26 octombrie 2021, 2:30

Theodor Aman: „Arta îl scoate pe om din viața sălbatică și îl îndreaptă pe calea civilizației”

Educat într-o perioadă de transformări majore ale societăţii româneşti, contemporan cu reformatorii generaţiei paşoptiste care au determinat «deşteptarea» României, pictor şi profesor la Școala de Belle-Arte, organizator destoinic al vieţii artistice bucureştene, Theodor Aman a fost unul dintre artiștii care a impus idealurile de Renaştere naţională în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, scria istoricul de artă Marian Constantin în lucrarea Renaştere în spirit, neorenaştere în stil.

Tatăl, serdarul Dimitrie Aman ; Sursa foto: muzeulbucurestiului.ro | Frații Aman ; Foto: MS Chirca, Sursa foto:  Muzeul Theodor Aman

Aman, aman

Theodor Aman s-a născut în 20 martie 1831 la Câmpulung. Tatăl lui, Dimitrie Aman (inițial Dimitrie Mihali Dimo), un negustor bogat, a fost căftănit de Ioan Vodă Caragea ca serdar, un rang boieresc. El a făcut negoț cu turci și numele Aman i-a fost dat de aceștia, iar din poreclă a ajuns să fie numele familiei. Ca negustor, avea mulți datornici care veneau la ei și cereau „aman”, cuvânt ce înseamnă îndurare.

O profesie de neconceput, tablou din Muzeul Theodor Aman | Credit foto: Mira Kaliani

O profesie de neconceput

Theodor și-a trăit copilăria în casa părintească din Craiova. După primele studii făcute la școala din Craiova, cu profesorul de artă Constantin Lecca, Theodor Aman a urmat Colegiul sf. Sava din București, unde l-a avut ca profesor pe pictorul croat Carol Walenstein. După finalizarea liceului, și-a continuat studiile de pictură la Paris, cu Michel Martin Drolling și François-Édouard Picot.

„Aman a produs o adevărată revoluție pentru epoca sa prin îmbrățișarea unei cariere artistice, de neconceput în ochii conservatoarei societăți locale, abia desprinsă din amorțeala fanariotă a portului giubelei și ișlicului”, scria istoricul de artă Adrian-Silvan Ionescu în studiul Modernitatea lui Aman.

De altfel, Theodor Aman a fost și el boierit în timp ce se afla la Paris, în 1856, de domnitorul Barbu Știrbei, însă „proaspătul pitar Aman nu a făcut paradă de titlul său, continuând să se comporte normal, dar boierește, ca și până atunci”, nota istoricul de artă Adrian-Silvan Ionescu. A beneficiat însă din plin de averea familiei ce i-a asigurat în tinerețe un trai lipsit de griji.

La Paris, a descoperit o lume cu o evoluție complet diferită față de mediul din care provenea el însă, cu educația aleasă de care a beneficiat, tânărul Aman a privit, a învățat și a revenit în România cu idei proaspete, moderne, care să-i asigure țării progresul în direcția Occidentului.   

Flori (natură moartă), Theodor Aman | Sursa foto: MNaR

Începuturile unei Școli de pictură

În 1957, când s-a întors în România, era deja un artist recunoscut, atât în țara lui, cât și în mediul artistic din Vest. S-a implicat intens în promovarea învățământului.

În 1859, a trimis către Eforia Școalelor o propunere de înființare a unei școli de arte. Directorul Eforiei a acceptat inițiativa și i-a cerut un proiect. În cerere, Aman spunea: „Dorința mea a fostu și este de a înființa în România începuturile unei Școli de pictură, care progresându cu timpulu, să devie o școală Națională și mare la care străinii să vie să caute perfecționarea și mărirea loru. […] Mă voiu sili tot d’odată ca zidirea ce voi face se fie o înfrumusețare a orașului și o curiozitate pentru public.”

În urma decretului dat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza și a inițiativei pictorilor Theodor Aman și Gheorghe Tattarescu, în 1864 a fost fondată școala de Belle-Arte, Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti, acum Universitatea Naţională de Arte Bucureşti. Theodor Aman a fost și primul director și prim profesor de pictură, iar Tattarescu a primit titlul de al doilea profesor de pictură al Școlii de Belle-Arte.

El a preluat de la Paris și a organizat la București programul Exposițiunile Artiștilor în Viață (Expoziția artiștilor în viață), un eveniment la care putea participa orice pictor din Principatele Române, pentru a-și expune lucrările.

În atelierul pictorului, Ana Aman cu nepotul | Sursa foto: muzeulbucurestiului.ro

Ana

A fost căsătorit cu Ana, fiica unui bogat negustor, Politimos (cuvântul „πολύτιµος” în neogreacă înseamnă preţios, valoros), în timp ce mama ei, Zinca Maria Butculescu, provenea dintr-o veche familie boierească. Ana, născută în 1840, cu nouă ani mai tânără decât Theodor, a mai fost căsătorită și a avut trei copii.

