9 mai 2021, 22:11

„Toți sunt datori a ocroti drepturile acestui spital, fiind o așezare întocmită spre folosul obștei”

„…căci la împotrivă, și cel ce va înstreina, și cel ce va primi să adauge la avutul său vreuna dintre-acestea să fie depărtat de fața lui Hristos și socotit în veci de hrăpitor celor sfinte.”

„Timp de 146 de ani (1838–1984), orașul București și numeroșii suferinzi veniţi din Țară, au beneficiat de serviciile Spitalului Brâncovenesc, una din importantele instituții, de acest gen, ale României moderne. Plasat, între vechea Curte Domnească, de pe celălalt mal al Dâmboviței și Dealul Mitropoliei, într-un punct cheie al Pieții Unirii, Spitalul făcea parte dintr-un vast ansamblu istoric și arhitectonic datorat neamului brâncovenesc, începând cu vornicul Preda Brâncoveanu și continuând până la ultimul brâncovean, vel banul Grigore Brâncoveanu”, începeau povestea despre Spitalul Brâncovenesc istoricii Panait I. Panait și Grina-Mihaela Rafailă.

În 1835, băneasa Safta Brâncoveanu (1776 – 1857) a întocmit două documente în care a stabilit cum va funcționa așezământul ce va fi „spre mângâere celor în lipse și în nevoi” pe care urma să-l construiască.

Prin diată (testament), Grigore Brâncoveanu (1767–1832), ultimul descendent direct din neamul domnitorului Constantin Brâncoveanu, „răposatul întru fericire marele ban al Valahii, prințip al Austrii și cavaler al marelui ordin Stanislav al Polonii”, a lăsat pe soția lui, Elisabeta Brâncoveanu, născută Balș, „desăvârșită stăpână și epitroapă pă tot avutul său sub îndatorire a desăvârși milostivnica sa cugetare” de a face un așezământ pentru nevoiași.

„Pă acest temei”, scria Safta Brâncoveanu, „au zidit cu mare râvnă și dorință din temelie acest spital la anul 1837 cu toate împrejmuirile, sub numire de Brâncovenesc”.

Regulamentul „pentru ocârmuirea din lăuntru a acestuia”

Safta Brâncoveanu a orânduit mai multe aspecte legate de felul în care va fi administrat spitalul și a stabilit fondurile ce vor asigura funcționarea lui.

A întocmit și un regulament de ordine interioară – Înștiințare a Eforii Spitalului Brâncovenesc și a așezământului ctitoricesc pentru ocârmuirea din lăuntru a acestuia, publicat în 1840 de tipografia pitarului Constandin Pencovici.

După ce s-a săvârșit zidirea acestui spital, ea „l-a înzestrat cu averi producătoare de venituri” pentru a putea funcționa și a se întreține.

„După vremi”

După „venitul zestrei ce s-au dat”, spitalul putea avea 60 de paturi unde erau primiți „totdeauna bolnavi ce nu vor pătimi de boale hronice fără deosăbire parte bărbătească sau fămeiască”.

În cazul în care, „după vremi”, venitul va crește, vor putea fi adăugate mai multe paturi pentru a primi bolnavi; dacă, tot „după vremi”, venitul se va împuțina, atunci și numărul paturilor va fi redus.

Negreșit „să fie oameni cinstiți”

Ea stabilea ca administrarea să fie asigurată de o eforie condusă de mitropolitul Țării Românești, ajutat de doi epitropi, care trebuiau negreșit „să fie oameni cinstiți și cu temere de Dumnezeu”. În cazul în care se aduceau prejudicii, cei vinovați „vor fi judecați”.

Ea a menționat și îndatoriile celor rânduiți să aibă grijă ca spitalul să funcționeze bine:

Să să caute bolnavi cu dohtor, gerahi (chirurg), și cu toată odihna, să fie acest spital pururea numai supt eforia celui după vremi mitropolit al țării fără a se amesteca stăpânirea și fără a fi supus vreodată supt nici un fel de cuvânt la îngrijire streină, sau supt eforia altor spitaluri; eforul să încredințeze toată ocârmuirea și îngrijirea acestui spital la doi epitropi, oameni cinstiți și cu temere de Dumnezeu, pă cari să-i aleagă prin știința și conglăsuirea celor cu frica lui Dumnezeu, boeri, ce să vor trage din neamul Brâncovenesc, și să să orânduiască cu întărire domnească.

Grigorie Brâncoveanu și soția lui, Elisabeta (Safta) | Wikipedia, domeniu public

Eforul „să păzească buna orânduială”

Eforul avea datoria „să privegheze ca un părinte obștesc, totdeauna, iar cel puțin o dată pă lună să cerceteze în ființă de să păzește buna orânduială și de să caută bolnavi cu dorință;

să adune la o zi hotărâtă peste an pă părinți episcopi și pă cei mai aleși boeri din neamul Brâncovenesc i (și) din celelalte neamuri pământești și cu vreo câțiva din cei mai aleși neguțători în sala adunări a spitalului și să caute socotelile dupeste an ale epitropilor de venit și cheltueli și găsindu-le drepte să le iscălească cu toți, să ia în băgare de seamă și condica de intrarea și eșirea bolnavilor și să să dea în cunoștința obști numărul celor însănătoșiți;

să aibă drept verice (orice) creștin cu temere de Dumnezeu, iar mai cu seamă cei ce să vor trage din neamul Brâncovenesc când vor vedea neorânduială în spital și neîngrijire de bolnavi să ceară de la stăpânire grabnică îndreptare, fiind așezământ obștesc, căci la împotrivă vor fi judecați ca cei ce au putut să poprească rău și nu l-au poprit cari nu au mai multă deosăbire din cei ce îl fac”.

O așezare întocmită „spre folosul obștei”

Nici urmașii, nici cei care administrau așezământul, nu aveau dreptul să înstrăineze moșiile brâncovenești ce asigurau veniturile pentru funcționarea spitalului:

Nici eforul, nici epitropii, nici stăpânirea, nici nimenea din din cei ce se trag din neamul brâncovenesc să nu fie volnic să înstrăineze vreo moșie sau parte măcar dintr-însele, nici din ale sfintei biserici (Bălașa), nici cu schimb, fie și de înzecit folos, măcar, nici cu vreun alt mijloc sau propunere, căci la împotrivă, și cel ce va înstreina, și cel ce va primi să adauge la avutul său vreuna dintre-acestea să fie depărtat de fața lui Hristos și socotit în veci de hrăpitor celor sfinte.

Drept aceasta și să dă drept și cădere veri (ori) căruia să va trage din neamul brâncovenesc și veri căruia blagorodnic boer temător de Dumnezeu să oprească o lucrare ca aceasta, căci toți sunt datori a ocroti drepturile acestui spital, fiind o așezare întocmită spre folosul obștei.

„Se spune că acesta este blestemul care a dus la moartea lui Nicolae Ceaușescu în ziua de Crăciun, fiind cel care a demolat acest important edificiu spitalicesc, deși știa de blestemul testamentar”, amintea Pompiliu Manea, în Testamentul Saftei Brancoveanu, legenda urbană ce circula prin București.

„Jocul cărților, și orice alt joc de zgomot și gâlceavă, cu totul poprit”

În primii ani de la deschidere, spitalul a funcționat mai mult ca un „așezământ pentru nevoiași”; abia după 20 de ani, au fost organizate primele secții.

În Așezământul ctitoricesc pentru ocârmuirea din lăuntru a acestuia, Safta Brâncoveanu a stabilit reguli pentru bolnavi, dar și pentru doctori și cei care se ocupau de administrarea spitalului.

Pentru bolnavi se zicea:

Bolnavi cu voia dohtorului și a hirurgului vor putea merge dumineca și sărbătoarea la // sfânta beserică de la domnița Bălașa supt paza unui din doi poslușitori ai săli.

Daca vreun bolnav va voi să iasă din spital până a nu să tămădui, volnec va fi, însă totdeauna cu voe dată înscris de dohtor, și nu să va primi de să va întoarce, decât iarăși cu voia dohtorului.

Rudele și prieteni bolnavului volnici vor fi de doă ori pe săptămână a-i cerceta, cercetându-să însă mai întâiu de iconom, să nu aducă bolnavului cevași de mâncare sau de băutură.

Bolnavul nu este volnec a cere milostenie de la cei ce vin spre privire la spital, nici va îndrăzni a dărui cevași poslușitorului ce-l va căuta, căci deopotrivă să va învinovăți și cel ce va da, și cel ce va priimi.

Jocul cărților, și orice alt joc de zgomot și gâlceavă, precum și ciubucul este cu totul poprit, nu numai în sălile bolnavilor, ci și prin tinzile și încăperile spitalului cele cu apropiere de săli.

Să aibă „ținere de minte și frică față de Dumnezeu”

Tot în acest regulament de ordine interioară, Safta Brâncoveanu a precizat și „aptitudinile” Iconomului (administratorul, directorul executiv de azi).

Acesta trebuia să știe să scrie frumos, să aibă „ținere de minte” și mai ales frică față de Dumnezeu.

Datoria lui de bază era de a se supune și a da întotdeauna ascultare Direcției.

Rotonda spitalului cu bustul lui Grigore și al Saftei Brâncoveanu | Sursa: Panait I. Panait, Grina-Mihaela Rafail, în Materiale de istorie și muzeografie

„La întâmplarea de vreo epidemie, Dohtorul nu va părăsi Spitalul”

Dohtorul va avea obligația să caute bolnavii cu toată silința și-i va vizitarisi neapărat de două ori pă zi, dimineața și pă subt seară, le va orândui în toate zilele dohtoriile și dieta trebuincioasă, scriindu-se de hirurg după a sa dictație în condeca rețetelor și adeverindu-se cu a sa iscălitură.
[…]
Dohtorul când i se va întâmpla neapărata trebuință a lipsi pentru câteva zile mărginite de la Spital, însuș va însărcina alt Dohtor în care va putea a’și avea toată încredințarea să-i împlinească toate datoriile sale.

La întâmplarea de vreo epidemie, Dohtorul nu va părăsi Spitalul.
[…]
Va lua în băgare de seamă de se păzește curățenia trebuincioasă, și buna orânduială, și de se caută bolnavi cu silință de către poslușitori lor.

Va cerceta hrana ce se dă bolnavilor, și darea dohtoriilor, și totdauna va povățui pă hirurg, și pă ipohirurg, și pă toți poslușitorii bolnavilor ce sînt subt a sa ascultare.

Va arăta cele de lipsă și de trebuință Iconomului a le îndeplini; iar pentru vre-o deosebită măsură ce se va socoti folositoare, pentru bolnavi, se va înțelege cu Direcția și cu Eforia.

La sfârșitul fiecăruia an Dohtorul va înfățișa Direcției lista de numărul bolnavilor ce s’au căutat în Spital împărțită după felul boalelor”.

O inscripție cu testamentul Saftei Brâncoveanu | Sursa: Panait I. Panait, Grina-Mihaela Rafail, în Materiale de istorie și muzeografie

Hirurgul, Spălătoreasa, Portarul

„Hirurgul, care la vremea respectivă nu era considerat doctor”, preciza Pompiliu Manea,

„va fi cu lăcuința în spital, și nu va lipsi din lăuntru.
[…]
dimpreună cu Iconomul va primi în spital bolnavii ce vor veni și nu vor pătimi de boale hronice și lipicioase.”

Ipohirurgul era „sub ascultarea dohtorului și a hirurgului”, iar secretarul, care locuia în „canțelaria spitalului”, dădea ascultare Direcției și Iconomului.

Nu au fost uitate nici datoriile „Îngrijitoarei rufelor și a Spălătoreselor, care se găseau sub ascultarea Iconomului”, nici cele ale „Poslușitorilor bolnavilor, orânduite de Iconom, dar care erau sub îndrumarea Dohtorului și a Hirurgului, cu toată destoinicia lor”, și nici ale „Portarului, care era nelipsit zi și noapte de la poartă”.

Tot Safta Brâncoveanu a hotărât să se întocmească pentru fiecare „slujitor” al așezământului un contract semnat de „angajat” și de Epitropia spitalului. Primul gerah (chirurg) al spitalului a fost dr. Francesco Nisato, iar primul doctor, adus de la Iași, s-a numit Dimitrie Sachelarie.

Misterul „căldării pentru hiert cârpele”

În fiecare an, se făcea public, „în fața Epitropiei și cu asistență din partea Societății Civile, din care făceau parte Mitropolitul, episcopii, boierii și breslașii din bresle de meserii, darea de seamă a cheltuielilor”, scria Pompiliu Manea.

Tot el observa existența unui document cu privire la cheltuielile spitalului pe ultimele două luni ale anului 1838, unde apare „suma de „50,15 lei pă o kăldare mare de 3 oca 350 dramuri, pentru hiert cârpele”.

Acest lucru a dus la întrebarea „despre ce cârpe este vorba și în ce scop se fierbeau ele… se fierbeau numai ca să se curețe de murdărie, sau deja încolțise în mintea lor ideea unei dezinfecții?”

Probabil nu se va afla vreodată răspunsul. Ceea ce se știe acum sigur este că, după câțiva ani, medicul și omul de știință Ignaz Semmelweis (1818–1865) a fost primul care a studiat și încercat să introducă în spitale regula spălării mâinilor înainte de o intervenție chirurgicală.

Foto Cover: Spitalul Brâncovenesc | Alex Antoniu, Albumul General al României, 1904


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.