CITIRE

Top secret, operațiunea Neptun. La Tismana, pe urm...

Top secret, operațiunea Neptun. La Tismana, pe urmele tezaurului

Neptun. Nu e vorba de zeul mării la romani, nici de planeta din sistemul nostru solar, nici de stațiunea de pe litoralul românesc. Neptun a fost numele de cod al unei operațiuni secrete ce a avut loc în urmă cu 75 de ani și al cărei scop a fost salvarea tezaurului BNR.

În 26 iulie 2016, în locul unde s-a păstrat o parte din tezaurul BNR între anii 1944 – 1947, Banca Națională a României a inaugurat Muzeul Tezaurului BNR. O vizită aici dezvăluie cum a fost salvat tezaurul BNR în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Din documentele și imaginile păstrate în arhiva BNR s-a putut face o reconstituire reală și palpitantă a operațiunii Neptun, urmată de operațiunea Tismana.

Odiseea tezaurului BNR a început în anul 1943. Spre sfârșitul verii, era tot mai limpede că Puterile Axei nu mai puteau câștiga acel război. Alături de Germania, Italia, Japonia, de partea Axei erau România, Ungaria, Finlanda. Pe lângă multe alte decizii, trebuia să fie luată și cea de salvare a tezaurului din aur ce se păstra în România.

Accesul la Muzeul Tezaurului BNR | Credit foto: Mira Kaliani

Accesul la Muzeul Tezaurului BNR | Credit foto: Mira Kaliani

În tot decursul operațiunii, au fost făcute filmări și fotografii și toate actele scrise despre acest subiect au fost arhivate. Pe lângă Guvernul român și Banca Națională a României, operațiunea a implicat o serie de instituții, printre care ministerele Apărării Naționale și cel al Finanțelor, Societatea Căilor Ferate, serviciile de informații, Biserica Ortodoxă Română.

Lunile treceau, situația se înrăutățea și trebuia să se găsească repede o soluție – cu cât se amâna mai mult, cu atât creștea riscul ca tezaurul BNR să ajungă captură de război. Situația nu era deloc favorabilă. În primăvara anului 1944, Armata Roșie ajunsese pe teritoriu românesc. De cealaltă parte, Germania nazistă a trecut în tabăra adversă după actul de la 23 august 1944. Într-o scrisoare trimisă ministrului de finanțe, prim-viceguvernatorul i-a cerut „o decizie fermă” pentru punerea la adăpost, în țară sau în străinătate, a stocului de aur.

Un comunicat al Marelui Stat Major către Consiliul de administrație din ianuarie 1944 a anunțat că mareșalul Ion Antonescu a ordonat ca obiectele de artă, picturile, arhivele și alte documente valoroase să fie transportate în localități din vestul României. Tot Antonescu dorea ca tezaurul să rămână în București, unde, susținea acesta, în caz de nevoie, putea să fie transportat repede.

Toți reprezentanții instituțiilor  implicate știau că orice întârziere putea însemna o pierdere pe veci. Au avut loc lungi discuții contradictorii – o asemenea decizie era o responsabilitate uriașă, iar punerea ei în aplicare însemna asumarea acesteia.

Există la muzeu conținutul scrisorii din 22 martie 1944 pe care vicepreședintele Consiliului de miniștri a trimis-o Băncii Naționale a România. În scrisoare, acesta menționa că Guvernul României este pregătit să-i ofere Băncii Naționale „orice concurs ar cere”, la fel cum este pregătit să-și „asume riscul oricărei operațiuni, bineînțeles în concurs cu Banca Națională”. La final, se solicita Băncii Naționale luare unei decizii, cea pe care o considera cea mai bună pentru salvarea tezaurului de aur. Cele trei propuneri erau: tezaurul BNR să fie transportat într-o țară prietenă europeană, să fie dat în grija unei țări neutre din sud sau să fie păstrat pe teritoriu românesc.

