14 noiembrie 2022, 17:50

În arșița câmpiilor roditoare: „Primăvara și toamna sunt nespus de plăcute în aceste ținuturi”

„Locuitorii pun o grijă deosebită în înfrumusețarea cișmelelor cu ape curgătoare; le înconjoară cu ziduri, le dau nume vestite în toată țara și le înfrumusețează în toate chipurile.”

„Am îndurat în câmpiile care ajung până la Dunăre, în lunile iunie, iulie și august, o arșiță cumplită, urmată, de obicei, de trăsnete și furtuni îngrozitoare”, rememora Frederick William Bauer (numele apare și Baur, Bawr, von Bauer, 4 ianuarie 1731 – 15 februarie 1783), ofițer și cartograf născut în Prusia.

După ce a trecut în serviciul Rusiei din vremea Ecaterinei a II-a, avea un venit considerabil, fiind de altfel un protejat al lui Grigori Orlov, prin urmare a fost apreciat și de împărăteasă. A participat la războiul ruso-turc din 1768 – 1774 și a lăsat un material bogat despre Țara Românească, „memorii istorice și geografice”, lucrare publicată în 1778.

În descrierea Țării Românești, a notat despre climă, cu ierni „moderate comparativ cu clima noastră nordică”, dar suficient de friguroase pentru a face să înghețe apele râurilor, lacurilor și mlaștinilor, cu excepția Dunării care „nu îngheață decât foarte rar”.

Primăvara și toamna, notase Bauer, „sunt nespus de plăcute în aceste ținuturi”.

„Nu există în Europa un fluviu mai plăcut și mai folositor, pentru provinciile pe care le străbate și pe care le udă…” (Frederick William Bauer) | Credit foto: patricianiculae0 / Pixabay

„Întrec orice descriere verosimilă”

Se arătase uimit de „mulțimea râurilor, pâraielor, lacurilor și izvoarelor din Țara Românească” – „cunosc puține țări în care să se găsească atâtea”. Nota și despre bogăția acestora:

Lacurile și râurile sunt pline de peștii cei mai gustoși, iar mulțimea și varietatea lor nesfârșită, ce oferă Dunărea, întrec orice descriere verosimilă; cu greu îți vine să dai crezare acestui lucru, dacă nu l-ai văzut cu ochii tăi.

„Se poate prinde de veste dinainte”

„Inundațiile” produse de râuri erau „fenomene obișnuite” în Țara Românească și aveau loc de obicei primăvara, când zăpada se topea în munți.

Uneori, vara, după ploi abundente: „Se poate prinde de veste dinainte, fiindcă apa începe să spumege și să se tulbure. Deseori, ai trecut pe uscat un mic râu, pe care, după câteva clipe, nu-l mai poți trece decât foarte greu și cu multă primejdie”.

„Din aurul care se găsește în nisipul Oltului”

Aflase, de la localnici, că multe râuri „poartă fire de aur în nisip”:

Am văzut inele și vase făcute din aurul care se găsește în nisipul Oltului și știu că țiganii plătesc o anumită taxă pentru a putea că culeagă aurul din Ialomița, dar n-am avut prilejul să urmăresc mai îndeaproape acest fapt.

„Nu există în Europa un fluviu mai plăcut și mai folositor”

Dunărea, „unul din cele mai mari fluvii ale Europei”, formează numeroase insule, „dintre care cele mai multe sunt locuite, altele îmbrăcate cu păduri frumoase și imașuri dintre cele mai bogate”:

Nu există în Europa un fluviu mai plăcut și mai folositor, pentru provinciile pe care le străbate și pe care le udă, decât Dunărea, care unește în sine toate foloasele și toate înlesnirile pe care le pot da apele unei țări.

