Editia de Dimineata

STUDIU. Ce este „long Covid”. Drama celor care deși supraviețuiesc, se luptă cu efectele bolii

Un studiu britanic dat publicității în urmă cu o două luni și jumătate ne arăta că o treime dintre pacienții care s-au vindecat de Covid-19 după o formă mai gravă a bolii se întorc  în spital în următoarele 5 luni. La final, o persoană din opt moare, deși inițial supraviețuise bolii. Dar mai există și drama celor care supraviețuiesc. Se numește „long Covid”.

Studiul – de fapt o statistică – fusese făcut pe un eșantion de aproape 50.000 de persoane. Nu a fost nici un dubiu că reflectă realitatea. Era cel mai mare studiu în rândul persoanelor externate din spital.

Citește și Covid-19, boala de care ai scăpat doar după ce mori

”Se pare că oamenii se duc acasă, au efecte pe termen lung, se întorc și mor”, spune Dr Kamlesh Khunti de la Universitatea Leicester.

Un nou studiu pe aceeași temă ne arată că realitatea nu s-a schimbat câtuși de puțin. Mortalitatea rămâne, iar cei care reușesc să supraviețuiască se izbesc de cee ce se numește acum – „long Covid”.

Efectele pe o perioadă lungă ale bolii.

Aproape una din şapte persoane testate pozitiv cu Covid-19 în Marea Britanie continuă să prezinte simptome ale bolii la trei luni de la contaminare, arată un studiu al Biroului britanic de statistică.

Long Covid. Studiu. Simptome la 12 săptămâni de la boală

Potrivit acestui studiu despre „long Covid” (forma lungă a bolii Covid-19) realizat de ONS, 13,7% dintre membrii unui eşantion de peste 20.000 de persoane care s-au contaminat cu SARS-CoV-2 în perioada 26 aprilie 2020 – 6 martie 2021 prezentau simptome de Covid-19 timp de cel puţin 12 săptămâni. Majoritar se manifestau oboseală şi dureri musculare.

Femeile (14,7%) erau mai numeroase decât bărbaţii (12,7%) în această situaţie.

De asemenea, 18,2% dintre bolnavii Covid-19 cu vârsta cuprinsă între 25 şi 34 de ani prezentau simptome de cel puţin 12 săptămâni.

Potrivit ONS, 1,1 milioane de persoane care au fost testate pozitiv Covid-19 sau care cred că au avut virusul SARS-CoV-2 în Regatul Unit declară că au fost afectate de „long Covid” în primele patru săptămâni care se încheiau la 6 martie. Cu alte cuvinte spun că au avut simptome Covid-19 timp de cel puţin patru săptămâni.

Dintre aceste persoane, 697.000 ar fi luat virusul pentru prima oară cu cel puţin 12 săptămâni în urmă. Iar 70.000 în urmă cu un an.

Între bolnavi se află mai ales persoane cu vârste cuprinse între 35 şi 69 de ani, femei, îngrijitori medicali sau lucrători sociali. Dar şi persoane cu o comorbiditate sau care trăiesc în zone defavorizate, subliniază ONS.

1/3 dintre pacienți pot să sufere de oboseală, dificultăți de respirație, anxietate, depresie și TSPT

Concluzii asemănătoare, ba chiar mai grave, și în revista Nature Medicine, citată de AFP.

Cel puțin unul din trei pacienți spitalizați cu COVID-19 suferă de probleme de sănătate pe termen lung. Inclusiv probleme la multiple de organe și sănătatea mintală deteriorată, potrivit unei revizuiri a studiilor privind impactul durabil al bolii.

Publicat în revista Nature Medicine, recenzia a analizat frecvența simptomelor în rândul celor care suferă de multiple sechele în urma COVID-19. Dintre care cele mai frecvente se numără oboseala, dificultăți de respirație, anxietate, depresie și tulburări de stres post-traumatic.

Autorii cercetării au declarat că datele indică o urgență de sănătate subapreciată până acum. Guvernele trebuie să studieze mai atent și să găsească modalități de gestionare.

UK. Finanțarea unor cercetări

Ministrul britanic al Sănătăţii Matt Hancock a declarat la Sky News că Guvernul lui Boris Johnson intenţionează să finanţeze cercetări în vederea unei înţelegeri a “long Covid”.

Hancock i-a îndemnat din nou pe britanici la prudenţă. În contextul în care Regatul Unit – care este cea mai afectată ţară de Covid-19 în Europa, cu 127.000 de morţi – a început să iasă din izolare.

În acest sens, regatul se bazează pe una dintre cele mai avansate campanii de vaccinare din lume, scrie Hotnews.

Peste 31 de milioane de britanici au fost vaccinaţi cu o primă doză de vaccin împotriva Covid-19, iar 4,5 milioane au fost vaccinate cu două doze de la începutul lui decembrie.

Mai multe despre Long Covid AICI

Efectele Covid pe termen lung

Efecte pe termen lung ale infecției COVID-19 cunoscute pâna în prezent.

Deși încă mai sunt multe de invațat de la persoanele care s-au vindecat din COVID-19, există o serie de efecte pe termen lung pe care medicii le-au observat până în prezent.

Probleme cardiace
Un studiu realizat de Universitatea din Frankfurt din Germania a arătat valori cardiace anormale la peste 75% dintre persoanele studiate, care s-au recuperat de COVID-19.

S-a constatat că o majoritate considerabilă a pacienților care au participat la studiu au avut inflamații la nivelul inimii și mucoasei musculare. Acest lucru poate fi tulburător, deoarece inflamațiile inimii pot duce la o boală cardiacă de lungă durată.

Probleme pulmonare
Știm că infecția COVID-19 atacă în primul rând plămânii, provocând inflamații.

Din acest motiv, supraviețuitorii pot manifesta pe termen lung dificultăți la respirație. Unele persoane care se recuperează de COVID-19 pot experimenta o tuse uscată sau durere atunci când respiră. Iar pacienții care au avut nevoie de ventilație mecanică pot avea simptome mai severe.

Probleme neurologice
Cercetările arată că infecția COVID-19 poate afecta creierul și sistemul nervos central. Unii oameni care s-au vindecat au raportat simptome precum dureri de cap, amețeli, probleme de concentrare sau memorie și chiar halucinații. Cercetătorii susțin că aceste simptome sunt mai frecvente la pacienții care au avut forme severe de boală.

Având de-a face cu o boală relativ nouă, deoacamdată nimeni nu știe de ce anumiți pacienti se confruntă cu unul sau mai multe efecte secundare dupa infecția cu noul coronavirus. Cât persită aceste efecte și dacă infecția COVID-19 va determina apariția anumitor boli cronice. Unele dintre acestea ar putea avea nevoie de monitorizare pe viață, scrie site-ul clinicii Regina Maria.

Citește și:

Imunitatea oferită de prima doză a vaccinului anti-COVID, de șapte ori mai mare pentru cei care au avut deja boala

DESCOPERIRE. Cum poate fi blocată HMGB1, molecula implicată în formele severe de COVID-19

Exit mobile version