Un proces verbal, imagine luată în Muzeul Tezaurului BNR

Un proces verbal, imagine luată în Muzeul Tezaurului BNR

Luarea unei decizii nu era deloc ușoară având în vedere experiența amară din Primul Război Mondial. Atunci, cu puțin timp înainte de intrarea în război a României, BNR a trimis spre păstrare la Moscova 91,4 tone de aur din cele 140. La vremea respectivă, Imperiul Rus a fost aliatul României și a garantat depozitul. La sfârșitul conflictului mondial, România și-a pierdut aliatul, iar Rusia țarilor a ajuns a bolșevicilor. La data celui de-Al Doilea Război Mondial, Rusia restituise, în 1935, o extrem de mică parte. Prin urmare, acea lecție dură a rămas în istorie și în mintea multora, ceea ce făcea ca alegerea celei mai sigure soluții să nu fie deloc ușoară.

După încheierea Primului Război Mondial, unul dintre obiectivele majore ale Băncii Naționale a României a fost refacerea stocului  de acoperire. În 1929, rezerva de aur a BNR era de 82,6 tone. După zece ani, în preajma izbucnirii celui de-Al Doilea Război Mondial, a ajuns la 135,6 tone. În 1940 a crescut la 139, 8 tone, iar după patru ani, în 1944, a fost de 237,6 tone de aur.

În 1944, din totalul rezervei de aur, 47,4 tone se aflau depozitate în străinătate: 10,3 tone erau în Marea Britanie, la Londra, 25,4 tone au fost transportate în Elveția, la Union Bank of Switzerland și la Banca Națională a Elveției, iar 11,6 tone au fost trimise în Statele Unite ale Americii, la Federal Reserve Bank of New York. Depozitarea rezervei la bănci prestigioase din alte țări însemna și garanția plăților și poziția internațională a țării respective. În plus, distribuția rezervei metalice ținea de acel mod standard de a acționa al băncilor centrale care nu au păstrat niciodată întreaga rezervă într-un singur loc.

Inițial, Elveția a fost aleasă ca fiind locul cel mai sigur unde putea să fie transportată rezerva aflată în țară. În noiembrie 1943, însă, reprezentantul României la Berna a transmis refuzul Elveției de a adăposti tezaurul românesc. În primăvara anului următor, a venit și refuzul Turciei. Guvernul turc a precizat că răspunsul negativ nu era bazat pe considerente politice, ci pe regulile după care funcționa Banca Turciei.

După aceste refuzuri, au început să se caute soluții în interiorul țării. Au fost propuse la un moment dat galeriile miniere din județele Alba și Hunedoara, însă ideile au fost abandonate deoarece, analizate, s-a ajuns la concluzia că locurile respective nu ofereau siguranța necesară.

În prima zi de aprilie din anul 1944, Banca Națională a avut un nou guvernator, pentru a treia oară fiind numit economistul Constantin Angelescu. Acesta a mai fost guvernatorul BNR în 1931 și între 1931 – 1934. Instalat în funcție, noul guvernator BNR a început corespondența cu Ministerul de Finanțe în vederea găsirii unui loc sigur.  Din 30 mai 1944, există o scrisoare în care este menționată pentru prima dată Tismana. S-a anunțat că a fost aleasă de către Consiliul de administrație din cadrul BNR echipa ce va merge la Tismana „pentru a dispune lucrările necesare la acea mănăstire”. Echipa BNR era formată din mai mulți funcționari BNR, printre care administratorii BNR Costin Stocescu și Mihail Lăzeanu, arhitectul Radu Dudescu, inginerul Victor Bruckner și inspectorul Andrei Zănescu.

În grota unde este amenajat Muzeul Tezaurului BNR | Credit foto: Mira Kaliani

În grota unde este amenajat Muzeul Tezaurului BNR | Credit foto: Mira Kaliani

Faptul că nu s-au oferit detalii în scrisoare – doar „lucrări necesare la acea mănăstire” – a fost un mod de comunicare folosit în întreaga corespondență ce se referea la acțiunea Neptun, clasificată secretă. Lucrările amintite sugerau că ar fi vorba de reparații – în 1942, în urma unui incendiu, mănăstirea a suferit parțial distrugeri, prin urmare avea nevoie de reparații.

