Site icon Editia de Dimineata

Tinerii au ceva de spus! GenZ 2.0, proiectul care dă glas Generației Z

Tinerii liceeni își doresc să schimbe fața învățământului românesc prin proiectul GEN Z 2.0. Chiar dacă statisticile nu ne prezintă o față prietenoasă a imginii sistemului educațional în general, elevii participanți în cadrul acestui program doresc să tragă un semnal de alarmă referitor la numărul liceelor din țară, care scade semnificativ de la o zi la alta.

Astfel că, în perioada ianuarie – iunie 2019, 12 elevi de liceu din București învață, alături de Școala de Valori și Asociația Lume Bună, cum să devină arhitecţii propriei vieți și co-creatori în procesul de învățare.

Elevii vor construi “curriculum-ul” unei școli din zilele noastre, prin materiale regizate, filmate şi editate chiar de ei. Clipurile rezultate vor fi structurate pe trei domenii – de şcoală, de viaţă, de viitor – şi vor fi distribuite către alte mii de elevi pe platformele online de socializare.

“Soluția suntem noi, Generația Z. Suntem noi, sunteți voi, sunt toți cei care vor să acorde o șansă noii generații. Ne-am unit 12 persoane cu același scop: să facem o schimbare. Cum facem asta? Ne exprimăm opiniile, aprofundăm informațiile pe care le primim din training-uri și le transmitem mai departe către toți liceenii și nu numai, către toate acele persoanele open-minded care vor să ne asculte. Pe scurt, punem cap la cap idei astfel încât vocea fiecăruia devine vocea unei generații.” – echipa GenZ 2.0.

Irina, Maia, Andrei, Maria, Radu, Călin, Andreea, Miruna, Cristi, Elena, Renee și Vlad sunt cei 12 elevi din Bucureşti care  doresc să demonstreze faptul că liceenii nu iau totul de-a gata.

Obiectivul principal al proiectului este de a construi un cadru nou pentru elevii de liceu, bazat pe încredere, expertiză și susținere. Mai mult decât atât, prin acest proiect se dorește oferirea unei expertize în acest domneiu, dar și încurajearea unui grup de liceeni care își va construi propria schimbare: vor prelua informația de la mentori, o vor îmbrăca într-o formă cât mai actuală nevoilor lor și o vor împărtăși online miilor de colegi care au nevoie, și ei la rândul lor, de schimbare. Astfel se creează un ecosistem de oameni implicați și interesați să pornească schimbarea.

Citește întreaga lor poveste aici. 

 

Exit mobile version