Site icon Editia de Dimineata

Țările cu puține cazuri de coronavirus îşi vând paşapoartele foarte scump celor bogaţi

Potrivit unei analize a ziarului Le Monde, bogații din țările care se confruntă cu criza de coronavirus îşi cumpără paşapoarte pentru a se deplasa liber.

Afaceriștii încearcă să profite pentru a ieși din criza economică. Astfel, ţări în care situaţia sanitară nu s-a degradat îşi vând foarte scump paşapoartele unor oamenii bogaţi, arată news.ro.

Înainte de pandemie, cetățenii americani puteau călători în numeroase țări din lume, dar din cauza cauza situaţiei sanitare de pe tertoriul lor acest lucru s- schimbat. Nu mai sunt bineveniți. În schimb, în privinţa paşaportului Australiei, unde numărul contaminărilor este slab, situaţia stă atfel.

În Cipru s-au înregistrat 1.000 de contaminări cu noul coronavirus și este foarte căutat având în vedere că insula mediteraneeană are 1,2 milioane de locuitori. Pentru obținerea unui pașaport aici este nevoie de investiţii imobiliare în valoare de două milioane de euro.

Paşaportul Vanuatu, în schimb, este mai simplu şi mai puţin costisitor de obţinut. Este necesar un cec în valoare de 130.000 de euro, conform sursei citate.

În China, afacerile sunt foarte tentante dar nu poți sta mai mult de şase luni. Toate operaţiunile se desfăşoară în cea mai mare discreţie.

O companie a încheiat parteneriate cu mai multe bănci pentru a găsi viitori clienţi, printre care și Kuwait, Iordania și alte țări.

Olanda se alătură oferind o ”viză de aur” în schimbul unei investiţii de 1,25 milioane de euro într-un start-up.

În Insulele Caraibe situația diferă. Santa Lucia are confirmate 25 de cazuri de coronavirus și oferă pașaport gratuit și obligaţiuni fără dobândă, în schimbul unei investiţii în valoare de 250.000 de dolari pe o perioadă de şase ani.

În Barbados se încercă să atragă străini pe care i-a invitat să muncească de la distanţă pe insulă, cu o viză de un an.

sursa foto: money.yahoo.com

Exit mobile version