Ce ne poate spune teoria „războiului just” despre conflictul din Ucraina? Un profesor de filozofie morală răspunde la această întrebare într-un interviu oferit publicației Novaia Gazeta Europa.
La sfârșitul săptămânii trecute, a avut loc conferința de binefacere online „La ce-i bună filosofia?”, care a avut ca scop strângerea fondurilor necesare pentru înființarea unui Centru de implicare civică la Academia Mohyla din Kiev. Printre vorbitori s-au numărat scriitoarea Margaret Atwood și specialistul în istoria Ucrainei Timothy Snyder, precum și intelectualii publici ucraineni Mychailo Wynnyckyj și Volodymyr Yermolenko.
În urma conferinței, Novaia Gazeta Europa l-a intervievat pe unul dintre vorbitori, profesorul de filosofie morală de la Universitatea din Oxford, Jeff McMahan, care studiază moralitatea și etica războiului.
Novaia Gazeta Europa a discutat cu McMahan despre ce este un război just, dacă este posibil să simpatizăm cu soldații mobilizați și dacă rușii antirăzboi ar trebui să doneze bani pentru a finanța achiziționarea de drone pentru armata ucraineană.
”Atunci când războaiele sunt departe, le acordăm mai puțină atenție”
Novaia Gazeta Europa: La un moment dat, părea că războaiele au devenit un lucru de domeniul trecutului (cel puțin în Nordul global) și că progresul și non-violența au triumfat. Dar acum se pare că războaiele s-au întors și trebuie să reflectăm din nou asupra lor. Ce ne poate învăța filosofia despre războaie?
Jeff McMahan: Războiul nu a dispărut. Chiar și în Europa, la sfârșitul anilor 1990, au existat războaie în ceea ce a fost Iugoslavia și au existat războaie în Cecenia. Rusia a purtat războaie la scară mai mică în Georgia și în Crimeea. Războaiele au fost foarte prezente în Orientul Mijlociu și în Africa și în alte zone. Atunci când războaiele sunt departe, le acordăm mai puțină atenție. Dar mulți oameni sunt în continuare uciși în războaie în diverse locuri.
Ceea ce încearcă să facă unii filosofi și teoreticieni juridici este să înțeleagă mai bine moralitatea războiului, când ar putea fi justificat să se recurgă la război și când este nejustificat. Există o lungă tradiție de gândire în acest sens, cunoscută sub numele de teoria războiului just.
Foarte puțini sunt cei care cred că orice formă de violență este nejustificabilă. Cei mai mulți oameni cred că, dacă văd un om pe cale să ucidă un copil mic, nu numai că am voie, dar sunt obligat să folosesc forța și violența, dacă este necesar, pentru a împiedica acea persoană să ucidă copilul. Copiii sunt uciși în Ucraina chiar acum. Și trebuie să ne gândim la ce se poate face în această privință.
Moralitatea războiului, învățată la școala militară
Unii oameni sunt implicați în război în mod profesionist, adică în postura de soldați. Pentru ei, este cel mai important să se gândească la moralitatea războiului, pentru că ei sunt sunt cei chemați să facă lucrurile care se fac în război. De exemplu, în Statele Unite, Marea Britanie, Germania și în multe alte țări, oamenii care trec prin academiile militare în drumul lor spre a deveni ofițeri au tendința de a studia moralitatea războiului. Acest lucru este cu siguranță adevărat la Academia Militară a Statelor Unite, la Academia Navală a Statelor Unite, la Academia Forțelor Aeriene a Statelor Unite. Cartea lui Michael Walzer, „Războaie drepte și nedrepte”, care există încă din 1977, face parte în mod regulat din programa de învățământ la toate aceste academii.
Novaia Gazeta Europa: În Rusia, este în toi dezbaterea privind modul în care trebuie tratați soldații mobilizați. Unii spun că aceștia sunt criminali de război, dar alții susțin că sunt și victime ale regimului rus. Se poate empatiza cu soldații mobilizați?
Jeff McMahan: Este o întrebare dificilă, deoarece presiunile care se aplică fiecărui soldat în parte variază. Cred că, de cele mai multe ori, soldații sau combatanții care luptă în războaie nedrepte au circumstanțe scuzabile. Adică nu ar trebui să-i privim ca pe niște criminali malefici. Ar trebui, bineînțeles, dacă comit atrocități de genul celor care se întâmplă în Ucraina.
Există două întrebări aici. Una, întrebarea fundamentală – este permis ceea ce fac ei? Cealaltă întrebare este în ce măsură sunt ei blamabili sau vinovați pentru ceea ce fac? Îmi imaginez că mulți dintre soldații din Rusia care au plecat să lupte în Ucraina au crezut minciunile care le-au fost spuse de propriul guvern. „Ucraina reprezintă o amenințare, guvernul ucrainean este format din naziști care îi persecută pe frații vorbitori de limbă rusă și trebuie să mergem să-i salvăm, aceasta este o intervenție umanitară.”
