23 noiembrie 2022, 17:20

„Când un flăcău vrea să se însoare” – Obiceiuri de nuntă de acum un veac, însemnări despre tătari dintr-un sat dobrogean

„După ce flăcăul rămâne singur, el ridică perdeaua și trece la mireasă. Aceasta se ridică în picioare înaintea lui, îi urează „echium-seleam”, „bine ai venit”, și îi sărută mâna, în semn de supunere și inferioritate față de bărbat.”

„Când un flăcău vrea să se însoare, trimite la fata pe care dorește să și-o ia de soție, un bătrân, care să înștiințeze despre asta pe părinți”, scria învățătorul Ion Dumitrescu în 1920 într-un articol despre tătarii din satul Pervelia (com. Tatlageac) Constanța.

În toamna anului 1919, acesta a ajuns în satul Pervelia, „unde întâmplarea m-a dus să fiu suplinitor și unde am deschis prima școală românească după război”.

Însemnările lui oferă bogate și pitorești detalii legate de comunitatea de tătari pe care a cunoscut-o acolo, despre viața și obiceiurile acestora. După cum a notat Ion Dumitrescu, în acea perioadă în sat locuiau în jur de 65 de familii de tătari și 5 familii de români.

În perioada interbelică, denumirea satului Pervelia sau Perveli s-a schimbat în Moșneni. Aparține de comuna 23 august, din județul Constanța, Dobrogea.

„Când îl privești, vezi o adunătură de case răzlețe și mici. Pomi nu sunt mai deloc. Doar ici și colo câte un salcâm mai dă puțină umbră. Totul îți arată că ai de-a face cu un popor de stepă”, își notase autorul primele impresii despre sat.

„Ba că una, ba că alta…”

Despre unul dintre evenimentele de seamă în viața oricărei comunități, nunta, Ion Dumitrescu scria că, atunci când un tânăr dorea să se însoare, trimitea mai întâi un bătrân la părinții fetei, pentru a le comunica intenția acestuia. Dacă aceștia nu doreau „să dea fata”, invocau „diferite pretexte”:

Ba că fata este mică, ba că una, ba că alta; nu-i spune niciodată în față că nu i-o dă. În cazul când primesc, spun că… să mai vadă, să se mai gândească.

Pentru a vedea „ce este de făcut”, părinții fetei țineau sfat cu toate rudele:

Atunci ei cercetează foarte mult starea și firea părinților flăcăului, căci tătarii în această privință se conduc după două proverbe: «Mărul nu cade departe de pom» și Se nasc copii buni, dacă tatăl e bun”.

Case dintr-un sat de tătari, Fotografie: Anatole Magrin

Salba fetei

După ce s-au sfătuit și învoit ce să facă împreună cu rudele, trimiteau știre flăcăului că era „primit ca ginere”. Bătrânul mergea din nou la părinții fetei, de data aceasta pentru a fixa cu viitorii socri „suma cu care trebuie cumpărată fata și ziua când trebuie să fie înmânată”.

Se dădea o arvună (numită de ei mer), apoi restul, adică siut-acî, datoria laptelui. Mama fetei putea lua o parte din siut-acî, iar banii care rămâneau se prefăceau „în galbeni pentru salbă (gurdila)” și se punea la gâtul fetei.

„Salba are o anumită destinație: ea va servi ca bani de cheltuială la înmormântarea fetei”, menționa autorul. Și a adăugat: „Deci, prin siut-acî se plătește laptele supt de fată de la sânul mamei sale, iar prin mer se plătesc cheltuielile de înmormântare ale fetei înainte de căsătorie”.

Batista, primul dar

Dacă flăcăul plătea banii și se întâmpla să se răzgândească mai apoi, adică „să strice vorba, nemaivoind să ia fata, el nu are drept să ia înapoi nici un ban”. În schimb, dacă fata strica vorba, era obligată „să restituie flăcăului toți banii dați”.

