23 septembrie 2020, 19:02

„Străinii sunt fascinați de frumusețea peisajelor din România.” Ghidul montan Dan Chitilă, despre turism, înainte și după 2020

La finalul lui 2019, următorul an se arăta unul cât se poate de promițător pentru Dan Chitilă și firma lui ce oferă turiștilor drumeții prin munții României și experiențe autentice. Avea tururi programate, contracte în discuție cu agenții de turism din alte țări, parteneriate noi. Viața însă nu ține mereu cont de dorințele omului și, din când în când, după o porție generoasă de extaz îi oferă una și mai generoasă de agonie.

Anul 2020 a venit ca un tăvălug peste lume, năruind toate planurile de călătorii – și nu numai. O experiență dură, ce zdruncină rău și probabil mulți antreprenori vor face alegerea cea mai simplă: să renunțe. În acel punct era și Dan acum câteva săptămâni. 

Totul a început cu o dragoste mare.

Născut în Oradea pe la începutul anilor ’80, ajuns în București „de la o vârstă fragedă”, Dan Chitilă a ales să fie ce-i place mai mult – ghid montan – și să stea unde se simte cel mai bine – în natură, la munte și prin tot felul de așezări mici, izolate, fermecătoare. 

Au trecut însă ani buni până când a găsit curajul să pornească pe drumul lui. Totul a început cu o dragoste mare. Cea pentru natură. 

„Împreună cu părinții mergeam deseori prin țară, astfel că până la vârsta de 14 ani văzusem mai mult de jumătate din Romania. Călătoream foarte mult în zona Ardealului, Cluj, Oradea, Alba, dar nu numai. Nu mergeam însă pe munte, părinții mei nu au fost niciodată oameni ai muntelui”, își amintește Dan.

Prima tură montană a făcut-o pe la 19 ani, cu un echipament sumar, fără prea multe informații despre ce înseamnă a merge pe munte, însă la capitolul voință și dorință de a descoperi frumusețea muntelui a fost bine echipat. 

Cum nu avea cu cine să meargă, s-a hotărât să încerce singur, să vadă cum se descurcă. A făcut mai multe drumeții solo în Bucegi și Piatra Craiului care l-au convins pe de o parte că poate supraviețui singur pe munte. 

Peisajele fantastice ale României | Credit foto © Dan Chitilă / Outdoor activities in Romania

O dată în viață. Probabil.

„2007 a fost anul de cotitură. Lucram ca programator la o firmă din București unde au venit niște investitori din Elveția, în căutarea unor oportunități de business. Unul dintre ei, domnul Schneider, a intrat în birou la mine. De la discuții tehnice am ajuns la altele”, spune Dan. 

Pe geamul din birou, Dan își lipise o poză cu el făcută în munții Ciucaș, imagine care i-a atras atenția domnului Schneider. I-am spus că mi-ar plăcea să fiu ghid montan și „într-o doară, i-am zis că mi-ar plăcea să ajung într-o zi în Elveția, să fac hiking în Alpi”, iar domnul Schneider i-a răspuns sincer că i-ar face plăcere și că ar putea aranja să se întâmple asta.

Au făcut schimb de cărți de vizit și s-au despărțit. După două săptămâni, Dan i-a scris domnului Schneider și, la scurt timp, a primit un răspuns. Între timp, domnul Schneider a vorbit cu un prieten bun din Berna, pe nume Josi, care este și printre cei mai buni ghizi montani din Elveția. Dan era așteptat acolo, să învețe de la Josi tot ce se poate învăța despre meseria de ghid montan. 

Mai mult, domnul Schneider va plăti totul, doar să meargă – și să-și ia și prietena, fiindcă va plăti și pentru ea. Probabil oricine ar fi înțeles că asta e o șansă ce, mai mult ca sigur, nu se repetă într-o viață de om. Dan a înțeles și a plecat în Elveția să învețe meseria de ghid montan. 

Rememorând prima întâlnire cu Josi, Dan surâde nostalgic și amuzat.

„Când l-am întâlnit prima dată, am avut un șoc. Eram în fața ușii lui și ne-a deschis un om care arăta ca Moș Crăciun, dar unul slab. Era slab, înalt, cu barbă albă, păr alb și zâmbitor. Mi-am zis în gând că nu are cum să fie ghidul montan, fiindcă în mintea mea un ghid montan trebuia să fie, înainte de toate, tânăr.”

