Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”

În București, domeniul cultural-artistic ocupă un loc important și este un aspect al Capitalei care nu încetează să surprindă. Există mai multe locuri atractive în București în care atât vizitatorii români, cât și cei străini vor avea parte de o experiență de neuitat. Dacă cineva este în căutarea unui eveniment artistic, atunci o primă oprire la Teatrul Național de Operetă și Musical “Ion Dacian” este recomandarea potrivită. Opereta există în viața oamenilor de mai multe decenii și continuă să reprezinte o chemare importantă atât pentru bucureșteni, cât și pentru turiștii care ajung în Capitala României.

Investiție importantă pentru realizarea sediului Teatrului de Operetă din București

Teatrul de Operetă din București își desfășoară activitatea într-un sediu nou. Ridicarea construcției a început în anul 2012 iar costurile au fost de aproape nouă milioane de euro.

Teatrul de Operetă este situat în vecinătatea altor instituții culturale importante

Teatrul de Operetă este situat pe bulevardul Octavian Goga, nr. 1, iar zona în care a fost ridicat are o însemnătate culturală puternică, aici se află Biblioteca Națională a României și Ministerului Culturii.

Opereta în România

Opereta a evoluat prin aportul marilor compozitori și dirijori care puneau în scenă opere literare populare scrise de Vasile Alecsandri, Costache Negruzzi sau Matei Millo. Dintre compozitorii care au contribuit la consolidarea notorietății acestui gen liric fac parte artiști de geniu precum Ciprian Porumbescu, Iacob Mureșanu sau George Dima, iar creațiile lor au impus acest gen liric în istoria operetei românești. În perioada respectivă, operele literare puse în scenă sub formă de “musical” erau un lucru neobișnuit, dar oamenii din București au devenit tot mai interesați de acest gen muzical nou apărut.

Istoria operetei românești

Istoria operetei românești începe între anii 1946-1950, când partea muzicală a Teatrului Armatei a dorit să dezvolte o școală de operetă în România, prin construirea unui edificiu dedicat spectacolelor de acest gen. Pe 7 noiembrie 1950, printr-o decizie a Consiliului de Miniștri, s-a înființat Teatrul de Stat de Operetă. Locația aleasă a fost sediul fostului Teatru Regina Maria, situat pe Splaiul Unirii, la capătul Căii Victoriei. Inaugurarea noii instituții a fost făcută cu premiera operetei „Vânt de libertate” de Isaak Dunaevski. În decursul timpului, pe scena operetei românești și-au dat concursul mari artiști precum Nae Roman, Tiberiu Simionescu, Ionescu Dodo și mulți alții.

În deceniul 9 al secolului XX, hotărârea lui Nicolae Ceaușescu de a amplasa Noul Centru Civic în acea parte a orașului a condus și la sacrificarea clădirii Teatrului de Operetă, acesta dispărând sub lama buldozerelor în vara anului 1986.

Omagiu pentru Ion Dacian

Din anul 1992, titulatura Teatrului Național de Operetă include și numele unuia dintre cei mai mari tenori români, Ion Dacian, în semn de omagiu pentru contribuția sa adusă la dezvoltarea operetei autohtone. A studiat atât dreptul, cât și muzica, avându-l ca profesor de canto pe Ion Crișan. Și-a început cariera la Opera Română din Cluj în anul 1934, iar în 1939 alege să vină în București, fiind angajat la Teatrul de Operetă și Revistă „Alhambra”, acolo unde debutează în operetă și în regie. Între anii 1942 și 1947 face parte din conducerea Teatrului Alhambra, ocupând funcția de co-director. În aceeași perioadă, alege să interpretezee roluri de june-prim în toate spectacolele muzicale ale teatrului în administrarea căruia este implicat.

În anul 1950, când a fost înființat Teatrul de Stat de Operetă, Ion Dacian avea să devină prim-solist al teatrului care o să îi poarte numele mai târziu. A jucat ca tenor într-o succesiune de spectacole apreciate de publicul bucureștean printre care ”Liliacul” și ”Sânge Vienez” de Johann Strauss (fiul), ”Lăsați-mă să cânt” de Gherase Dendrino, ”Lysistrata” de Paul Lincke, ”Vânzătorul de Păsări” de Carl Zeller, ”Văduva Veselă” și ”Paganini” de Franz Lehár sau ”Secretul lui Marco Polo” de Francis Lopez. A devenit director al teatrului în anul 1963 și a fost schimbat din această funcție în anul 1971. Tenorul a încetat din viață în anul 1981. A fost înmormântat în curtea bisericii “Sf. Gheorghe” din cartierul bucureștean Andronache, rămânând astfel în orașul care l-a adoptat și pe care l-a cucerit.

Teatrul de Operetă a primit titulatura de „Teatru Național”

În anul 2000, la împlinirea a 50 de ani de activitate, Guvernul României a hotărât acodarea titulaturii de „Teatru Național” Teatrului de Operetă, ca o recunoaștere a meritelor aduse de această instituție culturii române.

Un incendiu devastator a reprezentat o piedică pentru dezvoltarea Teatrului de Operetă

Cu toate că viața culturală din București se bucura de o dezvoltare excepțională, din păcate, în anul 2005, la 4 ani de la primirea titulaturii de „Teatru Național”, Teatrul de Operetă trece printr-un moment dureros. Sala în care aveau loc spectacolele a fost distrusă în urma unui incendiu. Din acest motiv, activitatea organizației s-a desfășurat în cadrul clădirii Ministerului Afacerilor Interne timp de doi ani, până când sala Teatrului de Operetă a fost refăcută. Mulți iubitori de operetă au sesizat problemele tehnice cu care s-au confruntat organizatorii pe parcursul acestor doi ani

Misiunea Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” continuă

Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” a încântat cu spectacolele sale milioane de iubitori de operetă din România, dar și din străinătate, și a adus în fața publicului mari români care și-au pus întreaga activitate publică în slujba acestei arte precum maeștrii Ion Dacian sau Nae Roman. Misiunea teatrului nu s-a încheiat și este gata oricând să ofere atât bucureștenilor, cât și vizitatorilor din alte orașe sau alte țări, amintiri de excepție și greu de uitat.

 

Sursa foto: editiadedimineata

Proiect realizat în cadrul programului de promovare a patrimoniului turistic Destination: Bucharest, derulat de Primăria Municipiului București prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic