Site icon Editia de Dimineata

SUA au deportat un fost gardian nazist de la lagărul Neuengamme. Povestea nazistului care are acum 95 de ani

Un fost gardian al lagărului de concentrare Neuengamme, în vârstă de 95 de ani, care locuia liniștit în Tennessee, a fost deportat în Germania, după ce s-a găsit o fișă într-o navă scufundată, care a ajutat la dovedirea legăturilor sale naziste.

Friedrich Karl Berger a lucrat în lagărul în care erau deținuți civili ruși, olandezi și polonezi, precum și prizonieri evrei și oponenți politici din Franța, Italia și din alte țări. Prizonierii au fost obligați acolo să trăiască în condiții atroce și să lucreze până la epuizare și moarte.

Faptele. Documentul incriminator

În 1945, în timp ce forțele britanice și canadiene se apropiau de lagăr, Berger a ajutat la paza prizonierilor forțați să evacueze lagărul principal. În timpul călătoriei de două săptămâni, 70 de prizonieri au murit.

Alte sute de prizonieri au fost uciși când au fost transportați pe două nave ancorate în Golful Lubeck din Marea Baltică. Navele au fost bombardate din greșeală de avioanele de război britanice în mai 1945, în ultima săptămână de război din Europa. Istoricii Departamentului de Justiție din SUA au reușit să afle informații despre serviciul lui Berger în lagăr cu ajutorul unei fișe găsite pe una dintre navele scufundate, la câțiva ani după bombardament.

Fostul nazist se consideră nevinovat

După război, Berger a emigrat din Germania în Canada, împreună cu soția și fiica sa și au venit în Statele Unite în 1959. Berger, acum văduv cu doi nepoți, a spus că i s-a ordonat să lucreze în lagăr și că a fost acolo doar puțin timp. Anchetatorii Departamentului de Justiție au concluzionat că Berger a lucrat în marina germană înainte de a fi detașat în lagărul de concentrare, în ultimele luni ale războiului.

În timpul unui proces de anul trecut, Berger a recunoscut că a păzit prizonierii și nu a solicitat transferul din lagăr. El a mai sus că a primit în continuare o pensie din Germania, pentru munca bazată parțial pe serviciul său din război.

A venit legal în Statele Unite

După proces, Berger a spus că o mare parte din cele stabilite în instanță s-a bazat pe „minciuni”. El spune că avea 19 ani atunci și i s-a ordonat să meargă acolo. Oficialii Departamentului de Justiție au declarat că Berger a venit legal în Statele Unite.

Legea federală care interzicea intrarea persoanelor care au asistat la persecuția nazistă expirase în 1957. Când a solicitat imigrația în Statele Unite, Berger a dezvăluit că fusese membru al marinei germane.

Nu este clar încă dacă autoritățile germane vor lua măsuri împotriva lui Berger. Germania a renunțat la procesul împotriva fostului ofițer nazist anul trecut, din lipsă de probe, dar Berger va fi interogat de poliția germană, iar noi acuzații i-ar putea fi aduse acum.

Foto: DoJ

Exit mobile version