11 iunie 2022, 7:17

Țara de farmec și straniu: „Ca să o pricepi, trebuie să ieși din mentalitatea ta de european”

„Natura, oamenii, portul, obiceiurile, mentalitatea lor, toată atmosfera și tot decorul ți-e străin și neobișnuit, totul la un loc îți dă acea impresie puternică de curios, de ciudat, încât, după câțiva ani, întors în țara ta, în mediul tău cunoscut și familiar, cele văzute și trăite acolo îți apar ca un vis straniu și fermecător, pe care nu-l poți uita niciodată.”

Impresia de straniu e amplificată de amestecul unui exotism specific japonez cu lămpi electrice, trenuri electrice și stâlpi de telegraf, scria Ioan Timuș (8 noiembrie 1890 – 10 iunie 1969) în Japonia de ieri și de azi, volum apărut în 1942.

Întemeietor al studiilor de niponologie în România, Ioan Timuș a petrecut în Japonia patru ani și jumătate – cu toate că, nota, planul inițial a fost de a sta un timp mult mai scurt. Mărturisea că i s-a părut „atât de curioasă țara, mi-a plăcut atât de mult, încât chiar din primele zile am început să-mi aștern pe hârtie impresiile”.

„Am făcut toate sforțările să cunosc ceva din viața acestui popor”

După multe luni și spre sfârșitul șederii în Japonia, „am ajuns să descopăr că nu pricep mare lucru din ceea ce este cu adevărat esențial în țara oamenilor care își fac harakiri”.

Ioan Timuș scria:

Am făcut toate sforțările să cunosc ceva din viața acestui popor, atât pe tărâmul social și artistic, cât și pe cel economic și spiritual. […] Țara are un substrat de civilizație atât de diferit de al nostru, încât, ca să o pricepi, trebuie să ieși din mentalitatea ta de european.

Yokoyama Taikan, Vârf înzăpezit și cocori | Yokoyama Taikan Memorial Museum, Tokio


„Iar șirul de curiozități continuă să-și depene filmul în fața călătorului nedumerit: când saluți, te îndoi respectuos și adânc de la mijloc; nu dai mâna; când intri într-o casă, în loc de pălărie, scoți încălțămintea; odată intrat, nu se scoală nimeni în picioare ca să te întâmpine, fiindcă ar fi nepoliticos; dimpotrivă, salutul se face stând jos.

În hoteluri ca și în case particulare, odaia cea mai bună e spre fund, unde e și grădina, iar nu la stradă; la masă, începutul îl face alcoolul, iar dulcele vine înaintea mâncărurilor care pentru noi sunt adevărate surprize.

[…]

Dar mentalitatea japoneză? Felul lor de muncă, exprimarea emoțiilor, sentimentelor, ideilor, legilor lor etice și estetice, ne sunt cu totul străine, și formează un alt nesecat material de uimire pentru noi. Limba, scrisul și cititul, sunt pe dos; cartea japoneză începe acolo unde la noi e ultima pagină, fiindcă se scrie de sus în jos, iar rândurile se înșiruie de la dreapta spre stânga; frazele lor, chiar cele mai obișnuite, traduse în limbile europene, nu mai au înțeles; adesea stânga e dreapta.”

Ioan Timuș, Japonia de ieri și de azi


Hiroshi Yoshida

De la samurai

În această colecție a „curiozităților” japoneze ar putea să intre și faptul că în Japonia se conduce pe partea stângă a drumului – pe partea „greșită”, cum ar spune unii. Cum se știe, motivul principal pentru care în anumite țări se conduce pe partea stângă ține de un trecut istoric al nației respective ce a avut legătură cu Marea Britanie. Japonia, însă, nu a făcut parte din Imperiul Britanic.

Regula vine din perioada Tokugawa sau Edo (1603 – 1867), când nici măcar Japonia nu avea mașini, în schimb a avut samurai. Atunci s-a stabilit, la modul natural, pe ce parte să circule pietonii, iar aceasta a fost stânga.

Cei mai mulți samurai își purtau săbiile în partea stângă. În caz de nevoie, se puteau folosi repede de săbii, cu mâna în care aveau cea mai mare forță, de obicei cea dreaptă.

Pe atunci, potecile făcute de oameni prin orașele lor erau destul de înguste. Pentru a se evita accidente, să se lovească unii de alții sau să rănească din neatenție un alt pieton, oamenii au început să respecte această regulă nescrisă, dar știută de toți – să umble pe partea stângă a drumului.

Sursa foto: Live Japan

Calea ferată și consilierii britanici

După ce s-a sfârșit epoca Edo, a început perioada Meiji, ce a avut o durată mult mai scurtă, de numai 44 de ani, încheiată în anul 1912. Epoca samurailor începuse să apună și ea, iar Japonia avea în plan să construiască o rețea de linie ferată în toată țara.

În căutarea unor specialiști care să le ofere consultanță în realizarea proiectului, japonezii au decis să aleagă o echipă britanică. Consilierii britanicii au fost angajați pentru a-i învăța pe inginerii japonezi cum se construiește o cale ferată, după care trebuiau să părăsească Japonia. Inginerii britanici le-au recomandat atunci să se circule tot pe partea stângă.

În 1872, a fost introdusă în Japonia prima linie de cale ferată și tot atunci regula de a umbla pe partea stânga a drumului a devenit una scrisă. Când au început să se construiască șosele pentru mașini, a fost menținută aceeași regulă de a se conduce pe partea stângă. În Japonia, condusul pe partea stângă a fost stabilit oficial prin lege în 1924.

Ca fapt divers și o excepție, după cel de-Al Doilea Război Mondial, prefectura Okinawa a fost sub administrare americană, perioadă în care s-a impus condusul pe partea dreaptă. După ce a revenit Japoniei, s-a reintrodus vechea regulă, iar șoferii au trecut din nou pe partea stângă a drumului.

Hiroshi Yoshida


„E greu să lămuresc de unde vine farmecul acesta viu și puternic propriu țării crizantemelor. […] De pe vapor, în marea interioară a Japoniei, vezi seria nesfârșită de stânci scoțându-și piscurile afară din apă, ca să preschimbe marea într-o dantelă bizară, cu nuanțe variate la infinit.

Abia debarcat, în mulțimea care pare că se frământă, se înghesuie, și care totuși e liniștită, neturburată, ochiul se prinde de chimonouri și se desfată de armonia culorilor lor. Cu sandale de lemn și împletitură fină de pai, cu centura uriașă de mătase, cu nodul mare la spate, cu eșafodajul de pieptănătură, purtându-și copiii în spate, femeile colorează viața într-un chip neobișnuit.

Din tren nu vezi priveliștea orizontului nesfârșit; ochiul se lovește peste tot de relief, iar caracteristica reliefului Japoniei e complicația liniilor. Liniile arborilor și crengilor merg în zigzaguri; plantațiile de orez sunt împărțite în felurite forme geometrice cu nivelul diferit, apa scurgându-se de pe unele pe altele.”

Ioan Timuș, Japonia de ieri și de azi



ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol