CITIRE

Tradiții, năravuri și lucruri de laudă. Moldovenii...

Tradiții, năravuri și lucruri de laudă. Moldovenii, în pragul epocii luminilor

 

 

 

Foto Cover – Cantemir – Descrierea Moldovei

 

„Însă în vremea de acum adăogându-se mân­driea și sărăciea, socotesc boierii, că își vor ne­cinsti starea lor, dacă vor sluji pre alți boieri mai mari; și fiindcă nici lăcomia cinstii nu le dă voe să trăească prostește, ci socotesc numai cu ce chipuri ar putea face prin mijlocirile rude­niilor sale ca să intre în rândul boierilor celor dinlăuntru ce se zic boiernași și să iasă deodată.

Și pentrucă starea aceasta, este ca și o ră­sadniță a ocârmuirei, din care obicinuește a să plini numărul boierilor celor mari, pentru aceia nici se poate spune ce fel de neoameni ajung la cele mai înalte trepte ale boieriei, și aceasta este pricina pentrucare de multe ori se află între boierii cei mari oameni trufași, sumeți și mânioși; și nu numai fără de nici o știință pentru ocârmuirea trebilor obștiei ci încă cu totul fără de năravuri bune și fără de viețuire cinstită, la carii nimic nu se găsește vrednic de laudă, fără numai acel fel de bunătate, ce este la vreunul dăruită din fire, care n’are ajutor pe dinafară nici c’un fel de creștere.”

Cantemir; Sursa: Ziarul Metropolis

Cantemir; Sursa: Ziarul Metropolis

 

În vremea când trăia în exil în Rusia, Societatea de Științe Princiar-Brandenburgheză (Academia Regală Prusacă de Științe), fondată în 11 iulie 1700, i-a solicitat lui Dimitrie Cantemir, care era membru al academiei, o lucrare despre Moldova și oamenii săi.

Între 1714 și 1716, a scris în limba latină o lucrare detaliată de istorie, geografie, etnologie, pe care a numit-o Descriptio Moldaviae. Manuscrisul original este păstrat astăzi la Bibliothèque Nationale de France din Paris.

După mai bine de o jumătate de veac, a fost tradusă prima dată în limba germană, iar prima versiune în limba română a apărut la Mănăstirea Neamț, în anul 1825, și avea titlul Scrisoarea Moldovei. După 25 de ani, în 1851, Costache Negruzzi a publicat o nouă ediție la Iași, cu titlul Descrierea Moldaviei.

După ce a dedicat o parte însemnată geografiei Moldovei, unde a inclus o hartă a regiunii – prima cunoscută până acum –, în celelalte două părți a povestit despre organizarea politică și administrativă a țării, obiceiurile boierești și ale domnitorilor, dar și despre „ceilalți” locuitori ai Moldovei, fără să uite de cele bisericești și mai ales de învățătura la moldoveni.

În capitolul dedicat boierimii moldovenești, a explicat în detalii cum se putea ajunge în rândul boierimii, împărțită, la un moment dat, „în trei stări”, deoarece se înmulțiseră „prea tare” boierii. A amintit și de un vechi obicei, care a devenit apoi lege, ca tinerii să nu primească dregătorii (o funcție de demnitar la Curtea domnească cu atribuții în Sfatul domnesc) până ce nu se făceau „iscusiți prin deprinderi”.

Hartă apărută în ediţia germană, 1769 - 1770. Nu este harta originală realizată de Dimitrie Cantemir, dar probabil că a fost inspirată de aceasta | Sursa: Wikisource

Hartă apărută în ediţia germană, 1769 – 1770. Nu este harta originală realizată de Dimitrie Cantemir, dar probabil că a fost inspirată de aceasta | Sursa: Wikisource

A notat, în capitolul despre ceilalți locuitori ai Moldovei, diversitatea și deosebirea neamurilor ce trăiesc acolo. Pe lângă moldoveni, „ai cărora moși s’au întors din Maramureș, mai lo­cuesc întru dânsa și Grecii, Albaniți, Sârbi, Bul­gari, Leși, Cazaci, Ruși, Unguri, Nemți, Ar­meni, Evrei și Țiganii cei plodoși”.

Moldovenii cei adevărați erau târgoveți sau țărani. Târgoveții erau numiți cei care trăiau prin târguri, iar țăranii – în sate. Despre țăranul din Moldova, scria:

„Căci ei sunt foarte leneși și trândavi pentru lucru, ară puțin, sa­mănă puțin și totuși seceră mult și nu se ne­voesc ca să-și agonisească cu munca, aceea ce ar putea ei să aibă, și se mulțumesc ca să adune în jătnițele (hambare) lor, numai atâta cât socotesc că le va fi deajuns într’un an pentru hrana lor, sau până la pâinea cea nouă, dupre cum obișnuesc să și zică. Pentru aceea când se în­tâmplă vreun an neroditor, sau când îi împe­dică dela seceriș vre-o năpădire a protivnici­lor, sunt în primejdie să moară de foame…”

Când a venit rândul să scrie despre năravurile moldovenilor, despre care prea puțini „au știință adevărată”, cărturarul a mărturisit că „dragostea ce avem asupra patriei noastre, și neamul dintru care suntem născuți, ne îndeamnă ca să lăudăm și să închinăm pre locuitorii țării, cărora avem să le mulțămim pentru iubirea noastră, ne stă însă și dragostea adevărului în cale, ca să lăudăm aceia, care cu dreptate ar fi să se hulească.”

