Un studiu realizat pe 404 voluntari de peste 50 de ani arată că statul prelungit pe scaun poate duce la micşorarea creierului şi probleme cognitive, chiar dacă faceţi exerciţii fizice regulate.
Oamenii de știință de la Universităţile Vanderbilt, Pittsburgh şi Naţională din Seul contrazice ideea că perioadele sedentare pot fi compensate de activitate fizică, cel puţin în privinţa sănătăţii creierului. Studiul sugerează că comportamentul sedentar poate creşte riscul de demenţă, inclusiv boala Alzheimer.
„Reducerea riscului de a dezvolta boala Alzheimer nu înseamnă doar să faci exerciţii fizice o dată pe zi”, afirmă neurologul Marissa Gogniat de la Universitatea din Pittsburgh, potrivit mediafax.ro.
„Reducerea la minim a timpului petrecut în poziţie şezând, chiar dacă faci exerciţii fizice zilnic, reduce probabilitatea de a dezvolta boala Alzheimer”.
Studiul prezintă că 87% dintre oameni respectau recomandarea de 150 minute săptămânale de exerciţii moderate, cei care stăteau mai mult aşezaţi au prezentat o cognitivitate mai slabă şi semne de neurodegenerare. Aceştia au avut o subţiere mai rapidă a hipocampului, zonă esenţială pentru memorie şi una dintre primele afectate de Alzheimer.
Asocierea a fost mai puternică la persoanele cu risc genetic crescut pentru Alzheimer.
„Este esenţial pentru sănătatea creierului nostru să luăm pauze de la statul în poziţie şezândă pe parcursul zilei şi să ne mişcăm pentru a creşte timpul activ”, explică neurologul Angela Jefferson de la Centrul Medical al Universităţii Vanderbilt.

