Site icon Editia de Dimineata

„The Trial of the Chicago 7”, disponibil 48 de ore la liber. Distribuție de cinci stele și un guru al scenariului – Aaron Sorkin

Lungmetrajul „The Trial of the Chicago 7/ Procesul celor şapte din Chicago”, în regia şi scenariul lui Aaron Sorkin, va fi disponibil pe calalul de YouTube al Netflix timp de 48 de ore, de vineri, până în 21 februarie, la ora 09.59. Adică AICI

Filmul spune povestea protestului paşnic de la Convenţia Naţională a Partidului Democrat din 1968 care s-a transformat într-o confruntare violentă cu poliţia şi Garda Naţională.

Organizatorii protestului, printre care Abbie Hoffman, Jerry Rubin, Tom Hayden şi Bobby Seale, au fost acuzaţi de conspiraţie în vederea incitării la revoltă, iar procesul care a urmat a fost unul dintre cele mai notorii din istorie.

Dacă nu știți precis ce a făcut Aaron Sorkin, dar numele vă este vag familiar, vă dăm noi câteva repere. Scenarii pentru filmele “A Few Good Men”, “Moneyball” si “The American President” dar și pentru serialele “The West Wing” si “The Newsroom”. Premiul Oscar pentru scenariu cu “The Social Network”. Alte 93 de premii și 147 de nominalizări. Suficient?

The Trial of the Chicago 7. Povestea spusă de Sorkin

De la introducerea mea iniţială în urmă cu paisprezece ani, relaţia mea cu povestea The Trial of the Chicago 7 s-a schimbat semnificativ”, povestește Sorkin.

Când am început să filmăm iarna trecută, ştiam că povestea pe care o spunem nu era doar un capitol important al istoriei americane, dar şi foarte relevantă pentru evenimentele actuale. Cu siguranţă nu aveam nevoie să devină şi mai relevantă, însă s-a întâmplat şi acest lucru. Pentru a comemora aniversarea verdictului din acest proces istoric, am pus filmul la dispoziţie pe YouTube timp de 48 de ore, începând de vineri, 19 februarie, la ora 10.00. Pentru a ne aminti de adevăraţii patrioţi care au inspirat o generaţie – de fapt, generaţii – să iasă în stradă şi să susţină fundaţia Constituţiei noastre americane, împreună cu vocile curajoase care continuă să o facă astăzi. Este onoarea noastră să împărtăşim povestea lor cu restul lumii„, a declarat Aaron Sorkin.

Distribuţia este alcătuită din: Yahya Abdul-Mateen II, Sacha Baron Cohen, Joseph Gordon-Levitt, Michael Keaton, Frank Langella, John Carroll Lynch, Eddie Redmayne, Mark Rylance, Alex Sharp, Jeremy Strong, Noah Robbins, Danny Flaherty, Ben Shenkman,  Kelvin Harrison Jr., Caitlin Fitzgerald, Alice Kremelberg, John Doman, J.C. MacKenzie, Damien Young, Wayne Duvall şi C.J. Wilson.

Exit mobile version