Vila construită de pictor, acum Muzeul Theodor Aman | Credit foto: Mira Kaliani

Casa Aman

Între 1868 și 1869, a construit casa unde a locuit și a lucrat până la sfârșitul vieții. Întregul proiect al casei, dar și elementele decorative de la exterior și interior, mobilierul și sculpturile din lemn, au fost realizate de el. În anul când a construit casa, locul era undeva la marginea orașului – acum fiind în zona centrală a Bucureștiului – și se afla în proprietatea familiei Butculescu, familie din care provenea și soția lui.

Detalii ornamentale, vila construită de pictor, acum Muzeul Theodor Aman | Credit foto: Mira Kaliani

„Casa Aman este inspirată în mod vădit din arhitectura vilelor romane de la Pompeii şi faptul că şi-a putut păstra aspectul iniţial, e cu totul îmbucurător”, scria istoricul Mihai Sorin Rădulescu. Tot el a amintit că Anei Aman  i se datorează în cea mai mare măsură întemeierea Muzeului Aman din Bucureşti, întâiul muzeu din România dedicat unui artist.

Violoncelul, Muzeul Theodor Aman | Sursa foto: SaCalatorim.ro

O altă pasiune

Pe lângă pictură, muzica a fost una dintre marile pasiuni ale lui Theodor Aman. În copilărie, a crescut cu pianul în casă și alături de profesori de limbi străini, ceea ce arată educația deosebită pe care i-a oferit-o tatăl său în acea vreme.  

La atelierul lui din ulița Clemenței, cum se numea atunci, acum strada C. A. Rosetti, a găzduit deseori serate muzicale, chiar el fiind unul dintre interpreții pieselor muzicale, scria istoricul Gheorghe Buzatu în Trecutul la judecata istoriei.

Cânta la violoncel, instrumentul care se poate vedea acum la muzeu.

Bătălia de la Alma | Sursa foto: Europeana

Pictura istorică

A fost unul dintre participanții și la Revoluția de la 1848, iar ca fost student al școlii pariziene de arte a avut o atracție pentru pictura istorică. În 1857, aflat la Craiova, o întâlnire publică i-a inspirat tabloul Hora Unirii de la Craiova, pe care l-a finalizat în același an.  

Istoricul de artă George Oprescu spunea că Theodor Aman a realizat „un vast capitol de pictură istorică, cel mai consistent din arta românească”, iar Adrian-Silvan Ionescu remarca despre pânzele cu teme istorice ale lui Aman că sunt „spectaculoase, alerte, veridice”.

Pentru documentare, a fost pe front în timpul războiului din Crimeea, unde a pictat o lucrare de mari dimensiuni, Bătălia de la Alma ce a fost expusă la Paris, în 1855.

„Nu este de mirare că artistul a putut surprinde, cu imediatețe, dramatismul încleștării, pluriaxialitatea mișcării combatanților, varietatea expresiilor de cruzime, încrâncenare, groază și durere, de vreme ce a avut propria experiență de front în fața Sevastopolului, asistând la primele bombardamente ale aliaților francobritanici asupra fortificațiilor rusești”, nota istoricul de artă Adrian-Silvan Ionescu.

Hora Unirii de la Craiova | Sursa foto: Europeana

Într-o scrisoare trimisă de pe front lui Alexandru, fratele său mai mare, Theodor povestea: „Ca artist am văzut lucruri pe care nu le voi mai vedea niciodată. Soldații ce se văd pe câmpurile de bătaie nu sunt aceiași ce se văd în oraș; plini de praf sau de noroi, ei nu sunt rași, sunt puțin hrăniți și așteaptă necontenit moartea, fără a cunoaște momentul, dar fiind totdeauna siguri de victorie. (…) Am văzut lucruri foarte întristătoare și de care nu poți să-ți dai seama decât numai când ai văzut pe sărmanii nenorociți suferind de rănile primite și cari erau agățați câte doi pe un catâr, palizi de moarte, cu brațul sau piciorul luate de un obuz, unii fără cunoștință și într-o stare deplorabilă; cred că nu voi uita niciodată atitudinea lor”

Principele Carol, portret realizat de Theodor Aman | Sursa foto: Wikipedia

Portretele lui Aman

Cu toate că, pentru Theodor Aman, portretul se afla pe o treaptă mai de jos față de scenele istorice, el a făcut numeroase portrete, inclusiv un portret al prințului Carol de Hohenzollern-Sigmaringen .