În 7 iunie 1944, a fost luată oficial decizia de a transporta tezaurul la Tismana, unde urma să fie adăpostit la mănăstire. La data respectivă, consiliul de administrație de la BNR a aprobat trei acțiuni: de a fi mutat tezaurul (total sau parțial) la mănăstirea Tismana, de a se realiza la mănăstirea toate amenajările necesare pentru ca tezaurul să fie depozitat în siguranță și pentru ca „lucrările de reparații la mănăstire să se desfășoare legal” urmau să se facă demersurile către către Mitropolia Olteniei, de care aparține mănăstirea, către Ministerul Cultelor și Comisia Monumentelor Istorice.

După o lună, amenajarea pivniței a fost finalizată și guvernatorul BNR a solicitat acordul în scris al Guvernului pentru transportul tezaurului din București la Tismana. În scrisoare, menționa că pentru transport era nevoie de aproximativ 15 zile și informa că Marele Stat Major a asigurat garda necesară pentru paza tezaurului, iar transportul se făcea cu autocamioane BNR (dube), însoțite de paza pusă la dispoziție de Marele Stat Major.

A doua zi, Guvernul a transmis un acord verbal, iar după trei zile, guvernatorul BNR a primit din partea Guvernului acordul scris pe care îl dorea prin care putea să înceapă mutarea tezaurului BNR la mănăstirea Tismana. În documentele întocmite cu privire la transport, s-a menționat că timp de 15 zile au fost făcute 75 de curse cu cinci dube pe zi care au dus rezerva de aur la Tismana unde a fost depusă în pivnița mănăstirii.

Stocul de aur al BNR a fost pus în 4.035 de casete în care s-au aflat 189,6 tone de aur din totalul de 190,3 tone aflate în România atunci. Pe lângă rezerva României, au mai fost alte 51 de casete cu 2,7 tone de aur din rezerva Poloniei. Polonia a încredințat Băncii Naționale a României o parte din tezaurul ei doar în baza unui proces-verbal. Astfel de încredințări de bunuri materiale țin de o veche și nescrisă cutumă între toate băncile centrale, ce are la bază încrederea reciprocă, onoarea și garanția unui cuvânt dat, a explicat guvernatorul BNR la inaugurarea Muzeului Tezaurului BNR de la Tismana din iulie 2016.

„În timp ce BNR s-a îngrijit de cele 2,7 tone de aur polonez ca de propriul tezaur, inclusiv aducându-le la mănăstirea Tismana, cele 91,4 tone de aur depozitate de BNR la Moscova, pe baza unor documente cu valoare de tratate internaționale, nu s-au întors până astăzi”, a amintit  guvernatorul BNR.

Ușa de la pivnița unde tezaurul BNR a fost depozitat inițial | Credit foto: Mira Kaliani

Ușa de la pivnița unde tezaurul BNR a fost depozitat inițial | Credit foto: Mira Kaliani

În pivnița mănăstirii unde a fost adăpostit inițial, tezaurul a fost ținut mai puțin de două luni. În timpul lucrărilor de reparații s-a spart o parte din tavanul pivniței, exact în locul unde era depozitat aurul. Casierul central BNR, Romulus Roman, cel care a coordonat operațiunea la fața locului, a verificat sigiliile și starea Tezaurului și a devenit clar că pivnița nu mai era un loc sigur și era nevoie de a se găsi un altul cât mai repede.  Evenimentele erau tot mai presante – în retragere, armata lui Hitler distrugea sau lua tot ce-i ieșea în calea, în timp ce sovieticii defilau ca niște învingători. În acest context, indiferent care dintre părți ar fi dat de tezaur, cea care pierdea era numai România.

