Site icon Editia de Dimineata

Spitalul Dăruiește Viață, cu un pas mai aproape de realitate

În țara noastră unu din doi copii suferind de cancer moare, iar în Europa circa 80% dintre aceștia trăiesc. Deoarece în ultimii 50 de ani statul român nu realizat un spital de oncologie pediatrică un ONG și-a asumat această însărcinare grea, dar NU imposibilă. Astfel, Asociația Dăruiește Viața a început construirea primului Spital de Oncologie și Radioterapie Pediatrică din România care să se ridice la standarde occidentale.

Sursă foto: daruiesteviata.ro

Conform ultimelor calcule făcute de Asociație, pentru îndeplinirea acestui proiect este necesară suma de 16 milioane de euro, iar pentru aparatură alte 10 milioane de euro. Devenind astfel cea mai provocatoare mișcare de responsabilitate socială, campania de strângere de fonduri a început din luna decembrie a anului 2015. Lucrările în sine au pornit în decembrie 2017, fundația a fost finalizată în iunie 2018 și data estimată pentru finalizarea construcției este luna iunie a anului 2020.

Sursă foto: daruiesteviata.ro

„Este pentru prima dată când, în România, un ONG construiește un spital de la zero, exclusiv din donații și sponsorizări.

Peste 1.700 de companii și peste 250.000 de donatori persoane fizice s-au alăturat proiectului până în momentul de față, contribuind cu peste 15 milioane de euro”, conform paginii oficiale a proiectului.

Primul sponsor mare care a contribuit cu 10 milioane de euro pentru construcția spitalului este OMW Petrom. Acest anunț a fost făcut de către Oana Gheorghiu, co-fondatoarea Asociației pe pagina sa de Facebook.

Sursă foto: profit.ro

Urmând exemplul și Mastercard a anunțat că lansează inițiativa „O șansă la viață. #ÎncepeCevaDeNeprețuit. Contribuie cu Mastercard la #NoiFacemUnSpital”. Astfel compania își îndreaptă atenția către asigurarea infrastructurii și dotărilor tehnologice necesare pentru finalizarea construcției în conformitate cu standardele propuse.

Sursă foto: adevarul.ro

Spitalul Dăruiește Viață va conține Radioterapie cu două buncăre la subsol, plus spațiile de pregătire pacienți; Spațiu pentru un nou RMN și un nou CT, cu spații dedicate anestezierii pacientului copil; Oncologie – ambulator și internare continuă (parter și etaj 1); Hemato- oncologie: saloane și 5 camere sterile (etaj 2); Chirurgie (etaj 3); Neurochirurgie (etaj 4); Terapie intensivă (etaj 5); Bloc operator cu 8 săli de operație (etaj 6) și un număr total de 200 de paturi, conform paginei Dăruiește Viața.

Sursă foto: wall-street.ro

Vrem să aducem speranța pe chipurile pacienților care ne cer sprijinul, să aducem normalitatea în sistemul medical românesc.

Dacă îți dorești să te implici alături de noi, te așteptăm în echipa noastră. Avem multe proiecte în care îți poți folosi cunoștințele și entuziasmul pentru a-i ajuta pe cei ce au nevoie”, acestea sunt principalele mesaje ale celor de la Dăruiește Viața.

Statisticile din România arată că avem aproximativ 5000 de copii bolnavi de cancer în fiecare an, iar pe lângă aceștia alți 500 de copii sunt diagnosticați cu această boală teribilă. Din aceștia mai mult de jumătate sunt tratați în București la cele două centre existente respectiv Marie Curie și IOB, în schimb acestea nu pot face față în totalitate la nevoile pacienților.

Despre începuturile proiectului puteți citi mai multe aici.

 

Exit mobile version