Site icon Editia de Dimineata

Spania: Masca de protecție a devenit obligatorie inclusiv la plajă

Spania instituie prin lege purtarea măştii de protecţie anti-COVID inclusiv pe plajă, indiferent de distanţa interpersonală. Legea intră în vigoare miercuri, pe termen nelimitat.

100 de euro – aceasta este amenda pe care o vor primi turiștii sau spaniolii care nu poartă masca la plajă sau în alte spații publice. Noua lege a stârnit valuri de reacții. Inclusiv unele comunități autonome vor refuza să aplice măsura, notează stiri.tvr.ro.

Distanța de un metru și jumătate nu mai este o condiție pentru purtarea măştii în aer liber, deși guvernele regionale au prevăzut această obligație în toate spațiile publice, cu mici excepţii pentru plajă sau piscină. Acum, însă, masca este obligatorie și în aceste situații.
Persoanele cu dizabilități grave, copiii cu vârste sub șase ani și cei care realizează activități sportive individuale în aer liber nu au această obligaţie.
Legea prevede că măsurile de prevenire și coordonare pentru a face față crizei sanitare provocată de COVID-19 rămân în vigoare până când guvernul va declara motivat și în concordanță cu dovezile științifice că această criză este terminată, relatează corespondentul Radio România Actualități în Spania.
Autoritățile sanitare din Insulele Baleare au anunțat deja că nu vor obliga oamenii să poarte masca la plajă sau la piscină, pe motiv că noua lege emisă de Parlamentul spaniol se suprapune unei legi autonome referitoare la purtarea măștii, aflate deja în vigoare.

Și ministrul Sănătății a convocat un consiliu pentru a discuta despre posibilitatea nuanțării noilor restricții.

Legea mai prevede că producătorii de medicamente și echipamente de protecție au obligația să comunice Agenţiei Spaniole a Medicamentului stocul disponibil și data livrăriilor.
Aceeaşi normă stabilește și garantarea din partea guvernelor regionale a disponibilității personalului medical suficient şi a capacității de reorganizare în funcție de priorități.
Legea mai face referire și la numărul suficient de profesioniști implicați în prevenirea și controlul bolii provocate de coronavirus, diagnostic timpuriu și monitorizare epidemiologică.
Exit mobile version