În septembrie 1944, casierul central al BNR a primit sarcina de a muta tezaurul în peștera de lângă mănăstire.

El a întocmit un proces-verbal în care explica motivul pentru care trebuie mutat din pivniță în peșteră, ce fel de riscuri implică și dacă merită să fie asumate aceste riscuri. În opinia lui, în grotă era ferit de atacuri aeriene, iar accesul era mult mai dificil, în cazul în care ar fi existat vreo tentativă de capturare a tezaurului. Cei care și-au asumat responsabilitatea mutării tezaurului menționau două amenințări: Armata Roșie și comuniștii care, în dorința lor de a pune mâna pe putere, avea nevoie de resurse financiare.

Locul pe unde s-a făcut transportul casetelor de la pivniță în grotă | Imagine de arhivă (stânga); Imaginea de azi – Credit foto: Mira Kaliani

Locul pe unde s-a făcut transportul casetelor de la pivniță în grotă | Imagine de arhivă (stânga); Imaginea de azi – Credit foto: Mira Kaliani

La final, casierul BNR a raportat „Onorabilei direcțiuni” următoarele:

„Lucrând de dimineața până seara fără întrerupere, transportul tezaurului din mănăstirea în grotă a durat trei zile, între 14 și 16 septembrie. S-a făcut cu soldații din vechea gardă, 120 de militari, care au lucrat cu schimbul. Paza a fost asigurată de un detașament nou, de 280 de soldați și ofițeri, care au sosit la Tismana la data de 12 septembrie. Imediat după ce casetele au fost mutate în grotă, s-a trecut la astuparea intrării prin betonare.”

Mutarea din pivniță în grotă s-a făcut la inițiativa celor aflați la Tismana, „neprimind încă până la 14 septembrie a.c. alte dispoziții de la Centrala BNR și văzând condițiunile prielnice”. Transportul s-a făcut de echipa de reprezentanți BNR trimiși la Tismana. În procesul-verbal făcut de toți cei 12 implicați s-a notat: „La terminarea transportului, verificând, am constatat din nou că s-au depozitat și sunt în ființă, în grota Tismana, cele 4.086 de casete”.

Tezaurul a rămas în peșteră până în ianuarie 1947.  În toată acea perioadă de timp, în peșteră s-a intrat o singură dată, în ianuarie 1945, când au fost ridicate 210 casete cu 10,2 tone de aur ce a fost folosit pentru baterea medaliei „Ardealul nostru”.

Fântâna Basarabilor, poteca ce pornește spre munte | Credit foto: Mira Kaliani

Fântâna Basarabilor, poteca ce pornește spre munte | Credit foto: Mira Kaliani

Tezaurul a fost păzit în permanență de soldați îmbrăcați în civili. Ghereta unde stăteau și armele lor erau camuflate. Accesul spre munte, pe la Fântâna Basarabilor, era interzis, la fel și accesul în peșteră – se spunea că există riscul prăbușirii stâncilor de pe muntele din apropiere. Vizitatorii insistenți erau informați de ostașii instruiți că paza era pentru „documente din Arhiva Statului”, fără să fie pomenit magicul cuvânt aur.

Mulți dintre funcționarii BNR care au luat parte la întreaga operațiune de transport și depozitare a tezaurului au avut sarcina să rămână la Tismana, printre care și casierul central Romulus Roman. Misiunea lor a fost una extrem de dificilă, în contextul general al războiului.

Scrisorile acestuia trimise la București, către administrația centrală a BNR, au descris viața grea pe care au avut-o în acea perioadă. Cum s-a întâmplat în toată țara în perioada războiului, foametea bântuia și la Tismana. Tot din acele scrisori, conducerea BNR a fost anunțată și despre situația cailor, proprietatea băncii. Caii au fost cumpărați pentru a fi folosiți la aprovizionarea militarilor, însă din lipsa hranei au ajuns „într-un hal de slăbiciune prea mare, din cauza lipsei de furaje şi grăunţe /…/ hrănindu-se numai cu frunze uscate, din care cauză au devenit improprii, iar în curând vor cădea”.

