21 februarie 2020, 21:23

Spre raiul munților. Gânduri pentru iubitorii de drumeții

„Când vom fi ajuns cu toții pe o treaptă superioară de dezvoltare, un nou val de frumusețe va trece peste pământ; nevoile estetice vor fi atât de mari la oameni, încât ei nu vor mai sluți munții şi câmpiile, ci vor preface chiar oraşele lor în grădini”, mărturisea Bucura Dumbravă în prima ei carte în limba română, scrisă la îndemnul unui prieten, scriitorul Emanoil Bucuța, și dedicată muntelui.

Cea care este cunoscută, în mod special iubitorilor de drumeții, cu numele de Bucura Dumbravă s-a născut la Bratislava, în anul 1868. Numele ei real a fost Ștefania (Fany) Szekulicz (Seculici). Mama ei era de etnie germană, iar tatăl ei avea origini maghiare și slovace. A fost crescută în cultura germană și a trăit primii cinci ani de viață în diferite locuri din Austro-Ungaria. Când Ștefania avea în jur de cinci ani, părinții ei, apropiați ai regelui Carol I, au hotărât să se stabilească la București, în Regatul României.

Tânăra Fany s-a implicat în diferite acțiuni filantropice și sociale și a fost o promotoare a artelor, în general. În 1905, împreună cu omul politic Vintilă Brătianu, a înființat Societatea Chindia, cu rolul de a păstra și cultiva gustul pentru folclorul românesc, îndeosebi pentru dansuri populare și port. Activitatea societății s-a încheiat în timpul Primului Război Mondial.

Debutul ei literar a fost o trilogie istorică, toate cele trei cărți fiind scrise în limba ei maternă, germana: ‘Der Haiduck’, 1908, despre haiducul Iancu Jianu, ‘Der Pandur’, despre Tudor Vladimirescu și ‘Sarea Norodului’, despre Gheorghe Lazăr, însă manuscrisul acestui volum a fost pierdut. Numele autorului era Bucura Dumbravă – ceea ce i-a făcut atunci pe unii să presupună că este o scriere a reginei Elizabeta. De fapt, regina, al cărei pseudonim literar era Carmen Sylva (în latină, „odă sau cântecul pădurii”), a fost cea care i-a sugerat pseudonimul – Bucura, de la Lacul Bucura, și Dumbravă, pădure tânără.

Vedere din Sinaia | Sursa imagine: Cartea munților

Vedere din Sinaia | Sursa imagine: Cartea munților

Din tinerețe, Bucura a fost una dintre apropiatele reginei Elizabeta și prietenia lor s-a consolidat în timp și prin pasiunea lor comună pentru drumeții, pe care le făceau în special în Bucegi, de la castelul regal din Sinaia.

De altfel, Bucura Dumbravă a prins repede gustul drumețiilor și excursiile montane au intrat în stilul ei de viață. Cei care au cunoscut-o spuneau că nu era o femeie atractivă fizic, suferea și de miopie, însă era admirată pentru spiritul ei vesel și bucuria de a trăi aventura. Pasiunea pentru natură i-a stârnit interesul pentru literatura de călătorie.

Cartea munților, publicată în 1920, a fost cea mai populară și vândută carte a ei, iar de-a lungul timpului, au apărut mai multe ediții.

În carte a îmbinat îndrumări și sfaturi cu note din drumețiile ei. Este o scriere ce farmecă prin simplitate și cucerește cu dragostea pentru natură. Chiar dacă cititorul de azi, cel care are curiozitatea să descopere această carte, va găsi pe alocuri un entuziasm la cote înalte ori revărsări patetice din partea autorului, Cartea munților transmite până la urmă un mesaj mereu proaspăt.

Am extras câteva fragmente din Cartea munților, ediția a II-a publicată în 1924, dedicată tineretului, cum a notat Bucura Dumbravă, din care oricine va putea înțelege mesajul și, probabil, va iubi și îngriji natura și mai mult.

Spre raiul munților

„Ce însuflețite sunt plecările dis de dimineață, când muritorii cei de rând moțăie încă și habar n-au de tainica frumusețe a zorilor.”

„Vom porni spre raiul munților. Vom trăi, timp de câteva ceasuri sau zile, o viață cu totul nouă, fără grije, fără răspundere sau datorie, o viață neîncepută, închinată numai frumuseței şi veseliei celor mai curate şi sănătoase. Vom fi ca copiii, ale căror gânduri nu trec dincolo de clipele de față, ne vom opri însă conştienți la frumusețea acestor clipe; fericirea noastră va fi îndoită, spontanee ca a copiilor şi intensificată prin pricepere.”

De la stânga: Regina Elisabeta a României; Sursa foto: peles.ro | Iarna la Castelul Peleș din Sinaia; Sursa foto: MNIR/Imago Romaniae | Valea Cerbului; Sursa foto: Atelier Editura J.Schwarzfeld Sinaia/MNIR/Imago Romaniae | Bucura Dumbravă

De la stânga: Regina Elisabeta a României; Sursa foto: peles.ro | Iarna la Castelul Peleș din Sinaia; Sursa foto: MNIR/Imago Romaniae | Valea Cerbului; Sursa foto: Atelier Editura J.Schwarzfeld Sinaia/MNIR/Imago Romaniae | Bucura Dumbravă

