Site icon Editia de Dimineata

SUPERNOVA, un film cu Stanley Tucci și Collin Firth, în curând în cinematografe

În 30 iulie va avea loc premiera în cinematografe a filmului SUPERNOVA, cu Collin Firth și Stanley Tucci, în regialui Harry Macqueen.

“SUPERNOVA este rezultatul unui îndelung și dificil studiu făcut de mine, care s-a desfășurat pe parcursul a trei ani. În această perioadă am colaborat cu doctori specializați în demență din Anglia, alături de numeroase familii afectate de această boală cumplită.  Am văzut toate etapele și toate efectele acestei boli, unele cazuri fiind publice, altele rămânând private.

Pentru mine acest proces a reprezentat una dintre cele mai profunde și mai importante experiente. Personajele pe care le veți regăsi în SUPERNOVA reflectă încercarea mea de a arăta adevărul despre această boală, dintr-o perspectivă cât mai obiectivă și originală. Am dorit să realizez un film puternic și provocator despre ceea ce suntem în stare să facem pentru cei pe care îi iubim, o poveste intimă și complexă care tratează una dintre cele mai mari întrebări existente: Cum putem să trăim, să iubim și să râdem în continuare, chiar dacă știm că sfârșitul este atât de aproape?”, scrie regizorul.

Despre ce e vorba?

Sam și Tuskersunt împreună de 20 de ani și îi unește o iubire profundă, la fel ca la început. Dar în ultimii doi ani, de când Tusker a fost diagnosticat cu demență, viața lor s-a schimbat. Pentru că boala lui Tusker a avansat, Sam a fost nevoit să-și anuleze toate planurile, devenind îngrijitorul permanent al partenerului său, iar timpul petrecut împreună a devenit cel mai important lucru pe care îl au.

Cei doi decid să facă o călătorie cu rulota, pentru a vizita locuri dragi din trecut și pentru a se reîntâlni cu prietenii și familia.

În timpul acestei călătorii, ideile fiecăruia despre viitor se dovedesc a fi extrem de diferite, secretele lor sent dezvăluite, iar relația celor doi este supusă unei mari încercări. Vor trebui să afle ce înseamnă iubirea față de celălalt, acum, când Tusker nu ma poate fi vindecat.

Distribuție

În rolurile principale sent doi actori excepționali: câștigătorul Premiului Oscar, COLIN  FIRTH (The Secret Garden, The King’s Speech) în rolul lui Sam, alături de STANLEY  TUCCI (The King’s Man, The Lovely Bones), nominalizat la Premiul Oscar, care îl interpretează pe Tusker.

Scenariul și regia filmului SUPERNOVA  îi aparțin lui Harry Macqueen, iar producătorii sunt Emily Morgan, de la Quiddity Films (I Am Not a Witch, Make Up) și Tristan Goligherde la The Bureau (45 Years, Only You, Weekend).

SUPERNOVA este distribuit în cinematografele din România de FREEALIZE, începând din 30 iulie 2021.

Filmul va putea fi văzut în avanpremieră extraordinară la Festivalul Internațional de Film Transilvania, ce se va desfășura anul acesta între 23 iulie și 1 august.

Exit mobile version