Site icon Editia de Dimineata

TIMIȘOARA: Au fost puse în vânzare biletele pentru expoziția Brâncuși

Timișoara, Capitală Culturală Europeană, se pregătește pentru cea mai mare expoziție Brâncuși din ultima jumătate de secol.

Biletele pentru expoziția „Brâncuși: surse românești și perspective universale” de la Timișoara au fost puse în vânzare începând de luni.

Cea mai mare expoziție din ultimii 50 de ani, dedicată sculptorului român Costantin Brâncuși, are loc în perioada 30 septembrie 2023 – 28 ianuarie 2024, informează Radio România Timișoara.

Expoziția Brâncuși este găzduită de Muzeul Național de Artă din Timișoara, fiind inclusă în programul cultural Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii.

Biletele pot fi achiziționate de astăzi de pe site-ul expoziției „Brâncuși: surse românești și perspective universale”.

“Pentru a beneficia de o experiență plăcută de vizitare și pentru siguranța lucrărilor expuse, biletele pot fi rezervate pentru intervale orare predefinite, în limita disponibilității. Pe lângă biletele care pot fi rezervate online din timp, va fi disponibil, în fiecare dimineață, și un număr de bilete pentru ziua respectivă, care pot fi achiziționate direct de la casieria Muzeului Național de Artă Timișoara”, transmite Consiliul Județean Timiș.

Exit mobile version