Site icon Editia de Dimineata

Strategie de combatere a fenomenului traficului de persoane în România

Peste 500 de victime ale traficului de persoane sunt înregistrate în țară în fiecare an, iar aproximativ o jumătate dintre acestea sunt copii sau tineri, potrivit prim-ministrului României, Marcel Ciolacu. Guvernul a anunțat, luni, 13 mai, lansarea unei noi strategii naționale pentru combaterea acestui fenomen.

Potrivit unui comunicat transmis de Guvern, lansarea Strategiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane pentru perioada 2024-2028 reprezintă „un moment semnificativ” în lupta împotriva criminalităţii organizate.

Noua strategie îşi propune să fie mai eficientă, adaptată la realităţile contemporane şi orientată către rezultate, conform Executivului. Documentul reprezintă rezultatul implicării Comitetului Inter-ministerial de Coordonare Strategică Inter-sectorială a Luptei împotriva Traficului de Persoane, a partenerilor strategici naţionali şi internaţionali şi a societăţii civile.

„Peste 500 de cetăţeni români sunt identificaţi anual ca victime, iar cifra nu îi include pe cei aflaţi în situaţie de trafic. Aproximativ jumătate dintre victimele identificate sunt copii sau tineri, amplificând şi mai mult îngrijorările noastre.

Este momentul să producem o schimbare relevantă în situaţia traficului la nivel naţional. Avem o strategie sinergică, am identificat căile de intervenţie, avem parteneriate, vom asigura resursele necesare.

Angajamentul politic al Guvernului României împotriva traficului de persoane va rămâne neschimbat. Suntem aici, decişi să schimbăm lucrurile în bine şi să îi ajutăm pe cei aflaţi în prima linie a luptei anti-trafic să oprească acest flagel”, a transmis prim-ministrul Marcel Ciolacu în mesajul susţinut de şeful cancelariei prim-ministrului, Alexandru Mihai Ghigiu.

Principalele direcţii de acţiune pentru combaterea traficului de persoane

Noua strategie pentru combaterea traficului de persoane include două direcții de acțiune principale. Prima dintre acestea se referă la crearea unui sistem anti-trafic coerent care să includă consolidarea cooperării dintre instituţiile centrale sau locale cu organizaţiile neguvernamentale.

Cea de-a doua se referă la punerea în practică a unor măsuri eficace de diminuare a fenomenului, de identificare şi asistenţă a victimelor acestuia şi de pedepsire a traficanţilor.

„Suportul acestei abordări va fi asigurat de un sistem complex de pregătire profesională continuă care să asigure instruirea celor nou veniţi în sistem şi perfecţionarea profesională a celor cu vechime, iar abordarea centrată pe victimă va fi utilizată eficient de către toate instituţiile care interacţionează cu victimele traficului de persoane.

De asemenea, România va urmări şi formarea de parteneriate cu state terţe care vizează obiective comune pentru a reduce riscurile care survin în urma traficului transfrontalier de persoane şi pentru a proteja şi a asista victimele acestui fenomen”, arată comunicatul transmis de Guvern, citat de Agerpres.

Reprezentantul Special şi Coordonator al OSCE pentru combaterea traficului de fiinţe umane, Kari Johnstone, a salutat efortul depus de Agenţia Naţională împotriva Traficului de Persoane în adoptarea rapidă a acestui document strategic.

„Această strategie este rezultatul unei munci intense, al transparenţei şi angajamentului. Salut procesul transparent şi incluziv prin care Guvernul României a solicitat contribuţii din partea societăţii civile şi a experţilor internaţionali cu privire la această strategie”, a transmis reprezentantul Special şi Coordonator al OSCE pentru combaterea traficului de fiinţe umane, Kari Johnstone.

Agenţia Naţională împotriva Traficului de Persoane a fost înfiinţată în luna martie a anului 2006, cu scopul de a consolida eforturile instituţiilor de stat pentru a lupta împotriva acestui fenomen.

 

Exit mobile version