Mai mult, igiena personală lăsa de dorit. Armata avea o cotă lunară de 150 de grame pentru fiecare soldat – ceea ce era „mai mult teoretică”, a scris Romulus Roman către BNR. Prin urmare, BNR a suplimentat din rezerve proprii cantitatea.

Tot din scrisorilor casierului, s-a aflat că soldații ce păzeau tezaurul BNR erau mai mult desculți – „în dese rânduri, se trimit oameni în posturi desculți” – și se solicita BNR să achiziționeze 40 de perechi de bocanci tip militar.

Flămânzi, desculți, nespălați cu zile, soldații care păzeau tezaurul BNR nu duceau însă lipsă de propagandă. În 1946, reprezentanții Armatei s-au îngrijit să trimită la Tismana un subofițer responsabil cu „educația și propaganda” printre ostași.

În grota unde a fost păstrat din septembrie 1944 până în ianuarie 1947 tezaurul BNR, azi Muzeul Tezaurului BNR | Credit foto: Mira Kaliani

În grota unde a fost păstrat din septembrie 1944 până în ianuarie 1947 tezaurul BNR, azi Muzeul Tezaurului BNR | Credit foto: Mira Kaliani

Comandantul detașamentului „Neptun” a solicitat și el bani, inclusiv pentru lemne de foc „ca să se usuce pereții încăperilor unde sunt cazate companiilor” și a precizat că „se îmbolnăvesc oamenii, deja sunt 13 în spital”. Tot el cerea hrană pentru oameni și pentru cai, bidinele și var pentru igenizarea încăperilor, hârtie, cerneală, ceas deșteptător pentru corpul de gardă, un post de radio „pentru educația soldaților”, medicamente, înființarea unei „școli a analfabeților” pentru ostașii care nu știau carte.

Despre operațiunea de readucere a tezaurului la banca centrală – numită operațiunea Tismana – tot de la casierul central Romulus Roman avem detaliile ce reconstituie întregul proces. La sfârșitul anului 1946 au început pregătirile pentru închiderea șantierului și transportul la București a materialelor și bunurilor BNR. Din acea perioadă, BNR a intrat sub controlul guvernului comunist condus de Petru Groza.

În 23 ianuarie 1947, la ora 13, zidul de beton ce a blocat accesul în peșteră a început să fie dinamitat. A doua zi, în peșteră a intrat o primă echipă a BNR care a constatat că toate casetele sunt intacte, „însă suferiseră din cauza apei, peştera fiind în mai multe rânduri complet inundată”. Transportul casetelor la București s-a făcut de data aceasta pe calea ferată. Dubele BNR le-au dus la gara din Târgu Jiu unde au fost încărcate și vagoane. Acțiunea s-a desfășurat în miezul unei ierni extrem de reci și cu ninsori abundente. Pe o șosea troienită și îngustă, cu toate că un plug în față dădea zăpada la o parte, mașinile au ajuns cu greu la gara din Târgu Jiu – unele s-au defectat, alta s-a răsturnat.

Fiecare transport era însoțit de gardă militară și de funcționari BNR. Această acțiune de readucerea la București a tezaurului a început în 25 ianuarie și s-a terminat după 11 zile, în 4 februarie. Au fost necesare 20 de vagoane pentru transportul integral al casetelor – mai puține cu 210, cele ridicate în 1945, adică un număr de 3.876 casete.