Totuși, el era, Josi, ghid montan, pe atunci în vârstă de 65 de ani care, în următoarea săptămână l-a șocat și mai mult pe Dan, arătând că vârsta nu are importanță atâta vreme cât ai grijă de tine și te menții în formă. Altfel spus, conchide Dan, era într-o formă fizică de invidiat, pasionat de munca lui, calm, senin, răbdător, așa cum se cuvine a fi un om de munte – „dacă făceam de zeci de ori aceeași greșeală, îmi explica de fiecare dată la fel de profesionist și blând”. 

Prin munții Elveției, Dan a văzut pentru prima dată oameni trecuți de 70 de ani care mergeau să facă cățărări.

Acolo, în zilele petrecute cu Josi, Dan s-a convins că voia să fie ghid montan și să-și petreacă cât mai mult posibil timpul în natură, nu în birou, în fața laptopului.

În ultima seară, l-a întrebat pe domnul Schneider cum ar putea să-l recompensenze. Acesta i-a răspuns: „De-a lungul timpului eu am investit în tot felul de afaceri. Am acordat încredere, și bani, unor persoane care aveau un vis pe care voiau să-l facă real. Unii au luat banii, au început ceva, dar au renunțat când au dat de greu. Alții s-au înfricoșat numai la gândul că ar putea să iasă din zona de confort și să facă ceva pe cont propriu.Tu însă ai luat șansa pe care ți-am oferit-o, m-ai căutat, ai venit aici, ai fost dispus să înveți alături de Josi și ești pasionat de ceea ce faci. Ai toate ingredientele ca să mergi mai departe, dacă vrei. Nu îmi datorezi nimic. Cea mai mare mulțumire a mea va fi dacă vei face ceva cu meseria de ghid montan’’.

Putem cumva să-l multiplicăm pe domnul Schneider, vă rog?! Un lucru e sigur: nu oricine are în viață un domn Schneider, iar dintre cei care îl primesc, cum spunea și el, nu toți sunt în stare să-și dea seama că o asemenea șansă vine, de cele mai multe ori, o singură dată. Cu domnul Schneider, Dan ține în continuare legătura. 

Iarna, cu turiști la munte, în România | Credit foto © Dan Chitilă / Outdoor activities in Romania

Primele experiențe de ghid montan.

Revenit în România, Dan a continuat să lucreze ca programator, iar în timpul liber a făcut cursurile de ghid montan, pentru atestat. Mergea pe munte de câte ori putea, iar la început și-a testat abilitățile de ghid montan pe prieteni. 

În 2013, și-a dat demisia, convins că totul va merge de acum înainte ca pe roate. Nu bănuia că provocările abia începeau. Ca să ai turiști, trebuie să te faci cunoscut. În plus, cine alege un ghid montan, se uită la „ce spun alții despre el”, la calificativele primite, la experiențele povestite de cei care au făcut tururi cu el, la recomandări de la oameni în care au încredere. 

Cu niște flyere în mână, a mers pe la hoteluri din București cu o propunere – voi, hotelierii, promovați tururile mele și pentru fiecare rezervare primiți comision. Nu a găsit nici măcar un hotelier interesat, pentru că, ziceau ei, oaspeții lor nu merg la munte. 

„Nu era adevărat, dar a fost mai simplu să mă refuze decât să îmi dea o șansa”, spune acum Dan, privind în urmă. Până la urmă, nu oricine poate fi un „domn Schneider” și să dea o șansă.

S-a reorientat și reîntors la lumea virtuală și tot acolo și-a găsit primii clienți. Mai exact, cliente: o persoană din Estonia și una din România. Au mers în Bucegi, le-a plăcut turul și l-au recomandat. Ce a urmat e cursul firesc pentru acest tip de business: oamenii mulțumiți au spus și altora interesați de hiking în România și tot așa. 

E vorba de călătorie, nu de destinație. | Credit foto © Dan Chitilă / Outdoor activities in Romania via instagram @outdooractivitiesromania

De la one-man show la o firmă adevărată.

În 2015, a înființat firma Outdoor activities in Romania unde alături de Dan este acum o echipă de specialiști: ghizi, oameni de marketing, bloggeri, fotografi. Firma oferă tururi semi active și foarte active turiștilor străini care vin în România și caută experiențe autentice. 

Au tururi în toată România, în orice anotimp, și caută în mod special acele „comori ascunse”, adică sate/cătune uitate de lume, dar în zone ce cuceresc cu frumusețea lor, cu traiul diferit al celor care mai trăiesc acolo. În aceste tururi, turistul poate ajuta la diferite activități specifice vieții la țară, cositul fânului, tradițional, cu coasa, sau la strânsul fânului și căratul lui cu carul tras de boi și multe, multe astfel de munci arhaice ce se mai practică în așezări din România vremurilor noastre. 

