26 octombrie 2021, 1:55

Prețioase, ascunse, dorite: „Cum banul e foarte lacom, nu unul și nu o dată își cearcă norocul”

„Orișicărui om e dat de la Dumnezeu să vadă comori sau bani arzând. Nu-i e însă fiecăruia dat ca să le și dezgroape…”

Comoară, cuvânt ce se explică prin „număr considerabil de lucruri prețioase, făcute din aur și argint și adunate la un loc”, ce se păstrează îngropată în pământ sau sub lacăt.

Poporul român a păstrat vechi credințe în ceea ce privește comorile ascunse în pământ. Oamenii spuneau că aceste comori sunt de două feluri: curate și necurate, scria folcloristul și etnograful Simion Florea Marian în urmă cu mai bine de un secol.

„Și ca nimeni să le poată dezgropa și lua, când le îngroapă, le închină diavolului, prea bine știind că acesta nu va lăsa pe nimeni ca să se apropie de dînsele și să le fure.” (Simion Florea Marian) | Credit foto: Mira Kaliani

Scopul cel bun vs. scopul cel rău

Cele curate sunt comorile îngropate „cu scop bun, adecă ca să le poată afla și dezgropa nu numai cei ce le-au îngropat, ci și alți oameni”. În schimb, cele rele au fost puse în pământ „cu scop rău” și nimeni, în afară de cei care le-au ascuns să nu le poată găsi, menționa Simion Florea Marian într-un studiu etnografic:

Drept aceea, ei le îngroapă nu numai de frica dușmanilor și a hoților, ci de frica oricui, chiar și a neamurilor celor mai de aproape, căci ei nici după moartea lor nu vor ca să aibă cineva parte dintr-însele.

Și ca nimeni să le poată dezgropa și lua, când le îngroapă, le închină diavolului, prea bine știind că acesta nu va lăsa pe nimeni ca să se apropie de dînsele și să le fure.

Și într-adevăr că nemijlocit după ce s-a dat în paza necuratului, acesta îndată le și ia sub scutul său, și de acolo înainte numai el singur are treabă cu dînsele, apărîndu-le în toate chipurile contra celor ce se încumetă a se apropia de dînsele cu scop ca să le dezgroape și să le ia.

De aicea vine apoi că toate comorile acestea sînt necurate, pentru că necuratul și-a pus codița pe ele.

După credința poporului, comorile îngropate, atât cele curate, cât și cele necurate, ard „spre zilele cele mari” | Credit foto: Khusen Rustamov / Pixabay

O dată la șapte ani

După credința poporului, comorile îngropate, atât cele curate, cât și cele necurate, ard „spre zilele cele mari” – ceea ce înseamnă, mai ales „spre sfântul Vasile, Paști, Sîn-Giorgiu, Ispas sau Înălțarea Domnului și spre Duminica Mare”. Comorile însă nu ard în fiecare an, „ci tot numai după șapte ani”.

Cele două feluri de comori se recunosc „atît de pe timpul cînd ard, cît și de pe para cu care ard”. Simion Florea Marian menționa din credințele poporului:

Comorile ce ard de la amiazi și până la miezul nopții sînt necurate. Iar comorile ce ard după miezul nopții, și anume după ce au cîntat cocoșii de miezul nopții, și pînă la amiazi, acelea sînt curate, căci se știe că după cîntători, adecă după ce au cîntat cocoșii a doua oară, toate duhurile cele necurate se fac nevăzute.

Para comorilor, sau mai bine zis a banilor celor curați, e albăstrie, iar a celor necurați e cam albie sau gălbie.

Comoara cu flacără albie însemna bani de argint, iar cea cu flacăra gălbie – bani de aur.

„Știma banilor” care, precum necuratul, știe să se prefacă „în mai multe chipuri, încât nici nu te taie prin cap, precum: în cîne, mîță, cocoș, găină, neamț, pînă chiar în frunză, care zboară suflată de vânt”. (Simion Florea Marian) | Credit foto: Mira Kaliani

Să fie „bun la Dumnezeu”

Oamenii spuneau că înălțimea flăcării arăta cât de adânc e îngropată în pământ comoara.

