Site icon Editia de Dimineata

Țara în care dacă depășești (cu mult) viteza legală rămâi fără mașină!

Veste proastă pentru cei care au picorul drept prea greu pe pedala de accelerație. O țară din Uniunea Europeană a decis că în momentul în care depășești cu mult limita de viteză admisă rămâi nu numai fără carnet, dar și fără mașină.

Șoferii din Austria vinovați de viteză excesivă vor avea mașinile confiscate și scoase la licitație, a declarat guvernul, care încearcă să descurajeze „băieții de curse” din această țară, relatează Reuters.

Schimbarea planificată a legislației anunțată de coaliția guvernamentală are ca scop înăsprirea normelor austriece pentru a le apropia de cele din alte țări precum Germania și Elveția, țări vecine.

Autoritățile locale spun că încearcă să aducă sub control cursele ilegale de stradă și alte cazuri de viteză extremă. Deși cei mai mulți șoferi nu vor fi observat niciodată vreuna, acestea provoacă decese, uneori implicând trecători nevinovați.

„La vitezele despre care vorbim aici, nimeni nu controlează în totalitate vehiculul său. Mașina devine o armă incontrolabilă și un pericol pentru oameni complet nevinovați”, a declarat ministrul Transporturilor, Leonore Gewessler, din partea Verzilor, într-o conferință de presă în care a prezentat planul.

Concret, oricine va fi prins conducând cu 60 km/h peste limita de viteză în orașe, unde limita de viteză este de obicei de până la 50 km/h, sau cu 70 km/h peste limita de viteză în alte părți, unde limita este de până la 130 km/h, va avea mașina confiscată pentru o perioadă de până la două săptămâni, potrivit planului guvernului.

Dacă sunt recidiviști sau dacă sunt la prima abatere dar merg cu o viteză deosebit de mare, cu peste 80 km/h peste limită într-un oraș sau cu peste 90 km/h peste limită în altă parte, mașina le va fi confiscată definitiv și va fi scoasă la licitație.

Cel mai recent plan se adaugă măsurilor introduse anul trecut care au mărit durata de timp pentru care șoferii își pierd permisele în cazul excesului de viteză și al vitezei extreme.

Foto: Unsplash

Exit mobile version