Tragedia de la Cernobîl a fost precedată de alte accidente înainte de 1986. Abia acum apar documentele

La 26 aprilie 1986, reactorul nr. 4 de la Cernobîl a sărit în aer, lăsând în urmă sute de de mii de victime şi pagube incomensurabile. În ciuda faptului că la Cernobîl se utilizase tehnologia de vârf a cercetării nucleare sovietice, localităţi întregi din Ucraina şi Belarus au fost şterse de pe hartă.

Suedia a fost prima țară care a informat lumea întreagă despre dezastru în timp ce autoritățile locale au decis, la început, să țină secretă știrea despre explozie.

Norul radioactiv

În numai câteva zile, norul radioactiv acoperea nordul Europei şi atingea coastele SUA. Se spune că, în ziua aceea, la Cernobîl s-ar fi dat semnalul dizolvării Uniunii Sovietice.

O catastrofă de pe urma căreia a suferit și suferă și România și care, la trei decenii de la producere a ajuns prezentă din nou în mentalul colectiv datorită unui film realizat de HBO.

Statisticile arată că peste 60.000 de oameni au murit ca urmare a radiaţiilor, iar mai mult de două milioane au avut şi mai au de suferit.

România, afectată

În România, cel mai ridicat grad de poluare a fost constatat la Iaşi, unde s-a ajuns la nivelul de alarmare. Totodată, radioactivitatea a crescut foarte mult şi în Suceava, Târgu-Mureş, Galaţi şi Tulcea, informează Radio Europa liberă.

Documente declasificate dovedesc faptul că Iuri Vladimirovici Andropov, la acea vreme şef al temutului KGB şi fost secretar general al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice (PCUS), semnalase încă din 1979 defectele de construcţie ale reactoarelor de la Cernobîl, notează bursa.ro.

Peste un sfert de veac, documentele accidentului nuclear au fost clasificate, conducerea Partidului Comunist încercând din răsputeri să minimalizeze sau să şteargă urmele dezastrului.

Oficialii sovietici cunoșteau hibele reactoarelor

Ulterior, unele documente au fost declasificate. Ancheta oficială a scos la iveală faptul că oficialii sovietici cunoşteau hibele reactoarelor tip RBMK 1000 (cele folosite la centrala atomică de la Cernobîl). Mai mult, un raport secret recent scos la iveală dovedeşte că fostul şef al KGB Iuri Andropov semnala erori grave încă de la începuturile construcţiei primului reactor.

În luna mai a anului 1970, la mai puţin de 16 km la sud de graniţa cu Belarus, oficialii PCUS au decis să demareze lucrările de construcţie a unei centrale nucleare, cu şase reactoare nucleare de tip RBMK, o tehnologie de top a cercetării nucleare a URSS-ului din acea perioadă.

Spre finalul anilor ’70, au fost date în folosinţă primele două reactoare ale centralei de la Cernobîl, iar în perioada 1981-1983 au fost finalizate reactoarele 3 şi 4.

Prima și singura fotografie din istorie realizată în dimineața zilei de 26 aprilie 1986, la șase ore de la explozia reactorului nuclear de la Cernobîl. Începând cu a doua poză, din cauza radiațiilor uriașe, filmul a fost „ars”, astfel că s-a păstrat doar această imagine

Raport secret

Într-un raport secret, datat 21 februarie 1979, trimis şefului KGB, Iurii Andropov, erau semnalate grave deficienţe în construcţia centralei nucleare de la Cernobîl, precum şi probleme tehnologice în asamblarea Unităţii 2 a reactorului.

Dar autorităţile sovietice nu au luat în calcul probabilitatea unei explozii la Cernobîl şi au ignorat raportul KGB cu privire la deficienţele identificate de sursele KGB în contextul în care propaganda sovietică hiperbolizase proiectul centralei nucleare.

Arc peste timp

Explozia de la Cernobîl putea fi evitată? După 34 de ani, noi detalii ies la iveală. Catastrofa nucleară de la Cernobîl – cel mai grav dezastru nuclear din istorie – a fost precedată de o serie de alte accidente de mai mică amploare, relevă documente declasificate luni de Kiev, potrivit EFE, Interfax-Ukraina, preluate de Agerpres. Pentru Uniunea Sovietică, aflată în 1986 în plină criză economică şi politică, Cernobîl a însemnat începutul sfârşitului.

Documente despre accidente produse înainte

„Printre documentele incluse în acest volum figurează rapoarte cu privire la alte accidente produse înainte de aprilie 1986 şi transcrierea comunicărilor telefonice din noaptea de 26 aprilie”, data dezastrului, indică SBU într-un comunicat.

Sute de pagini

Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a adoptat, la 8 decembrie 2016, o rezoluţie prin care data de 26 aprilie a fost desemnată ca Ziua internaţională de reamintire a dezastrului de la Cernobîl (fosta URSS, în prezent pe teritoriul Ucrainei), potrivit un.org.

Adunarea Generală a ONU a recunoscut, astfel, că „la trei decenii după dezastrul de la Cernobîl, consecinţele serioase pe termen lung ale acestuia persistă încă, precum şi continuarea necesităţilor comunităţilor şi teritoriilor afectate” şi a invitat „toate statele membre, agenţiile relevante ale sistemul Organizaţiei Naţiunilor Unite şi alte organizaţii internaţionale, precum şi societatea civilă, să țină această zi„.

Nevoia de asistență

Guvernul sovietic a recunoscut nevoia de asistenţă internaţională abia în 1990, precizează www.un.org. În acelaşi an, Adunarea Generală a ONU a adoptat Rezoluţia 45/190, solicitând „o cooperare internaţională pentru a aborda problema şi atenuarea consecinţelor la centrala nucleară de la Cernobîl”. A fost înfiinţat un grup de lucru inter-agenţii care să coordoneze cooperarea în privinţa dezastrului de la Cernobîl.

În 1991, ONU a creat Fondul de încredere (fiduciar) de la Cernobîl, aflat în prezent sub conducerea Oficiului pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (OCHA). Din 1986, organizaţiile ONU şi majoritatea ONG-urilor au lansat peste 230 de proiecte de cercetare şi asistenţă diferite în domeniile sănătăţii, siguranţei nucleare, reabilitării, mediului, producţiei de alimente naturale şi informaţiilor.

Istoric