Fiecare tur este modelat și adaptat în funcție de dorințele oaspeților – pot fi făcute tururi de o zi până la tururi de două săptămâni. În general, se aleg zone mai pustii, care nu sunt bătute de oricine.

„În jurul acestei idei ne-am construit tururile. Am o vorbă pe care o spun des turiștilor: «Dacă sunt niște trasee unde nu vrea nimeni să meargă, cheamă Outdoor activities in Romania; daca e de chinuială și sălbăticie, noi suntem oamenii tăi».”

La început, făcea doar drumeții la munte, acum, pe lângă hiking, cu partenerii din țară, atent aleși, oferă inclusiv tururi culturale, de aventură, foto, culinare, ski de tură, tururi de bicicletă, caiac în Delta Dunării.

Tururile Outdoor activities in Romania au acum feedback-ul așteptat, cel pozitiv – doar câteva de patru stele, restul numai de cinci stele.

Dan Chitilă, ghid montan, pe poteci înzăpezite | Credit foto © Dan Chitilă / Outdoor activities in Romania via instagram @outdooractivitiesromania

Cei care caută experiențe autentice.

Cei mai mulți sunt clienți străini și cei mai mulți stau la hotelurile care au refuzat să colaboreze cu Dan. 

A avut (și are) oaspeți de vârste diferite, din diverse țări și categorii sociale, printre care un profesor de la Harvard, un pianist faimos din New York și mulți alții. La început, gândul unor asemenea întâlniri îi dădea mari emoții. Cu timpul, a învățat să și le stăpânească și să se comporte firesc.  

Când am avut astfel de clienți am fost foarte timorat și am crezut că trebuie să vorbesc non stop și să încerc să impresionez. De fapt, oamenii aceștia sunt oameni simpli, dar cu un bagaj foarte mare de cunoștințe”, spune Dan. 

A înțeles că lectura îl va ajuta în multe privințe, așa că a citit și citește cât mai mult din diferite domenii. La urma urmei, nu e niciodată rușinos să recunoști că nu știi ceva. Acum, nu mai încearcă să fie ceea ce nu este, indiferent cu cine este pe munte. 

De la fiecare oaspete a învățat și învață câte ceva, iar unii i-au lăsat impresii foarte puternice. Își amintește de discuția despre business cu o antreprenoare din New York și de vorbele ei: „Dan, do not forget; persistence pays. Never give up if you believe in something”.

Acea România simplă, frumoasă, autentică, de care străinii sunt fascinați | Credit foto © Dan Chitilă / Outdoor activities in Romania via instagram @outdooractivitiesromania

Românii versus străinii. 

Străinii, spune Dan, apreciază în mod special tururile dincolo de poteci, oamenii calzi pe care îi întâlnesc și experiențele deosebite pe care le oferim. „Pot spune cu mândrie că avem niște tururi cu adevărat deosebite și nu ne încadrăm în tipare”, mărturisește Dan.

Slovenii, sârbii și croații sunt extrem de mândri de țările lor, vorbesc despre frumusețile de acolo cu orele. Mi-aș dori ca noi, românii, să putem să vedem și să apreciem mai mult frumusețile pe care le avem în țara noastră. Străinii sunt fermecați de ceea ce văd aici și cei mai mulți se gândesc să se reîntoarcă pentru noi tururi. Nu am avut nici un turist care să plece nemulțumit”, spune Dan.

A avut însă și oaspeți care s-au reîntors pentru alte tururi.

Mărturisește că, spre deosebire de românii cu care a făcut drumeții, străinii vor să afle cât mai multe, mai ales despre o fostă țară comunistă. 

Sunt fascinați de cât de frumoasă și diversă este țara noastră, sub aspect peisagistic. Românii nu par să fie interesați să își descopere țara”. 

Apoi, străinii, când apelează la serviciile unui ghid, înțeleg de ce trebuie să își ia ghid specializat, de ce au nevoie de cineva care să îi indrume. 

„Străinii știu bine că nu pot obține singuri experiența pe care o caută. Românii, cei cu care am lucrat până acum, nu par să aprecieze valoare unui ghid. Nu generalizez, vorbesc doar din proprie experiență.” 

Locurile preferate ale lui Dan: Valea Cernei, Parcul Național Buila Vânturarița, Masivul Retezat. Ca ghid, merge de multe ori pe aceleași trasee, dar spune că nu se plictisește niciodată: „De fiecare dată văd alt răsărit, alt apus, câteodată e ceață, alteori am parte de fulgere… natura este mereu surprinzătoare. Cum te-ai putea plictisi?”

România care ți se lipește de suflet | Credit foto © Dan Chitilă / Outdoor activities in Romania via instagram @outdooractivitiesromania

Și a venit 2020. 

În spatele fiecărei povești mai mult sau mai puțin extraordinare, antreprenoriatul este despre inovație, trudă, înfrângeri și despre voința de a nu renunța orice ar fi. 

Anul 2020 se anunța cât se poate de promițător pentru Outdoor activities in Romania. Pe la jumătatea anului trecut, au început să fie programate tururi pentru 2020. Au avut discuții de colaborare cu agenții din Anglia și Israel, alături de care au stabilit noi și atractive programe turistice. Mai aveau de stabilit perioadele în care să trimită turiști în România.

„Apoi s-a întâmplat neprevăzutul și lucrurile au mers ca un domino. Într-o săptămână ni s-au anulat toate contractele și posibilitățile de colaborare. Eu, personal, ca orice antreprenor, am trecut de la extaz la agonie. M-am uitat pe sumele pe care le-am investit în reclamă, m-am uitat pe toate comenzile pe care le-am pierdut peste noapte, și îmi venea să urlu de necaz”, povestea Dan pe o postare pe contul lui de Facebook.

Mărturisește că a ajuns la momentul în care s-a gândit să își caute de lucru. „M-am gândit că atâta mi-a fost dat să activez în domeniul turismului, să fac ceea ce îmi place cel mai mult și cu asta basta”, își amintește Dan. 

După momentele, firești, de furie, și-a regăsit calmul și a analizat atunci opțiunile pe care le are. A ajuns la concluzia că, dacă va renunța acum, va renunța întotdeauna: 

Bătălia 2020 am pierdut-o, dar nu războiul. Mi-am dat seama că eu nu dau bir cu fugiții atunci când situația devine grea, așa că nu m-am mai gândit să-mi caut de lucru. Am învățat că există viață și turism și după COVID. Eu am fost în tot felul de situații dificile și am avut tot felul de provocări de când lucrez în turism. Asta este de departe cea mai mare, fiindcă toate planurile mi s-au năruit peste noapte. Dar sunt optimist și știu că voi trece și peste asta.” 

În acest an, nu își mai face speranțe de a relua tururile. În toamnă, cel mai probabil, va discuta cu clienți pentru anul viitor.

Crede că, după acest moment, modul de a face turism montan se va schimba și lumea va fi „mai responsabilă”. Turiștii vor evita zonele aglomerate, se vor orienta câtre locuri mai puțin cunoscute, mai izolate, în natură, vor alege mersul cu cortul sau cazare la pensiuni mici, unde li se oferă condiții bune și experiențe plăcute. 

În această privință, Dan nu are prea multe de schimbat în ofertă, deoarece, de la bun început, s-a adresat grupurilor mici – prieteni, familii cu copii, turiști individuali, cupluri – și a ales zone mai puțin cunoscute, izolate, în mijlocul naturii. 

Se folosește de acest timp pentru a învăța lucruri noi, a citi, a căuta noi oportunități de afaceri, a-și reorganiza și reinventa activitatea. Pe Instagram și Facebook, unde postează regulat fotografii fermecătoare cu peisaje din România, ține legătura cu iubitori de natură, unii care i-au fost oaspeții, alții care probabil îi vor fi. 

A realizat câteva vloguri și vor mai urma și altele, pentru că, e cât se poate de clar, în următoarele luni bune, lumea va călători virtual. 

Filmulețele lui, cu imagini fascinante, îi invită pe oameni în tururi virtuale prin diferite locuri din România, pentru a descoperi trasee și gusta experiențe pe care, când va fi din nou posibil, le pot explora și trăi în realitate.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

  1. Bravo Dan, îți doresc succes și în 2020. Ești ceea ce oamenii ar trebuie sa caute cu disperare acum… Un om de incredere cu care sa meargă pe coclauri. Maxim 3! Asa… Ca sa ne conformam regulilor! Noi te susținem în aceasta ” luptă ” care a devenit a noastră, a tuturor! Supraviețuirea în 2020 in turism!

    • Hei, tu :). Multumesc frumos pentru mesaj. Eu imi doresc sa ajung iar la Casa Butnarului, cu turisti, sau cu munca de teren, si sa am parte iar de momente frumoase alaturi de voi.
      Sunteti niste oameni tare faini asa ca de abia astept sa ne revedem; a, si sa mancam niste placinte cu branza sarata facute de Marian :).
      Spor in toate si voua!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.