CITIRE

Ți-ar plăcea să fii prima femeie care face un zbor...

Ți-ar plăcea să fii prima femeie care face un zbor deasupra Atlanticului? Povestea Ameliei Earhart, femeia care a îndrăznit

Vreau să fac asta pentru că vreau să fac asta. Femeile trebuie să încerce să facă lucruri așa cum încearcă și bărbații. Când nu reușesc, eșecul lor trebuie să fie doar o provocare pentru altele. – Amelia Earhart

Aceste rânduri se regăsesc în ultima scrisoare pe care Amelia Earhart i-a lăsat-o soțului ei, editorul George P. Putnam, înainte de ceea ce va fi ultimul ei zbor. Amelia Earhart a devenit pentru multe femei un model de curaj și tenacitate; ea este cea care a făcut ceea ce altele nu au îndrăznit până atunci.

A rămas în memoria umanității ca prima femeie aviator din lume care a încercat să facă un zbor în jurul Pământului. Nu s-a temut să doboare obstacole, să intre în lumea rezervată mai mult bărbaților. În 1928, când avea 31 de ani, a fost prima femeie care a zburat ca pasager deasupra oceanului Atlantic. În 1932, a devenit prima femeie care a pilotat singură un avion într-un zbor deasupra Atlanticului. A făcut numeroase zboruri pentru prima dată, pe care nimeni nu le mai făcuse până la ea. Amelia Earhart a fost una din femeile pentru care începuturile au fost provocări și, chiar dacă s-a temut, și-a învins temerile și a îndrăznit să acționeze.

Amelia Earhart | Sursa foto: en.wikipedia.org

„Cel mai dificil lucru este decizia de a acționa, restul ține în mare de tenacitate. Fricile sunt tigri de hârtie. Poți să faci orice hotărăști tu că poți să faci. Poți acționa să-ți schimbi și să-ți controlezi propria viața; modul în care faci asta aduce recompensa.” – Amelia Earhart

Amelia Mary Earhart s-a născut în 24 iulie 1897 în Atchison, statul Kansas, în casa bunicului din partea mamei sale. Cele două prenume Amelia Mary le-a primit de la bunicile ei, deși familia i-a spus de la început Millie. Din copilărie se comporta ca un lider și, la fel ca sora ei mai mică, era naturală, nesupusă convențiilor; această atitudine a fost modelată în urma educației date de mama lor care nu considera că fiicele ei ar trebui să fie niște „fetițe delicate”.

A făcut studii pentru a deveni infirmieră, apoi asistentă socială și, în timpul Primului Război Mondial, a fost voluntar pentru Crucea Roșie. Ca infimieră, a îngrijit soldați, mulți dintre aceștia piloți, și în acest mod a început să privească spre înălțimi cu alți ochi.  A strâns bani și a mers la cursuri de pilotaj; a reușit chiar să-și cumpere un avion cu care a stabilit primul record în 1921, când a zburat singură la 4200 de metri altitudine.

După ce, în 1927, Charles Lindbergh a făcut primul zbor solo de la New York la Paris și aventura lui a fost publicată devenind una dintre cele mai populare, în mintea mai multor editori a înflorit ideea că o asemenea poveste va putea fi la fel de interesantă pentru public dacă traversarea oceanului cu avionul va fi făcută de o femeie. În următoarele 12 luni, cinci femei s-au aventurat să traverseze oceanul însă fără succes.

În echipament de pilot | Sursa foto: thestar.com via fr.wikipedia.org

În aprilie 1928, în timp ce lucra, telefonul a început să sune. Când, într-un final, Amelia a mers să răspundă, o voce de bărbat i-a spus direct: „Ți-ar plăcea să fii prima femeie care face un zbor deasupra Atlanticului?” A răspuns imediat „da” și astfel în 17 iunie 1928 a devenit prima femeie care a traversat oceanul, deși rolul ei a fost doar de a ține un jurnal de bord și a sta alături de pilot și copilot. După 20 de ore și 40 de minute de zbor, cei trei au aterizat în Țara Galilor și Amelia a mărturisit în stilul ei: „În acest zbor am fost asemeni unui sac de cartofi”, adăugând că poate, într-o zi, va reface acest zbor de una singură. După patru ani, și-a ținut promisiunea. În dimineața zilei de 20 mai 1932, a decolat din Harbour Grace, Canada, și, după un zbor de 14 ore și 56 de minute, a aterizat în Culmore, la nord de Derry, în Irlanda de Nord. În acest fel, a devenit prima femeie care a traversat singură oceanul Atlantic la bordul unui avion.

Amelia, în echipament de pilot | Sursa foto: bhcourier.com

„Nu ai văzut niciodată un copac până când nu i-ai văzut umbra din cer.” – Amelia Earhart

Au urmat mai multe zboruri solo reușite. În 1937, în apropierea vârstei de 40 de ani, s-a simțit pregătită pentru marea și ultima aventură a vieții ei de pilot. A dorit să rămână prima femeie care a făcut un zbor în jurul Pământului. La 1 iunie, Amelia Earhart și navigatorul ei, Fred Noonan, au decolat din Miami și au pornit în zborul vieții lor. În 29 iunie, au aterizat în Lae, Noua Guinee, după care urmau să traverseze Pacificul. Provocările au fost tot mai numeroase, în special din cauza hărților inexacte, ceea ce făcea dificil pentru Fred Noonan să stabilească direcțiile și locurile de aterizare. În ziua de 2 iulie, într-un cer noros, au rătăcit în aer mult timp și avionul  în care se aflau a rămas fără combustibil; din acel moment nimeni nu a mai putut lua legătura cu ei.

Amelia Earhart | Sursa foto: ameliaearhart.com

„Niciodată să nu faci lucruri pe care le pot face și le fac și alții, dacă sunt lucruri pe care alții nu le pot face și nici nu le vor face.” – Amelia Earhart

În încercarea de a-i salva, au fost organizate imediat căutări ordonate chiar de președinele de atunci al Statelor Unite, Franklin D. Roosevelt. Zeci de nave și avioane au cercetat 250.000 de metri pătrați de ocean în zona unde s-a stabilit că ar fi putut fi avionul celor doi. În ciuda căutărilor intense și a cheltuielilor mari – acestea s-au ridicat la 4 milioane de dolari – avionul celor doi nu a fost găsit niciodată. În ziua de 19 iunie, căutările au încetat oficial. Amelia Earhart a fost declarată decedată în 1939.

Amelia Earhart | Sursa foto: people.com147948071,119115846,90721777,721 01047592.jpg
The LIFE Picture Collection Contributor

„Un simplu act de bunătate ne răspândeşte rădăcinile în toate direcţiile, iar aceste rădăcini prind viaţă şi dau naştere la noi copaci.” – Amelia Earhart

Moartea ei este și azi un mister și a dat naștere multor teorii. Fără semne de întrebare va rămâne însă viața ei, cea a unei femei care a îndrăznit să facă ceea ce alte femei (poate) doar au visat.

Amelia Earhart | Sursa foto: theredlist.com


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.