Site icon Editia de Dimineata

Taiwan, lovit de cel mai puternic seism din ultimii 25 de ani. Zeci de clădiri s-au prăbușit, un tunel a fost rupt în două

Un cutremur subacvatic cu magnitudinea de 7,2 grade s-a produs miercuri în apropiere de Taiwan, chiar înainte de ora 00:00 GMT, provocând, potrivit unui prim bilanț, moartea a patru persoane, rănirea câtorva zeci și pagube majore. Au fost emise alerte de tsunami în Taiwan, precum şi în insulele japoneze Okinawa şi în Filipine. Seismul a fost cel mai puternic care a lovit Taiwanul în ultimii 25 de ani, potrivit Administrației Meteo Centrale, citate de The New York Times.

Cel puțin 26 de clădiri s-au prăbușit, mai mulţi oameni fiind blocați sub dărâmături, informează Centrul Central de Comandă pentru Situaţii de Urgenţă din Taiwan (CEOC).

Există informaţii că persoane blocate se află în şapte dintre clădiri, a adăugat instituția.

Printre clădirile prăbuşite se numără 15 din comitatul Hualien, în apropiere de epicentru.

Seismul a afectat și alimentarea cu energie electrică, peste 91.000 de gospodării fiind lipsite de electricitate, a precizat CEOC, adăugând că firma Taipower Company, operată de stat pe insulă, lucrează în prezent pentru a rezolva problema.

De asemenea, CEOC a precizat că unele servicii feroviare din estul Taiwanului au fost suspendate, dar se estimează că acestea vor fi din nou operaţionale până la sfârşitul zilei.

Exit mobile version