Site icon Editia de Dimineata

Spitalele de copii sunt supraaglomerate. Dr.Mihai Craiu: „Nu mai avem unde să punem copiii cu SARS-CoV-2, suntem plini. Am ajuns în situația să ne gândim pe cine internăm primul

Medicul Mihai Craiu spune că spitalele din București sunt supraaglomerate de copii bolnavi de COVID. Doctorii au ajuns în situația în care trebuie să decidă cine are prioritate la internare, a declarat, la Digi24, medicul Mihai Craiu.

„Acum este atât de rău, încât noi, la Institut (Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului – n.r.), suntem plini. Etajul de copii cu maladie SARS-CoV-2, ei și părinții lor, e plin. Nu mai avem pe unde să-i punem. Lumea nu realizează că am ajuns în situația de a trebui să ne gândim pe cine trebuie să internăm primul. Evident că nu e nimeni, din punct de vedere moral, atât de stâncă, încât să zică: primul venit, primul internat. Sunt tot felul de emoții, de povești, de pacienți care sunt mai grav, dar am ajuns într-o poziție în care nu e ușor să fii medic de gardă în România astăzi”, a mărturisit medicul pediatru.

Spitalele de copii sunt supraaglomerate. Perspectivele sunt sumbre

„ Și lucrurile nu se vor opri aici”, a completat el.

Medicul a spus că aceeași situație se întâlnește la toate celelalte spitale de copii din București, la „Grigore Alexandrescu”, la „Gomoiu” etc. Sunt pline de copii care au COVID, iar perspectivele sunt și mai sumbre.

Niciunul dintre părinții acestor copii nu este vaccinat, a punctat medicul pediatru. „Un copil de o lună nu merge nici în club, nici niciunde. A luat de la părinți, de acasă. Mama lui e pozitivă și ea”, a spus Mihai Craiu, confirmând sfaturile multor specialiști care spun că cea mai bună metodă de a-i proteja pe copiii care nu pot fi vaccinați este să se vaccineze adulții din jurul lor.

Exit mobile version