Adevărul însă e folositor, spunea Cantemier, „căci mai de mântuire le va fi lor, când li se vor așterne slobode înaintea ochilor greșalele care le fac, decât să fie înșelați și amăgiți cu vreo măgulire mângăioasă și apărare iscusită și prin aceia să creadă că urmează bine întru gres, alele acele, pentru care toată lumea cea cu năravuri bune îi hulește.”

Portretul lui Dimitrie Cantemir care a apărut în prima ediție a lucrării în latină, Descriptio Moldaviae | Sursa: Wikipedia

Portretul lui Dimitrie Cantemir care a apărut în prima ediție a lucrării în latină, Descriptio Moldaviae | Sursa: Wikipedia

De lăudat la moldoveni, scria Cantemir, ar fi „credința cea adevărată și primire de oaspeți”.

În schimb, cusururile cele întâlnite și pe la alții le aveau și moldovenii, „de nu prea multe, încă nu prea puține”.

Despre firea lor: „Dârziea și semețiea este maica și sora lor, căci dacă are vreunul cal bun și arme bune, atuncea gândește că nici un om nu poate să-l întreacă și nu s’ar feri, de ar fi cu putință însuși cu Dumnezeu să se lupte. Și toți de obște sunt îndrăzneți și semeți, foarte înținați (fuduli) de a începe gâlceavă, însă prea lesne să liniștesc și se îm­pacă iarăși.”

„Ei cu toții sunt șegalnici și veseli și inima nu le este departe de gură; însă dupre cum uită degrab mânia, asemenea și prieteșugul nu țin îndelung și de băutură n’au greață prea mare, însă și prea tare plecați asupra ei încă nu sunt.”

Despre vitejia lor: „Ei la începutul războiului totdeauna sunt foarte vitezi și de al doilea mai slabi de inimă. Iar dacă îi înfrâng protivnicii înapoi, atuncea prea rar au bărbăție să înceapă de a treia oară, însă au învățat dela Tătari de se întorc iarăși înapoi din fugă și prin această apucare cu meș­teșug, au smuls biruința de multe ori din mâinile protivnicilor.”

Despre chibzuința lor: „Ei nu au măsuri în cugețile lor, când le merge bine sunt semeți, iar de le merge rău părăsesc bărbățiea și la vederea dintâiu nimic nu li se pare cu greu. Iar dacă li se întâmplă la aceia cât de puțină sminteală împotrivitoare, atuncea cad în uimire și nu știe ce să facă și la urmă, dacă văd că ostenelile lor sunt zădar­nice, se căesc că s’au apucat însă prea târziu.”

Despre învățătura lor: „…nu numai că Moldovenii nu sunt iubitori de științi, ci mai la toți le sunt și urâte. Și așa nici numele științelor și ale meșteșugu­rilor frumoase nu le sunt lor cunoscute; și zic, că oamenii cei învățați își perd mințea și când voesc să laude învățătura cuiva zic că este nebun de știința cea multă.”

Prima ediție tipărită în limba germană, 1771 | Sursa: Carte rară

Prima ediție tipărită în limba germană, 1771 | Sursa: Carte rară

La 19 ani, după moartea tatălui său, Dimitrie a fost ales de boieri domn al Moldovei, domnie nerecunoscută de Poartă și sfârșită în mai puțin de trei săptămâni. S-a reîntors atunci la Constantinopol pentru a-și continua studiile.

Pe lângă vaste cunoștințe în diferite domenii, vorbea 11 limbi, erudiția lui i-a fost recunoscută în momentul în care a primit diploma și „inelul de doctor” pe care i le-a acordat filozoful Leibniz. În același timp, i-a cerut „să-și consacre pana Academiei berlineze”, cum scria Emil Pop.

„Invitația filozofului german a deschis perioada cea mai fecundă din viața cărturarului”, nota istoricul literar Elvira Sorohan și observa: „Caz rar, Cantemir își datorează celebritatea, cel puțin în parte, contemporanilor, dar nu atât compatrioților, cât unor minți enciclopedice ale Europei ce se afla atunci în pragul epocii luminilor. El însuși fiind totodată o figură de Renaștere și de secol luminat”.

Textele din Descrierea Moldovei sunt preluate din ediția publicată în 1909, în colecția Biblioteca Socec.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.