Site icon Editia de Dimineata

TIFF caută scenarii horror

Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF) anunţă că este în căutare de scenarii horror în cadrul competiţiei Full Moon Script Contest, care este în acest an la a doua ediţie.

„Festivalul Internaţional de Film Transilvania lansează apelul de înscrieri pentru Full Moon Script Contest. Ajuns la cea de a doua ediţie, concursul este dedicat scenariilor de episoade pilot pentru seriale şi mini-serii horror, fantasy, thriller sau comedie neagră. Înscrierile au loc până pe 23 mai şi se pot face completând acest formular . Prin intermediul Full Moon Script Contest, TIFF îşi propune să încurajeze scrierea de astfel de scenarii, oferindu-le autorilor şi autoarelor vizibilitate şi şansa de a întâlni potenţiali parteneri – un pas înainte în concretizarea proiectelor ca producţii”, se arată într-un comunicat TIFF.

Premiu

Scenariul câştigător va fi recompensat cu un premiu în valoare de 1.500 de euro.

În plus, câştigătorul sau câştigătoarea va fi invitat/ă la TIFF 2022, unde proiectul său va fi adus în atenţia potenţialilor parteneri (producători, regizori, reprezentanţi ai platformelor de streaming).

Premiul va fi anunţat la Gala de închidere a celei de-a 21-a ediţii a festivalului.

La Full Moon Script Contest se pot înscrie atât scenariştii experimentaţi, cât şi cei aflaţi la debut, din România, cu vârste peste 18 ani. Scenariile, scrise obligatoriu în limba română, trebuie să se încadreze într-unul dintre cele patru genuri: horror, fantasy, thriller şi comedie neagră. Regulamentul complet este disponibil aici.

 

Exit mobile version