât pe ceilalți copii.

Deși situația materială a familiilor cu un membru plecat la muncă în străinătate este percepută a fi mai bună decât în cazul celorlalte familii, încrederea în evoluțiile viitoare la nivel de familie este mai reținută atât în privința performanțelor școlare ale copiilor cât și starea de sănătate a familiei și starea generală a gospodăriei. Astfel, aparținătorii copiilor cu cel puțin un părinte plecat la muncă în străinătate:

Fișa tehnică

Colectarea datelor la nivel național și regional a fost efectuată în perioada 25 iulie-15 septembrie 2022 în regim ”față în față” la domiciliul respondenților.

Servicii destinate protecției copiilor cu părinții plecați în străinătate

Amploarea fenomenului copiilor cu părinții plecați la muncă în străinătate a făcut necesară dezvoltarea unei rețele de servicii specializate destinate acestor copii. Organizația Salvați Copiii a creat astfel de servicii, adresate atât copiilor, cât și părinților lor și persoanelor în grija cărora au rămas copiii, începând cu anul 2010.

Peste 12.500 de copii şi 8.200 de adulţi, persoane în grija cărora au rămas sau părinți, au beneficiat până acum de servicii de intervenție directă. Peste 127.000 de persoane, părinți, copii și specialiști, au fost informate cu privire la impactul negativ pe care plecarea părinților îl are asupra copiilor rămași acasă, respectiv la obligațiile ce le revin părinților la părăsirea țării.

 

 

 

Exit mobile version