Site icon Editia de Dimineata

TNB intră în vacanță până pe 26 august!

Stagiunea 2020-2021 a Teatrului Naţional din Bucureşti se încheie, în seara de 18 iulie, cu 3 spectacole de succes din repertoriul curent – „Dineu cu proști”, „Omul care a văzut moartea” și „Class”.

După o vacanță mai scurtă decât de obicei, noua stagiune 2021-2022 debutează din 26 august, când sunt programate să revină pe scenele TNB spectacolele din repertoriul curent, precum și noi premiere.

A doua zi după gongul final, este programată Gala UNITER, care se desfășoară luni seară, pe 19 iulie 2021, în Sala Mare a TNB.

3 premiere

TNB a putut dărui în ultima parte a stagiunii atât de frământate 3 premiere:

Adio, domnule Haffmann de Jean-Philippe Daguerre, regia Felix Alexa, (premiera oficială, în zilele de 2 și 3 iunie), la Sala Pictura. „Un spectacol despre ființe fragile aruncate în vâltoarea istoriei și a evenimentelor personale ce o iau razna. O fragilitate ce nu exclude însă forța și curajul”, după cum remarca regizorul.

Hai, să vorbim despre viață! de Ana Sorina Corneanu, piesa ce a obținut Premiul pentru cea mai bună piesă a anului 2019 la Gala premiilor UNITER, regizată de Zsuzsánna Kovács (cu premiera în 13 iunie), la Sala Atelier. „Un roller coaster al minții umane, o introspecție a sufletului în căutările adevărului, o piesă despre cine suntem… atunci când nu ne raportăm la ceea ce se așteaptă ceilalți să fim”, spune autoarea.

D-ale carnavalului de I. L. Caragiale, cunoaște în regia lui Alexandru Dabija o întorsătură de stil, dar și de percepție, comedia trece în dramă, apropiind prin aceste mijloace și mai mult lumea lui Caragiale de a noastră. „Sub toate aspectele spectacolul lui Alexandru Dabija înmănunchează exemplar (…) destinul nostru de azi. Carnavalul continuă. Ca și toată deșertăciunea și vânarea de vânt a acestei lumi” (Bedros Horasangian, Observatorul cultural).

Planuri pentru noua stagiune

Încă din prima săptămână de lucru a noii stagiuni, cunoscuta regizoare de origine română, stabilită în Franța, Alexandra Badea începe lucrul la un proiect inedit, Exil, destinat scenei mari, pe un text propriu. În distribuţie îi veţi regăsi pe majoritatea actorilor tineri ai TNB, la fel ca și în noul spectacol de teatru-dans ”marca” Gigi Căciuleanu care a intrat deja în repetiții, pentru Sala Studio: ˮKiritza sau Jocul de-a…ˮ.  Un scenariu propriu după cunoscuta piesă ”Coana Chirița” a lui Vasile Alecsandri, de la a cărui naștere tocmai se împlinesc 200 de ani…

Până la noi vești și redeschiderea stagiunii, când vă vom putea oferi şi alte noutăți, vă dorim o vară și o vacanță cât mai plăcute.  Rămâneți pe recepție !

Foto: Florin Ghioca
Exit mobile version