Aristia, soția fratelui său mai mare, Alexandru Aman

„Splendida galerie a tipurilor celor mai variate, redate cu măiestrie, îl clasează în fruntea portretiștilor noștri”, afirma George Oprescu.

Viața la țară | Sursa foto: Cimec

Peisajele din acuarele

În a doua parte a carierei, a realizat mai multe tablouri cu peisaje și natură statică.

„Acuarelele lucrate în natură, pline de nervul primei impresii, au calități cromatice superioare unora dintre peisajele în ulei”, observa Adrian-Silvan Ionescu.

În grădina pictorului | Sursa foto: muzeulbucurestiului.ro

Călătoriile la Marea Neagră, la Sinaia, în diferite locuri de la țară sau în străinătate îi furnizează zeci de scene redate în tablouri de un șarm aparte.  Așa cum scria istoricul Adrian-Silvan Ionescu, „multe dintre acestea au o mare încărcătură autobiografică – par a fi un jurnal în imagini al vieții liniștite și opulente pe care o ducea el și soția, înconjurați de rude, prieteni și admiratori.”

Mihai Viteazul primind solii turci cu daruri din partea sultanului; ulei pe pânză, Muzeul de Artă Craiova | Sursa foto: Modernitatea lui Aman, Adrian Silvan-Ionescu, via istoria-artei.ro

„Istoria este genul celŭ mai dificile”

Ca pictor, a realizat peste 3000 de lucrări. Întreaga viață, a explorat noi teme și tehnici. Într-un articol numit Despre pictură, publicat în 1860 în Revista Carpaților, Theodor Aman scria despre pictura de portret, de peisaj și cea istorică: „Pictorii de portrete sântŭ cei mai numeroși, fiindŭ și mai necessarŭ: toată lumea dorește să-și aibă portretulŭ. Dar toată lumea nu știe ce se cere unui portretŭ; căci cei mai mulți pretindŭ numai asemănarea. Cu toate astea, unŭ portretŭ poate să semene, și ca artă să fie o colivă sau o icoană. La unŭ portretŭ perfecționatŭ se cere aerulŭ, coloritulŭ și atitudinea. (…) Sântŭ pictori indulgenți cari îndreptează defectele modelului: și nu facŭ rău cândŭ acele defecte nu potŭ lua din asemănare. […] Dispensată de unŭ studiu seriosŭ, pictura peisagiului este adesea îmbrățișată de dame și în adevărŭ ele o reproducŭ cu multă inteligință și simțimăntŭ. Istoria este genul celŭ mai dificile, la care se cere unŭ studiŭ seriosŭ și universalŭ”.

Odaliscă cu mandolină, ulei pe pânză, Muzeul de Artă Craiova ; Peisaj | Sursa foto: Modernitatea lui Aman, Adrian Silvan-Ionescu, via istoria-artei.ro

Arta în viziunea lui Aman

Despre ce înseamnă arta, Theodor Aman spunea: „Artele suntŭ o sorginte de muncă liberă și fără margine; o lege a umanităței care scoate pe omŭ din viața sălbatecă și-lŭ îndreptează pe calea civilisațiunei. Publiculŭ nostru nu cere de câtŭ a se lumina, și dorința sa ar căta să fie basa guvernului chiematŭ a regenera România, și a o conduce la înflorirea și civilisațiunea națiunilorŭ de modelŭ. Trecutulŭ nostrŭ a avutŭ bărbați, cari au glorificatŭ România prin bravură și patriotismŭ. Viitorulŭ cată a se glorifica prin talente și virtuți.”

Desenul coroanei și a sceptrului ; Încoronarea lui Carol I, imagine din Illustrated London News

Coroana regelui Carol I

În 1881, alături de Bogdan Petriceicu-Hașdeu, Alexandru Odobescu, Grigore Tocilescu, a făcut parte din comisia formată de Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice ce a avut rolul de a stabili forma pentru confecționarea coroanei și sceptrului cu ocazia încoronării lui Carol I ca rege al României. Aman și-a asumat apoi responsabilitatea de a realiza desenul.

În grădină, Muzeul de Artă Craiova| Sursa foto: Modernitatea lui Aman, Adrian Silvan-Ionescu, via istoria-artei.ro

Pictorul cu suflet de poet

„Dacă Aman nu ar fi fost pictor, ar fi fost scriitor. În fiecare tablou se poate citi câte o poveste. Limbajul plastic devine naraţiune. Personajul principal este un mare pictor, un

maestru de anvergură europeană. Acţiunea se desfăşoară în atelierul său, în grădină, la Sinaia, sau la Paris. Descrierile sunt minuţioase şi explicite. Alăturate, imaginile redau viaţa unui om de lume, aparenţa unei existenţe fericite pe care spectatorul trebuie să o perceapă cu respectul cuvenit, căci Aman plasează meseria de pictor în vârful ierarhiei sociale. Descifrarea detaliilor din tablouri oferă o «lectură» relevantă pentru atmosfera mondenă de la mijlocul secolului XIX, dar şi o mare bucurie estetică”, menționa profesorul Ruxandra Dreptu într-o prezentare despre artist.

