Site icon Editia de Dimineata

Care sunt țările în care trăiesc cei mai gălăgioși vecini?

O dimineață liniștită de sâmbătă. Stai în pat, savurezi momente de liniște. Te gândești la cât de departe este ziua de luni, trezitul la ore barbare, că nu mai trebuie să …brusc deodată neuronii tăi încep să danseze spasmatic. Vecinul de la etajul 4 dă IAR găuri prin casă cu bormașina.

Statististicile spun că un român din 5 este deranjat de vecinii gălăgioși. Potrivit unui studiu realizat de Eurostat, românii stau mai prost cu nervii în comparație cu ungurii şi bulgarii. Dar mai bine decât olandezii și germanii, scrie Hotnews.

Adeon are 23 de ani şi este din Bucureşti. Pentru că lucrează într-o cafenea, trebuie să fie devreme la muncă şi are nevoie de odihnă. În ultima lună nu s-a putut bucura prea mult de liniște din cauza vecinilor care şi-au renovat apartamentul.

„Garsoniera de vis-à-vis. Acolo erau nişte muncitori care lucrau, nu ştiu dacă aveau sau nu autorizaţie, dar pur şi simplu se auzea îngrozitor, adică la 5 dimineaţă deja începeau, până la 6, 7, 8. Ciocane, bormaşină, orice, nu ştiu, înjurături”, spune Adeon.

El nu e singurul care se plânge de zgomotul făcut de vecini.

„La ordinea zilei este bormaşina. Avem nişte intervale în care e linişte, în rest…”, spune Ioana, 27 de ani, din Capitală.

Care sunt țările în care trăiesc cei mai gălăgioși vecini?

Să vedem și un top din acest punct de vedere. Nu râdeți, și aici există o statistică bine documentată.

Însă cei mai deranjaţi de zgomotul din vecini sunt locuitorii din Malta, Olanda şi Germania cu procente de aproximativ 30%. Plângerile vin în special din partea celor care locuiesc singuri. 25% dintre orăşeni au probleme cu vecinii, faţă de 10% dintre cei care locuiesc în mediul rural.

Topul locuitorilor deranjaţi de vecini zgomotoşi este următorul:

Malta – 28,3%,

Olanda– 26,6%,

Germania– 26,1%,

Portugalia– 22,7%,

Luxemburg– 20,2%,

Danemarca- 20%,

România– 18%,

Ungaria– 9,7%,

Bulgaria– 8,9%.

 

Exit mobile version