În grota unde a fost păstrat mai bine de doi ani tezaurul BNR, azi Muzeul Tezaurului BNR | Credit foto: Mira Kaliani

În grota unde a fost păstrat mai bine de doi ani tezaurul BNR, azi Muzeul Tezaurului BNR | Credit foto: Mira Kaliani

Romulus Roman a fost cel care a coordonat pe teren cele două operațiuni, cunoscute cu numele de Neptun și Tismana, o misiune asumată și încheiată cu succes ce i se datorează în bună măsură. Dintr-o prezentare BNR, se spune că a fost născut în Baia de Criș, în anul 1896, a absolvit Școala Superioară de Comerț din Arad, din anul 1921 a lucrat în agenții BNR din diferite orașe iar din 1940 a fost transferat la sediul central din București. După încheierea acestei misiuni și schimbarea regimului din România, cu o sănătate șubrezită și afectat de atmosfera sumbră din BNR, s-a pensionat în ianuarie 1948.

Cu toate că a fost o operațiune secretă, a fost dificil de a fi ținută secretă, mai ales că a implicat o mulțime de oameni și, în plus, toată forfota cu transportul și executarea unor lucrări ample atrăgeau priviri și stârneau curiozități. Mănăstirea Tismana, atunci de călugări, a fost închisă vizitelor, sub pretextul efectuării lucrărilor de reparații. Accesul în incinta mănăstirii se putea face doar pe bază de permis acordat de Detașamentul de pază.

Sovieticii au aflat unde era adăpostit tezaurului BNR. Unul dintre delegații BNR a informat banca centrală că, în 14 februarie 1945, doi ofițeri sovietici, reprezentanți ai Comisiei de armistițiu pentru județul Gorj, s-au prezentat la comandantul detașamentului pentru a cere informații despre efective.

Tot în acea perioadă, angajați BNR care au avut misiunea de a rămâne la Tismana întreaga perioadă cât a fost depozitat acolo tezaurul au observat cum, ca prin minune, mănăstirea Tismana a devenit o mare atracție turistică și zi de zi grupuri de „turiști” pasionați de istoria acelui loc doreau să o viziteze. Cei mai mulți „turiști” au fost funcționari la prefectura județului, membri ai Asociației Române pentru Strângerea Legăturilor cu Uniunea Sovietică, ofițeri sovietici.

În grota unde a fost păstrat tezaurul BNR, azi Muzeul Tezaurului BNR | Credit foto: Mira Kaliani

În grota unde a fost păstrat tezaurul BNR, azi Muzeul Tezaurului BNR | Credit foto: Mira Kaliani

Ideea amenajării unui muzeu în peștera unde a fost ținut tezaurul BNR a fost lansată în anul 2007. Atunci, banca central a inițiat proiectul menit să scoată la lumină acțiunea Operațiunea „Neptun”. După șase ani, în 22 august 2013, a fost depus Actul de fundație al punctului muzeal – Muzeul Tezaurului de la Tismana. Din acel moment și până la inaugurarea oficială din 26 iulie 2016, au fost cercetate o serie de documente pentru a se putea reconstitui traseul tezaurului BNR din acea perioadă.

Muzeul Tezaurului BNR poate fi vizitat tot timpul anului, de marți până duminică, între orele 10 și 16. În zilele de luni și în cele de sărbători legale este închis. Accesul este liber. La intrare, este o sală unde se află panouri cu informații bogate și imagini despre odiseea tezaurului de la Tismana, după care, pe un culoar amenajat și într-un spațiu luminat, se ajunge propriu-zis în locul unde a fost ținut în timpul celui de-AL Doilea Război Mondial tezaurul BNR. Sunt acolo casete făcute după modelul celor folosite în 1944 de BNR pentru depozitarea aurului.

În grota unde a fost păstrat în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial tezaurul BNR, azi Muzeul Tezaurului BNR | Credit foto: Mira Kaliani

În grota unde a fost păstrat în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial tezaurul BNR, azi Muzeul Tezaurului BNR | Credit foto: Mira Kaliani

Tismana se află la aproximativ 30 de kilometri de Târgu Jiu, iar mănăstirea este la cinci kilometri de centrul așezării. Lângă mănăstire este Muzeul Tezaurului BNR.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.