Theodor Aman, portret fotografic cu intervenții de acuarelă, c. 1850, Muzeul de Artă Craiova | Sursa foto: Modernitatea lui Aman, Adrian Silvan-Ionescu, via istoria-artei.ro

Pictură vs. fotografie

Pe la mijlocul secolului al XIX-lea, a început să apară timid o nouă artă, cea fotografică. A fost privită de mulți pictori cu reticență, chiar cu dispreț.

„Theodor Aman nu a ocolit fotografia, a utilizat valenţele ei documentare în realizarea compoziţiilor istorice, a portretelor unor dispăruţi sau inclusă în scenele de gen. […] În majoritatea portretelor fotografice a pozat în picioare, într-o atitudine maiestuoasă cu privirea scrutând parcă o compoziţie la care lucra. Silueta sa se detaşează în decorul sumar al atelierului fotografic evidenţiind ţinuta formală, un pic rigidă, în acord cu statutul său social. În două portrete, unul de la Paris din 1851 iar altul din 1873, realizat de Franz Dusheck, face o referire directă la profesia sa, de pictor, fiind reprezentat cu un penel în mână”, scria istoricul Adriana Dumitran, bibliotecar specialist la Cabinetul de fotografii în lucrarea (Auto)Portretele fotografice ale lui Theodor Aman.

«Executat» în decembrie 1989

În timpul evenimentelor din decembrie 1989 din București, au fost distruse numeroase bunuri din patrimoniul cultural. Printre acestea,  amintea muzeograful Emilia Enache în prezentarea Distrugerea unei capodopere, s-a aflat și autoportretul pictorului realizat la Paris, când avea 22 de ani. A fost un tablou, ulei pe pânză, pe care era semnătura Th. Aman și anul 1853. S-a aflat atunci la Secția de restaurare de la Muzeul Național de Artă.

„În seara zilei de 23 – 24 decembrie 1989, când Piaţa Palatului devenise un crâncen teren de luptă, tirurile militare aveau ca ţintă nu pe «închipuiţii» terorişti, cât clădirile de interes strategic naţionale precum B.C.U. şi Muzeul Naţional de Artă. Firesc era ca, în cazul unei lupte de guerillă, în plin centru al oraşului, obiectivele şi terenul să fie cucerite pas cu pas fără a provoca inutile distrugeri şi pagube. Cei care au pus însă în mod deliberat tunurile pe lăcaşurile de cultură şi artă (ce ar fi trebuit protejate) sunt vinovaţi de o crimă abominabilă. Printre ei, şi comandantul care a ordonat «foc» asupra Muzeului de Artă, «executând» preţioase opere de artă, printre care şi portretul de tinereţe al lui Th. Aman. După acest act criminal, respectivul făptaş nu a fost tras la răspundere, ci avansat în grad şi răsplătit cu privilegii şi certificat de «revoluţionar»”, povestea Emilia Enache în lucrarea Distrugerea unei capodopere.

Monumentul de la momântul lui Theodor Aman, Cimitirul Bellu, București | Credit foto: Mira Kaliani

Muzeu și monument, în amintirea unui artist de neuitat

După moartea lui Theodor Aman, în 19 august 1891, soția lui, Ana, a dorit ca vila în care cei doi au locuit să devină muzeu în amintirea artistului. După câțiva ani, Ana Aman s-a mutat din casă și a făcut un act de vânzare-cumpărare cu Ministerul Culturii. În 1908, acolo s-a deschis Muzeul Theodor Aman.

Tot Ana, care a trăit 86 de ani, până în anul 1926, a luat legătura cu mai mulți sculptori francezi pentru realizarea unui monument în memoria pictorului. Nu a reușit acest lucru, acei sculptori fiind prea ocupați sau prea scumpi pentru posibilitățile ei financiare. S-a reîntors din Franța în România și l-a contactat pe Carol Storck. În 1893, sculptorul a realizat o machetă din teracotă, figura completă și un bust, care a rămas însă la stadiul de ghips. Carol Storck nu a mai finalizat monumentul. Cu ocazia centenarului morții lui Theodor Aman, Muzeul de Istorie și Artă al Municipiului București s-a implicat și a susținut financiar finalizarea lucrării. Bustul a fost turnat în bronz și se află la Cimitirul Bellu, la mormântul pictorului.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.