O altă minciună este că acesta este un război de apărare, deoarece Ucraina a reprezentat această amenințare gravă pentru Rusia. Unii dintre soldați ar putea crede asta. Și în măsura în care cred asta și sunt motivați de sentimentul că de fapt apără oameni nevinovați, atunci poate că nu sunt vinovați. Doar în măsura în care ar trebui să fie mai sceptici cu privire la ceea ce li se spune de către un guvern care controlează în mod clar cea mai mare parte a mass-media și care a închis o mulțime de mijloace de comunicare și accesul la internet.
Dacă guvernul tău face asta, trebuie să te întrebi de ce. De ce nu te lasă să auzi informații de la altcineva? Și de ce, dacă te referi la ceea ce face Rusia ca fiind un război, poți merge la închisoare? Dacă pedeapsa pentru necredință este atât de aspră, oamenii ar trebui să se întrebe: chiar credem ceea ce ni se spune?
Unii soldați luptă pentru că sunt amăgiți, pentru că cred în minciuni, pentru că nu cunosc adevărul. Alții luptă pentru că sunt constrânși de amenințări și presiuni. Sunt îngrijorați de ceea ce li se va întâmpla lor și familiilor lor dacă nu merg.
În toate războaiele, soldații sunt înșelați, manipulați, presați, constrânși și adesea luptă sub presiune
Acest lucru se întâmplă, bineînțeles, nu doar în Rusia. S-a întâmplat în Statele Unite în timpul Războiului din Vietnam și a altor războaie în care au luptat Statele Unite. În toate războaiele, soldații sunt înșelați, manipulați, presați, constrânși și adesea luptă sub presiune. Într-o oarecare măsură, putem empatiza cu ei. Și ei sunt, într-un fel sau altul, victime.
Oamenii cu care nu se poate empatiza sunt liderii politici care au pus toate acestea în mișcare, care sunt responsabili pentru această ucidere în masă a nevinovaților și care continuă să se ridice în fața lumii și să mintă și să pretindă că sunt oameni buni, când sunt criminali în masă.
Novaia Gazeta Europa: Cum se rezolvă această „dilemă a susținerii soldaților” în SUA? În SUA, mișcarea antirăzboi nu pare să fie niciodată explicit ostilă față de soldați. Activiștii se pronunță împotriva războiului, dar societatea nu pare să fie pregătită să condamne trupele. În același timp, în Rusia, activiștii anti-război susțin frecvent ideea de a dona bani pentru Forțele Armate ale Ucrainei.
Jeff McMahan: Poate că protestatarii împotriva războiului din Vietnam ar fi trebuit să facă asta [să doneze bani armatei vietnameze], cel puțin ca o modalitate de a încerca să ofere reparații victimelor a ceea ce eu consider a fi o agresiune americană. Unii oameni din Statele Unite i-au condamnat pe soldați. Mulți au făcut-o. Mulți dintre veteranii din Vietnam au simțit la vremea respectivă și probabil că au continuat să simtă un mare resentiment față de concetățenii lor atunci când s-au întors.
Au fost ironizați, batjocoriți și persecutați la întoarcere. Cred că este fără temei ca cetățenii să le facă asta soldaților, dacă nu sunt dispuși să le facă același lucru și concetățenilor lor civili care susțin războiul și nu protestează împotriva lui.
Dacă oamenii vor să condamne soldații, trebuie să-i condamne și pe toți cei care refuză să respingă ceea ce fac soldații sau care susțin ceea ce fac soldații, deoarece, așa cum am spus, soldații acționează sub presiune. Ei acționează sub o presiune extremă.
Civilii care susțin războiul pot fi, din punct de vedere moral, mult mai vinovați sau blamabili decât majoritatea soldaților.
Orice acțiune de orice fel, violentă sau non-violentă, întreprinsă împotriva unor persoane din cauza contribuției lor la un război sau a sprijinului pentru un război, trebuie să fie justificată în termeni defensivi, nu punitivi. Nu ar trebui să fie privită ca o pedeapsă și ar trebui să fie făcută doar dacă poate avea ca efect oprirea războiului, reducerea nivelului de violență. Așadar, orice acțiune îndreptată împotriva cuiva în cursul unui război trebuie să fie justificată prin efectele sale. Asta nu înseamnă că efectele sunt singurul lucru care contează.
Așadar, cred că sancțiunile economice pot fi justificate, chiar dacă acestea dăunează civililor. Daunele sunt relativ mici. Dar asta comunică ceva oamenilor. Și dacă îi face să susțină mai puțin războiul, atunci pot fi justificate.
Citiți AICI interviul integral.