Site icon Editia de Dimineata

Sute de români păgubiți de o agenție de turism din Grecia. Dauna, aproape o jumătate de million de euro

Agenția de turism Mouzenidis Travel Greece a păgubit cu aproximativ 450.000 de euro peste 1.300 de turiști români care și-au plătit vacanțe în Grecia.

Ministerul Economiei anunță că s-a autosesizat în cazul suspendării activității agenției elene de turism Mouzenidis Travel Greece, care, prin întreruperea prestării serviciilor în perioada 18 iunie-31 iulie 2021, a păgubit 1.303 de români ce urmau să își petreacă vacanța în Grecia, cu o sumă totală de aproximativ 450.000 euro.

Conform sursei citate, după ce în 17 iunie Mouzenidis Travel Greece anunța decizia de suspendare a activității, s-a conturat ipoteza că agenția de turism elenă a intrat în insolvență.

Lămuriri suplimentare

Ministerul Economiei spune că a început un dialog cu autoritățile din Grecia și au fost cerute lămuriri suplimentare la nivel înalt în legătură cu măsurile de protecție pentru turiștii români ale căror vacanțe au fost afectate, cu sublinierea pârghiilor legale prin care guvernul elen poate interveni în deblocarea crizei, și transmiterea unei poziții ferme în ceea ce privește declararea insolvenței operatorului economic.

Dacă ipoteza este adevărată și Mouzenidis Travel Greece și-a declarat insolvența, românii păgubiți ar putea beneficia de protecție.

„Facem apel la agențiile de turism intermediare din țară, partenere Mouzenidis Travel Greece, care au facilitat achiziționarea vacanțelor, să acorde în continuare asistență clienților afectați și le mulțumim, pe această cale, pentru inițiativa lor, ca răspuns la criză, de a plăti din efort propriu contravaloarea serviciilor către aceleași destinații ori altele, în conformitate cu opțiunea turiștilor, sau chiar de a returna banii. În contrapartidă, MEAT va sprijini demersurile întreprinse pentru recuperarea sumelor achitate către agenția de turism elenă”, mai spun reprezentanții Ministerului Economiei, precizând că vor reveni cu informații pe măsură ce dialogul cu autoritățile din Grecia va avansa.

Exit mobile version