Site icon Editia de Dimineata

Spania e artă! Proiecții de film documentar spaniol la Institutul Cervantes

În lunile iunie și iulie, Institutul Cervantes din București și Happy Cinema propun publicului interesat de artă o serie de proiecții de filme documentare având ca subiect diverse figuri iconice ale artei spaniole contemporane: Salvador Dalí, Generația Buñuel, Dalí, Picasso, Muzeul Prado, RemediosVaro, Antonio López.

 Proiecțiile vor avea loc în Sala Auditorium a Institutului Cervantes (Bulevardul Regina Elisabeta 38), în fiecare zi de miercuri, de la ora 19.00.

# Miercuri, 15 iunie

Salvador Dalí. Anii de început

Regia David Pujol, Spania, 2021, durata: 58 min | Cu: Salvador Dalí

 Salvador Dalí. Anii de început acoperă perioada dintre nașterea lui Dalí și 1929, an biografic crucial în care artistul s-a implicat în mișcarea suprarealistă. Acest documentar include materiale nedifuzate vreodată, prezentând aspecte-cheie ale vieții timpurii a lui Dalí, privite însă într-o nouă perspectivă.

Ne sunt prezentate subiecte fascinante precum „amintirile intrauterine”, modul în care o spălătorie poate deveni atelierul unui artist, „iluziile optice” sau un nou mod de a privi realitatea, frica de sex și credința nestrămutată a lui Dalí că este un geniu.

Filmul surprinde evoluția sa artistică, pendulând între avangardă și tradiție, dar și nașterea unei opere cu adevărat universale.

 # Miercuri, 22 iunie

Salvador Dalí: În căutarea nemuririi

Regia David Pujol, Spania, 2018, durata: 110 min.

Documentarul Salvador Dalí: În căutarea nemuririi propune o abordarecuprinzătoare a vieții și creației lui Dalí, surprinzând-o și pe Gala, muza sa. Punctul de plecare al documentarului e tot 1929, un an importantîn cariera și viața lui Dalí, când el se alătură grupului suprerealist și o cunoaște pe Gala; punctul terminus e moartea artistului în 1989.

Parcursul lui Dalí este strâns legat de orășelul Portlligat, în care acesta și-a făcut un atelier propriu. Orașul natal, Figueres, unde a creat Theater-Museum și Púbol, și locul în care se află castelul dăruit Galeiîn semn de iubire, două puncte-cheie din viața artistlui, la fel ca Parisul sau New York-ul. Documentarul aduce o perspectivă nouă asupra unui pictor unic în istoria artei.

Un film despre Dalí, dar şi despre Gala, în care operele artistului sunt prezentate în imagini și documente rare, care ne aduc mai aproape de un personaj ce a devenit o operă de artă în sine. Documentarul depășește însă profilulpersonajului, de pictor, și chiar de om, conturând imortalitatea unui geniu.

# Miercuri, 29 iunie

Muzeul Prado. O colecție a minunilor

Regia Valeria Parisi, Italia-Spania, 2019, durata: 1h 32 min.

 O descriere a Muzeului Prado ne transpune într-unul dintre templele artei mondiale, un loc al amintirilor și o oglindă a prezentului, cu 1700 de lucrări expuse și alte 7000 aflate în conservare. E o colecție despre regi, regine, dinastii, războaie, înfrângeri și victorii, dar și despre sentimentele și emoțiile bărbaților și femeilor din alte vremuri sau de astăzi, oameni ale căror vieți se împletesc cu cele ale conducătorilor lor, ale pictorilor, arhitecților, curatorilor, intelectualilor sau vizitatorilor muzeului.
A spune povestea Muzeului Prado din Madrid în 2019, anul celebrării a 200 de ani de existență, pornind din ziua în care a fost înființat, înseamnă să vorbești nu doar despre ultimii 200 de ani, dar și despre alte șase secole de istorie.

Viața Muzeului Prado din Madrid începe odată cu nașterea Spaniei ca națiune și a căsătoriei dintre Ferdinand de Aragon și Isabela a Castiliei, alianță care a marcat formarea imperiului spaniol.
Rolul principal în noul proiect ArtBeats, Muzeul Prado. O colecție a minunilor îl au capodoperele și marii artiști care le-au creat, regii și reginele care le-au colecționat. În egală măsură însă sunt importante poveștile din spatele acestei colecții extraordinare.
Cunoscutul Jeremy Irons, laureat al Premiului Oscar, va fi ghidul spectatorilor în descoperirea frumuseții și artei multiseculare a  Muzeului Prado.

 # Miercuri, 6 iulie

Generatia Buñuel, Lorca, Dalí

Regia: Javier Espada, Albert Montón, Spania-Mexic, 2018, durata: 85 minute.

În 1967, editura Aguilar i-a solicitat scriitorului Max Aub să scrie biografia unei coleg de generație, exilat, ca si Aub, în Mexic: regizorul Luis Buñuel. Când Aub a murit, pe 22 iulie 1972, a lăsat pe birou 5.000 de pagini dactilografiate, rezultatul unui proiect neterminat care depășea o biografie tipică și reflecta sinteza unei întregi generații de artiști spanioli marcați de trei războaie și un exil care dura de mai bine de 30 de ani.

O treime din acest material erau transcrieri ale interviurilor luate de Aub lui Buñuel rudelor, prietenilor și colaboratoriloracestuia.

O altă treime erau texte diverse, documente din epocă, materiale suprarealiste, citate, cronologii, recenzii de filme vechi și decupaje de presă. În sfârșit, ultima parte conținea scrieri ale lui Buñuel, însemnările lui Aub pentru prefață, reflecțiile sale asupra suprarealismului și generației sale sau asupra cărții în sine, care ar fi trebuit să se intituleze Buñuel, un roman.

Conglomeratul eterogen reflecta concepția foarte modernă aubiană asupra genului narativ: un personaj construit dintr-un mozaic de viziuni și materiale disparate,  concepție ce își lua seva din avangardele pe care Aub le frecventase în tinerețe, dar împotriva cărora se răzvrătise după ruptura din 1936, cînd pentru el devenise importantă realitatea suferinței celor mulți, într-o perioadă de război, dictaturi și exil.

 

Bileteleşi rezervările se obțin exclusiv online accesând site-ul Happy Cinema: happycinema.ro/happy-institutul-cervantes

 

 

Exit mobile version