Flacăra lor nu e însă fierbinte, ca o flacără obișnuită, „de aceea nimic nu se poate prinde de dînsa, ba nici măcar omătul, dacă e iarnă, cînd ard banii, nu se topește”. Despre cine poate vedea aceste comori atunci când ard, etnograful nota:

Orișicărui om e dat de la Dumnezeu să vadă comori sau bani arzând. Nu-i e însă fiecăruia dat ca să le și dezgroape, ci numai acelora cari sînt buni înaintea lui Dumnezeu.”

Cele curate, tocmai pentru că-s curate, fiecare, dacă e bun la Dumnezeu, poate fără frică și cutremur, numai dacă și-a însemnat locul, să meargă la dînsele și să le dezgroape, fără să i se întîmple ceva.

„Și-apoi om trebuie să fie acela, nu ceva…”

Cu totul diferite sunt credințele legate de comorile cele necurate ce nu pot fi luate fără teama nenorocirilor ce se vor abate asupra celui ce îndrăznește să se pună cu necuratul:

…fiind de regulă menite dracului, dracul îndată cum s-au îngropat își și pune codița pe dînsele, și-apoi om trebuie să fie acela, nu ceva, care se încumetă și poate să le dezgroape și să le scoată din ghearele sale.

Acestea mai sunt păzite și de „știma banilor” care, precum necuratul, știe să se prefacă „în mai multe chipuri, încât nici nu te taie prin cap, precum: în cîne, mîță, cocoș, găină, neamț, pînă chiar în frunză, care zboară suflată de vânt”.

Când vede că se apropie un om de comoara ce o păzește, „cu scop de a o dezgropa, dracul sau știma trage comoara „în fundul pămîntului, ca să nu poată da de dînsa” nimeni. Uneori, se spunea în popor, știma se preface în câte un chip și se ia de om, „îl bagă în toate boalele și-l alungă în toate părțile, lovindu-l peste cap, peste gură, astfel că-i trece tot dorul de a o săpa”.

Simion Florea Marian amintea:

Așa se zice că o seamă de oameni, cari au văzut comori arzînd și s-au dus să le dezgroape, necuratul, ducă-s-ar pe pustii, i-a purtat toată noaptea în toate părțile, iar dimineața tot în acel loc au ajuns de unde s-au pornit. Altora le-a luat cîte o mînă sau cîte un picior, astfel că n-au mai putut cu ele nimic lucra.

Cum „banul e foarte lacom, nu unul și nu o dată își cearcă norocul”, cu toate că oricine știe „cât de greu de dezgropat și de luat” sunt comorile ascunse în pământ.

„Asemenea se zice că oamenii ce voiesc să-i sape trebuie să fie cu inimă bună de la Dumnezeu, să nu aibă inimă și gînd rău unul asupra altuia…” (Simion Florea Marian) | Credit foto: Dorothe / DarkmoonArt_de | Pixabay

Cu toții într-un singur gând

Cel care a văzut o comoară arzând, nu va putea însă merge singur să sape. Din credințele oamenilor legate de comori, Simion Florea Marian povestea:

Cel ce a văzut bani arzând și și-a însemnat locul, rar când poate singur să-i sape. De aceea, trebuie să meargă mai mulți inși ca să-i sape, însă să nu fie cu soț, ci fără soț; adecă trei, ori cinci, și să fie toți într-un gând, să nu gândească unul una și altul alta, căci atunci n-au noroc.

Încercându-se unul, care n-are noroc, ca să dezgroape banii aceia, îi pedepsește Dumnezeu, schimonosindu-l în tot felul.

Asemenea se zice că oamenii ce voiesc să-i sape trebuie să fie cu inimă bună de la Dumnezeu, să nu aibă inimă și gînd rău unul asupra altuia, căci dacă au inimă rea, atunci banii se cufundă în pămînt cu vuiet mare și nu le mai pot de urmă.

Dacă oamenii sînt într-un gînd și cu inimă bună unul asupra altuia, și dacă banii sînt curați, atunci pot să-i sape în voia cea bună, căci nimic rău nu poate să li se întîmple.

Dacă însă banii sînt necurați, adecă dacă sînt în stăpînirea celui necurat, atunci nu se pot scoate decît prin jertfirea unei vite oarecare pentru cel ce i-a ascuns. Ba, cîteodată, se cere chiar și jertfă de om.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.