„Potecile sunt aproape impracticabile și nu sunt cunoscute decât de oamenii care locuiesc obișnuit acolo.” (Frederick William Bauer) | Credit foto: chasemyass/Pixabay

„Locuitorii pun o grijă deosebită în înfrumusețarea cișmelelor”

Cișmelele i-au atras atenția ofițerului prusac:

Locuitorii pun o grijă deosebită în înfrumusețarea cișmelelor cu ape curgătoare; le înconjoară cu ziduri, le dau nume vestite în toată țara și le înfrumusețează în toate chipurile. Dai de ele pe lângă orașe și sate, pe drumurile mari, precum și în alte locuri mai puțin umblate. Aceasta este o particularitate pe care n-o întâlnești decât în Turcia și în țările orientale.

„Granița cea mai puternică”

Carpații, „granița cea mai puternică pe care natura a putut s-o dea acestei provincii”, aveau puține trecători, „erau anevoioase, astfel încât un număr mic de oameni poate să le apere cu ușurință împotriva unor forțe cu mult mai mari”. În acele vremuri, munții erau folosiți și ca refugiu al celor de la câmpie, „în timpul tulburărilor războiului”:

Ei se refugiază la locuitorii de la munte și părăsesc ținutul de câmpie, expus la toată urgia și distrugerile turcilor, care îi bănuiesc întotdeauna a fi înțeleși cu dușmanii lor și îi supun, în consecință, la cruzimile cele mai neînchipuite.

În acele vremuri nenorocite, românii găsesc în munți un refugiu sigur împotriva mâniei tiranilor lor, care nu îndrăznesc să meargă să-i caute acolo, temându-se de cursele și de dârzenia celor care îi locuiesc. Potecile sunt aproape impracticabile și nu sunt cunoscute decât de oamenii care locuiesc obișnuit acolo. Am găsit, în general, că munții sunt mai locuiți decât câmpiile, cu toate că ei sunt mai neproductivi.

„Truda plugarilor e răsplătită din plin”

Câmpiile Țării Româneștii „sunt, în general, roditoare, udate de un număr mare de râuri și brăzdate de mii de văi plăcute”.

Truda plugarilor era răsplătită din plin, de „bogăția naturală a solului”, prin urmare cultivarea pământului „cere prea puțină grijă și muncă, pentru a da din belșug tot felul de roade și de cereale”. Oamenii cultivau în mod obișnuit grâul, porumbul, orzul, hrișca, meiul. Secara se cultiva rar, „deoarece ei nu mănâncă decât pâine de grâu sau de mei, sau un fel de fiertură gătită din făină și porumb, numit, pe limba lor, cucuruz”.

Pășunile „sunt atât de mănoase și de vestite, încât chiar și vecinii își trec acolo în fiecare an multe mii de cai și turme numeroase de boi și oi, care se îngrașă în acele locuri”.

„Nu cunosc plăcere asemenea aceleia pe care o simți când te plimbi toamna printre aceste vii…” (Frederick William Bauer) | Credit foto: alohamalakhov/Pixabay

„Vinul nu este numai bun, dar este și din belșug”

Vița de vie, după cum notase William Bauer, „este ultimul obiect de preocupare în Țara Românească”, cu toate că „crește acolo pretutindeni”, însă se cultiva cu precădere în zona de deal. Autorul comenta:

Vinul nu este numai bun, dar este și din belșug. Sunt și unele vinuri care se iau la întrecere, în calitate, cu cele din Ungaria și, dacă sunt puține, aceasta este numai din vina locuitorilor, care nu se pricep nici cum să-l facă, nici cum să-l păstreze.

Nu cunosc plăcere asemenea aceleia pe care o simți când te plimbi toamna printre aceste vii, înconjurate pretutindeni de pometuri frumoase și întinse.

„Întrec tot ce am văzut în alte țări”

În Țara Românească, se găseau adeseori „păduri întregi de pomi roditori ca peri, meri, cireși și altele și viță de vie sălbatică din belșug”.

Iar pepenii, îndeosebi, „sunt așa de mari și de gustoși, încât întrec tot ce am văzut în alte țări”.

Imagini cover, credit: StockSnap/Pixabay


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol