Spitalul Militar Central – 190 de ani de istorie

La data de 13 Septembrie nu doar pompierii sunt în sărbătoare, căci ziua are o semnificație aparte și pentru istoria medicinei militare românești. Este ziua în care, acum 190 de ani a fost semnat ”actul de naștere” a Spitalului Universitar de Urgență Militar Central Dr. Carol Davila.

De-a lungul acestor ani, renumita unitate medicală a rămas un reper, una dintre cele mai prestigioase instituții ale sistemului sanitar din România, istoria sa confundându-se cu cea a medicinei militare românești.

La 13 septembrie 1831, domnitorul ţării l-a însărcinat pe şeful oştirii, spătarul Alexandru Ghica, să organizeze de urgenţă „Spitalul pentru oastea pământească“. Şeful acesteia se conformează şi îi dă doctorului Johann Georg Andreas von Grünau (1784–1857) misiunea să întocmească proiectul spitalului ostăşesc, prima instituţie de acest fel din ţară.

”Lazaretul Regimentului 1” și primul șef al noii instituții

Este data oficială de naştere a Spitalului Militar. Sediul a ceea ce avea să se numească, pentru început, „Lazaretul Regimentului 1“, se afla în cadrul Mânăstirii „Mihai Vodă“. Primul şef al noii instituţii a fost medicul Georg Johann Andreas von Grünau, colonel-doctor ce asigură conducerea instituţiei sanitare în perioada cuprinsă între anii 1831 şi 1837. Medicul german, absolvent al medicinei la Göttingen, a fost primul organizator al servi­ciului medico-militar, având o contribuţie importantă, dar mai puţin cunoscută, la începuturile învăţămân­tului de profil din ţara Românească, se arată pe site-ul instituției medicale.

Acesta a anticipat demersurile ulterioare ale lui Carol Davila, organizând, în lazaretele oştirii, pregătirea profesională a primilor ostaşi sanitari şi a felcerilor. Tot el a implementat conceptul de colaborare interdisciplinară, prin implicarea, în actul medical, a expertizei altor medici celebri ai vremii – Constantin Caracaş şi Nicolae Kretzulescu şi a introdus un regulament al serviciului interior al spitalului ostăşesc de la „Mihai Vodă“.

Viața medicală a acelor vremuri

În acea perioadă erau activi primii medici cu diplomă ai oştirii, în Muntenia: Alcibiade Tavernier, Petre Ferrari, Ignat Navarra, Ştefan Episcopescu şi chirurgii Carol Vasarhely şi Alexandru Leding. Un alt medic străin, vienezul Johan Nepomuk Mayer, care se instalase în Bucureşti la 1832, avea să joace un rol deosebit în viaţa medicală militară valahă, aşa cum în Moldova o făcea Jacob Czihac, colonel-doctor venit din Cehia şi stabilit în Moldova, care a organizat serviciul sanitar militar din acest principat. Mayer devine şef al serviciului sanitar al oştirii din Muntenia; este medic ştab doctor, inspector al doctorilor şi al spitalelor militare. El conduce spitalul între anii 1838 şi 1850.

Carol Davila, oberștab doctor și medic șef al ostirii și al Spitalului Militar

În martie 1853, vine în ţară Carol Davila, pe care domnitorul Barbu Bibescu îl numeşte oberştab doctor şi medic şef al oştirii şi al Spitalului Militar. Generalul de divizie dr. Carol Davila va fi cel de-al cincilea şi cel mai „longeviv“ comandat al acestui aşezământ, în perioada 1853–1882, dar şi reformatorul acestui sistem. Cu el începe o nouă etapă, nu numai a Spitalului Militar Central, ci şi a celorlalte servicii sanitare ale oştirii.

Eforturile sale vor fi îndreptate, în perioada 1853–1884, în direcţia modernizării, optimizării şi formării cadrelor pentru asistenţa sanitară a armatei, atunci când înfiinţează „Şcoala de mică chirurgie“, devenită, ulterior, „Şcoala naţională de medicină şi farmacie“.

Primul regulament al serviciului interior al Spitalului Militar din Bucureşti

În planul organizării, în anul 1858, introduce primul regulament al serviciului interior al Spitalului Militar din Bucureşti, separând serviciile în două diviziuni – medicală şi chirurgicală – şi creând şi o bază clinică de practică şi învăţământ sanitar militar. Concomitent, intervine la prinţul Barbu Ştirbey pentru a susţine elaborarea planurilor de proiectare şi construcţie ale unui nou local, misiune în care se implică şi caimacamul Alexandru Dimitrie Ghica.

Începând cu anul 1859 şi până în 1883, spitalul funcţionează într-un local din strada Ştirbei Vodă, actuala clădire a Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Sediul de lângă Gara de Nord

În anul 1883, Ministerul de Răsboi achiziţionează cu 1.370.000 de lei suprafaţa de 828 m2 de teren lângă Gara de Nord, vecinătate favorabilă asigurării fluidităţii transbordării răniţilor, din vagoane către unitatea spitalicească, aşa cum s-au întâmplat lucrurile în ambele războaie mondiale. Unii susţin că pe aceste locuri ar fi existat o vie a boierilor Goleşti, alţii că terenul ar fi aparţinut farmacistului Witting.

Nevoia de modernizare şi diversificare a asigurării asitenţei medicale de specialitate continuă şi perioada 1883 – 1889, când se realizează o nouă construcţie pavilionară, model foarte răspândit în acea epocă, astfel încât acesta să corespundă tuturor cerinţelor.

Trebuie menţionat faptul că, în anul 1895, Spitalul Militar Central a fost primul spital european dotat cu lumină electrică și spălătorie cu aburi.

Pepinieră a viitorilor medici şi farmacişti militari

Deşi avea multiple misiuni, dr. Carol Davila, comandantul spitalului, urmărea cu atenţie proiectul de formare şi perfecţionare profesională pe care îl iniţiase, în cadrul Centrului de instrucţie şi aplicaţie – pepinieră a viitorilor medici şi farmacişti militari, încurajând, totodată, începând cu anul 1861, trimiterea tinerilor medici, la per­fec­ţionare, în Montpellier şi Paris.

După război, la denumirea Spitalului Militar Central s-a adăugat şi „Regina Elisabeta“, ca o recunoaştere a modului în care aceasta se implicase în ajutorarea răniţilor. Grija şi preocuparea familiei regale pentru viaţa răniţilor şi bolnavilor din armată avea să primească o nouă recunoaştere, atât prin ridicarea unui nou pavilion, în anul 1929, denumit „Domniţa Ileana“, cât şi prin faptul că instituţia a devenit o bază de învăţământ pentru elevele Şcolii de Cruce Roşie.

”Proba de foc”: anii războiului de reîntregire națională 1916-1919

Proba de foc” a medicilor ce lucrau în Spitalul Militar s-a derulat în anii războiului de reîntregire naţională 1916-1919. În prima parte a războiului, pe timpul asalturilor trupelor române, în cadrul Spitalului Militar din Bucureşti s-a asigurat îngrijirea miilor şi zecilor de mii de răniţi şi bolnavi.

Avea să urmeze apoi drama ocupaţiei, iar Spitalul Militar Central a fost evacuat la Iaşi, în cadrul spitalului ieşean ”Socola”. Acolo vor lucra o mică parte dintre medicii instituţiei, iar restul vor încadra spitale “de campanie” sau “pe front”, ce aveau să funcţioneze în imediata apropiere a câmpului de bătălie, în aşa numitul triunghi de foc de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz.

În toamna anului 1918 Spitalul Militar Central a revenit la Bucureşti, în localul său propriu, dar care, din păcate, în mare parte fusese distrus şi devastat de către trupele de ocupaţie germane şi austro-ungare. Aveau să urmeze mai bine de un an de reparaţii costisitoare, de dotări şi de redotări cu aparatură medicală a secţiilor din spital, acestea fiind asigurate din fondurile destinate armatei.

În vara anului 1919, Spitalul Militar Central şi-a reluat activitatea în bune condiţiuni, reuşind să dispună, pe atunci, de un număr de 700 de paturi şi să asigure asistenţa medicală la un nivel înalt, în principal, militarilor şi civililor care lucrau în armată.

Război și anii transformărilor

La data de 25 iunie 1941, în timpul  celui de-al Doilea Război Mondial, Spitalul Militar Central îşi schimbă profilul din spital militar de pace în spital mixt de zonă interioară. Este grav avariat în urma bombardamentelor aeriene din primăvara anului 1944, pentru continuarea activităţii medicale fiind dispersat pe trei pavilioane.

După anul 1946, Spitalul Militar va parcurge un amplu proces de transformare şi adaptare la cerinţele socio-profesionale, menţinând permanent, în pofida vicisitudinilor vremurilor, un nivel profesional ridicat. În acest context, au fost continuate activitatea didactică, ştiinţifică şi dialogul cu spitale militare, din ţară şi din străinătate, precum şi cu spitale şi clinici civile.

În anul 1996, prin atestarea senatului Universităţii de Medicină şi Farmacie din Bucureşti (decizia Ministerului Învăţământului şi Ştiinţei nr. 11.503/1996) denumirea este “Spitalul Clinic Militar Central”.

Ceremonie militară și religioasă

”Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central ”Dr. Carol Davila” va primi miercuri, 15 septembrie, de la Preşedintele României, Klaus Iohannis, Drapelul de luptă, în cadrul unei ceremonii militare şi religioase care va avea loc de la ora 11.00”, a transmis MInisterul Apărării, potrivit News.ro.

Ceremonia va avea loc la sediul Ministerului Apărării Naţionale. Decretul de acordare a Drapelului de luptă Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central ”Dr. Carol Davila” a fost semnat recent de preşedintele României, cu prilejul împlinirii a 190 de existenţă a unităţii medicale militare.