Despre cuviința la munte

„Nicăieri nu e mai multă nevoie de cuviință decât la munte, sub cerul larg, în aerul curat, unde o lipsă de bună creștere e mult mai supărătoare ca într-un salon. Pentru că, sus acolo, e numai armonie și cea mai mică disonanță ia proporții. ”

„Afară de cuviința față de oameni, este și cuviința față de natură. Pe cât este aceasta dezvoltată în țările muntoase străine, pe atât e de necunoscută în Bucegi și pe celelalte plaiuri ale țării. ”

„Dacă elvețienii fac un drum sau clădesc o casă de adăpost sau un funicular, ei lucrează astfel ca, în afară de suprafața întrebuințată să nu se strice nici o palmă de loc, să rămână neastinse coastele, pădurile, stâncile și chiar iarba, florile. Împrejurul caselor de adăpost nu vezi mormane de cutii de conserve golite și de hârtii murdare. Păzitorul ca și drumeții au grija curățeniei locului. Ei ar privi ca pe niște barbari pe-acei cărora nu le-ar fi drag fiecare copac și fiecare fir de iarbă.”

„Mai este o necuviință îndoită față de natură și față de oameni, aceea a drumețului zgomotos. Acest prost nu vine decât de la orașe. Țăranul la munte nu simte nevoie să țipe și să râdă în chip convulsiv. Aceste nevricale urbane sunt un chin pentru cel care umblă mai mult tăcut ca să asculte simfonia naturei.”

„Întorcându-mă odată de pe vârful Omul, însoțitorul meu țăran îmi zise: «Ce zi frumoasă am avut, n-am auzit glas de om!»”

Sus: Iarna în Bucegi; Sursa foto: Atelier Photo Presse/Fotograf M.G. Vesa/Al. Bădăuţă, Images Roumaines, 1932/ MNIR/Imago Romaniae | Colții Morarului; Sursa foto: Fotblitz Zărnești/MNIR/Images RoumainesJos: Cioban în Bucegi, 1925; Sursa foto: MNIR/Imago Romaniae | Munții Bucegi, Colții Morarului, 1930; Sursa foto: Atelier Fotblitz Zărnești/MNIR/Imago Romaniae | Munții Bucegi, Fereastra Călugărului, 1930; Sursa foto: MNIR/Imago Romaniae

Sus: Iarna în Bucegi; Sursa foto: Atelier Photo Presse/Fotograf M.G. Vesa/Al. Bădăuţă, Images Roumaines, 1932/ MNIR/Imago Romaniae | Colții Morarului; Sursa foto: Fotblitz Zărnești/MNIR/Images RoumainesJos: Cioban în Bucegi, 1925; Sursa foto: MNIR/Imago Romaniae | Munții Bucegi, Colții Morarului, 1930; Sursa foto: Atelier Fotblitz Zărnești/MNIR/Imago Romaniae | Munții Bucegi, Fereastra Călugărului, 1930; Sursa foto: MNIR/Imago Romaniae

Despre farmecul fiecărui anotimp la munte

„Fiecare anotimp își are farmecul său deosebit. Mi-ar fi greu să stabilesc o gradare de frumusețe între ele, afară numai pentru unele amănunte. Astfel, lumina de toamnă este cea mai strălucitoare; și se pare atunci că privești printr-o prismă de cleștar; relieful peisajului este întărit, amănuntele sunt mai bogate și liniile, de care mi se pare înconjurate lucrurile, au o luminozitate puternică.”

„Primăvara… florile se ivesc unele după altele, ca valurile unui râu grăbit, care se revarsă pe pământ, peste tufişuri şi peste pomi iar în aer plutesc nori de miresme răcoroase şi tinere, împreună cu cântecul păsărilor. Sonoritatea e deosebită, sunetele se prelungesc molcome, înduioşate. Izvoarele înviate, tălăngile turmelor şi behăitul oilor fac parte din polifonia primăverei.”

„Vara… poienile şi frunzişul pădurilor sunt de un verde uniform. În schimb, zilele au o blagoslovită lungime…”

„Cine se gândea acu douăzeci de ani la turismul de iarnă? Îndată ce cădea zăpada, munții se preschimbau din nou într-o regiune de teroare antică. Două scândurele lungi, legate de picioare, slujindu-ne drept aripi, ca să sburăm peste nămeții cei mai mari, ne-au apropiat iară de înălțimi şi ne-au deschis un raiu alb, sclipitor, plin de taine uimitoare, chiar în locurile cele mai cunoscute.”

„Zăpada şi gheața schimbă liniile şi nivelurile, şi transparența atmosferică apropie lucrurile depărtate. De unde, în timpul verii, nu zărim munții Făgăraşului, de pe Bucegi, decât ca o umbră albastră, deosebim, iarna, toate culmile acestui şir. Minunat de strălucitor este jocul culorilor la apus de soare, şi luna, văzută de pe înălțimi, răsare adeseori într-un cer verde. Iar codrul înzăpezit cu izvoarele care gâlgâe uşor subt zalele lor străvezii de gheață, îți umple gândul cu linişte dumnezeiască. Farmecul unei zile luminoase de iarnă e mai transcendent, mai imaterial decât al verii.”

Gânduri de final

„Doresc tineretului dorul de munte. ”

„Organizați-vă viața astfel ca să vă rămână vreme de dus la munte; atunci şi munca voastră va fi sănătoasă şi bine cumpănită. ”

„Cereți pentru toți dreptul la odihnă în mijlocul naturei, dreptul la lumina soarelui, la aerul curat, la codrul verde, la vârfurile dorului de înălțare.”


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.