Dacă tinerii se plăceau și se căsătoreau, în ziua în care el trimitea banii, fata îi dăruia o batistă „sau chiar un tocâz, sau și mai multe”. Tocâzul, a explicat Ion Dumitrescu, „se compune din nouă bucăți în care intră: ștan – izmene, ilec – cămașă, cevrè – batistă etc.”

La rândul lui, flăcăul dăruia viitoarei neveste și socrilor câte o pereche de ghete, fes, cămăși și alte lucruri.

Autorul a notat că în tot timpul acesta, „flăcăul și cu fata nu se văd unul cu altul”.

De joi până sâmbătă

Nunta ținea câteva zile. „Începe întotdeauna Joia și se termină Sâmbăta”, scria Ion Dumitrescu și a povestit cum se desfășura:

În ziua nunții, mirele trimite la mireasă un vechil, reprezentant însoțit de doi inși, care se numesc șaid, martori. Aceștia, împreună cu martorii miresei merg la ea și o întreabă de trei ori dacă vrea să ia pe flăcăul cutare. După ce fata răspunde de trei ori că «da», cei trei martori ai mirelui împreună cu tatăl și martorii miresei merg la hoge, care consfințește căsătoria, fără ca mirii să fie de față. Aceasta se petrece joi.

„O vâra în casă fără să atingă pragul”

A doua zi, vinerea, fata mergea la mire „într-o căruță cu totul acoperită”, însoțită de o femeie, o rudă apropiată, și urmată, în altă căruță, de mama ei. La casa mirelui, fratele miresei sau un alt flăcău, rudă apropiată, lua mireasa în brațe și „o vâra în casă fără să atingă pragul”:

Camera în care o duc pe mireasă e despărțită în două printr-o perdea; de o parte a perdelei stă mireasa până seara, iar de altă parte, șed numai femei, rude de ale miresei, care au adus-o, împreună cu mama ei.

Ginerele își adună prietenii, între care pot fi și oameni însurați, dar mai tineri, și face o masă în altă parte a casei, în altă cameră. Acolo se cântă cântece diferite, unele religioase.

Leon Biju, Tătăroaice

„Este nevoit să le dea mulți bani, ca să scape de ele”

Seara, ginerele era bărbierit, săruta apoi mâna mamei și a tatălui și pornea spre mireasă:

Când se aude venind mirele în cântecele religioase ale flăcăilor, femeile și mama ies afară, iar în cameră rămâne numai mireasa cu două femei, care trebuie să țină de perdea.

Înainte ca mirele să intre în camera miresei, părinții și rudele îi pun bani prin toate buzunarele. Apoi hogea face o rugăciune.

Ginerele intră înauntru ca om însurat, flăcăii stau în prag și în sală. Apoi un om însurat face o rugăciune împreună cu acești flăcăi. Pe urmă ies toți afară, lăsându-l pe mire singur.

Atunci flăcăul pășește spre perdeaua care împarte camera în două și pe care o țin cele două femei. Acestea nu-i dau drumul până ce nu primesc bacșiș, iar mirele este nevoit să le dea mulți bani, ca să scape de ele.

[…]

După ce flăcăul rămâne singur, el ridică perdeaua și trece la mireasă. Aceasta se ridică în picioare înaintea lui, îi urează echium-seleam, bine ai venit, și îi sărută mâna, în semn de supunere și inferioritate față de bărbat.

„Toți pereții sunt numai cevrele înflorate”

Dacă fata nu era virgină, „nunta se strica” și părinții trebuiau să-i înapoieze tânărului toți banii, împreună cu toate cheltuielile prilejuite de nuntă.

În tot timpul nunții și câteva luni după aceea, „camera mirilor stă frumos împodobită. Toți pereții sunt numai cevrele înflorate (batistă brodată în diferite culori, cu flori și desene)”.

Ion Dumitrescu a mai notat: „În căsnicie femeia nu se opune voinței soțului ei, ci ascultă de orice hotărâre a lui. La Tătari, divorțurile sunt foarte rare”.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol