Site icon Editia de Dimineata

Teatrul nici nu moare, nici nu se predă. Marius Manole “Nici nu visam că e posibil așa ceva”

Fenomenul cultural al săptămânii trecute se numește “Peretele”. O piesă de teatru, evident online, transmisă de la Teatrul Metropolis. Și care a ajuns la recorduri inimaginabile.

De un an de zile teatrul online încearcă să-și facă loc. Prin diferite procedee. Experimentele gratuite au avut un succes relativ.

Să încerci însă să faci un spectacol, să-l vinzi, iar la el să intre tot atâte alume ca la Sala Palatului…asta, oameni buni, nu mai ține de logică.

“Peretele” și-a avut premiera online la teatrul Metropolis, vineri seara. Premiera online, pentru că cea “clasică” s-a consumat acum vreo cinci ani.

Un spectacol de și în regia Liei Bugnar. Cu o distribuţie de zile mari: Marius Manole, Adriana Trandafir, Gabriela Popescu, Maria Buza, Natalia Calin, Alexandra Salceanu, Raluca Ghervan, Catalin Babliuc, Andrada Corlat, Anghel Damian.

Dar să dăm cuvântul lui Marius Manole, cel care a fost atât de uimit de acest succes.

Marius Manole “Nici nu visam că e posibil așa ceva”

“Abia acum am putere sa scriu despre ce s-a intamplat acum doua zile. Am zacut pe canapea fara pic de vlaga. Nu va ascund ca au fost 2 zile mai grele, se intampla. Trece. Revenind… Spunea colegul Catalin ca vineri a fost un moment magic. Asa a fost. 3700 de oameni au fost  cu noi intr-o mare sala de teatru.

Nici nu visam ca e posibil asa ceva.

Am fost amenintati ca nu vom vinde mai mult de 200 de bilete (ceea ce oricum  mi se  parea o minune) , ni s-a spus ca lumea e satula de teatru online, ca nu merita. Sa stam sa asteptam pana se deschid teatrele. Am ales sa riscam. Multumesc Radu Dragulinescu  ca ai fost alaturi de noi cu echipa ta minunata. Se pare ca am tras lozul castigator.

Dar asta e mai putin important. Important e ca oamenii inca mai au nevoie de teatru, ca au fost fericiti sa ne primeasca in casele lor, ca am aratat ca nu exista nu se poate si ca putem in felul asta sa ne facem meseria.

 A fost greu? Da. Am avut emotii? Enorme. Am fost fericiti! Tare. Asta e important.

I-am iubit pe colegii mei in timpul spectacolului. Nu pot sa nu ma intreb, de ce TVR -ul a renuntat la serile de teatru. Cum sa nu ti treaca prin minte, mai ales in perioada asta, ca oamenii au nevoie de arta si artisti. Imagine impecabila, sunetul la fel, deci se poate. Intrati, daca sunteti curiosi,  sa vedeti cat de bine arata. Inca se mai poate vedea pana pe 25 ian. Va las link in comentarii. Tvr ul ar avea resurse sa faca asta.

Si inca o data teatrul m a ajutat sa trec peste un moment greu:)

Lia , tu ai avut cele mai mari emotii. Nu te am mai vazut de mult asa:)

In rest, Andrada Corlat, Catalin Babliuc, Adriana Trandafir, Gabriela Popescu, Anghel Damian, Alexandra Salceanu, Ilona Brezoianu, Natalia Calin, Raluca Ghervan .. sunteti foarte tari.

Teatrul Metropolis multumesc!

Ps. Deja pregatim urmatorul spectacol”

Dacă doriți să vizionați Peretele, spectacolul mai este disponibil AICI până la 25ianuarie. Biletul costă doar 35 de lei

Foto: Daria Tucă

 

 

 

Exit mobile version