29 ianuarie 2020, 5:58

Trăire, supraviețuire și armonie prin artă. „Pictura mea nu trebuie să placă, ci să emoționeze”

„Când mă urc pe lădița mare și încep să lucrez la personajele compozițiilor mele, mă transform. Nu mă gândesc decât la lucruri care depășesc aceste mărunte griji de-a plăcea. Pictura mea nu trebuie să placă, ci să emoționeze pe valori mari plastice și umane”, nota Corneliu Baba în jurnalul lui, cu însemnări din perioada maturității. Volumul Confesiuni și Jurnale. 1965-1977 va fi lansat la începutul anului 2020.

Corneliu Baba s-a născut la 18 noiembrie 1906, în Craiova. Tatăl lui, pictorul Gheorghe Baba, care a reușit să urmeze cursurile Academiei de Artă de la Viena, i-a dat fiului primele lecții de desen.

De la stânga: Portretul tatălui și al mamei artistului; Corneliu Baba, în copilărie | Sursa foto: corneliu-baba.org

De la stânga: Portretul tatălui și al mamei artistului; Corneliu Baba, în copilărie | Sursa foto: corneliu-baba.org

„Cele mai vechi și estompate aduceri aminte ale copilăriei sunt legate de atelierul de pictură al tatălui meu din orașul Craiova, strada Severinului nr. 5 bis, unde, încă înainte de a învăța să scriu și să citesc alfabetul și gramatica elementară, am deprins desenul și pictura”, mărturisea mai târziu pictorul.

Tot în perioada copilăriei, când avea în jur de patru ani, a pictat și primul lui peisaj, „de care s-a făcut mult caz în familie”. Cu talent dovedit timpuriu, copilul a primit de la șase ani propriul șevalet unde desena zilnic. Liceul urmat la Craiova a fost făcut în perioada războiului, când clădirea școlii a fost transformată în spital și orele se țineau în altă clădire și „cu o parte dintre profesori improvizați”.

 

George Enescu; Artist: Corneliu Baba | Sursa foto: corneliu-baba.org

La 12 ani, a descoperit o altă pasiune, cea pentru muzică. În 1920, l-a văzut pentru prima dată într-un concert la Craiova pe maestrul George Enescu. Impresia puternică pe care compozitorul a avut-o asupra tânărului Corneliu Baba l-a determinat pe acesta să ia lecții de vioară.

În 1921, familia Baba s-a mutat la Caransebeș și acolo Corneliu Baba și-a finalizat liceul. În acest timp, a devenit, după propria confesiune, „portretistul orașului”.

După terminarea liceului, a mers la București unde, așa cum stabilise împreună cu familia, urma să dea examen la Academia de Belle Arte și, în paralel, să se înscrie și să urmeze cursurile unei facultăți de pe urma căreia să-și poată asigura traiul, și anume Facultatea de Litere și Filozofie.

Peisaj, 1924; Artist: Corneliu Baba | Sursa foto: corneliu-baba.org

Peisaj, 1924; Artist: Corneliu Baba | Sursa foto: corneliu-baba.org

„La București, cu toată siguranța ce am avut că voi fi printre primii, am căzut la examenul de la Belle Arte, fără a putea obține o explicație justificatoare.”

După absolvirea facultății de litere și îndeplinirea stagiului militar, la Timișoara, s-a stabilit o perioadă în acest oraș.

În 1934, tatăl și fiul au deschis o expoziție ce a fost apreciată de public și a atras atenția unui avocat influent din Iași, „om cu relații și mai cu seamă amator de pictură”. Acesta, după ce a aflat că tânărul Baba nu are o diplomă în artă, i-a făcut invitația de a merge la Iași pentru a face cursurile de la Belle Arte. A pornit imediat spre Iași cu gândul de a sta câteva luni și a rămas 16 ani, între 1934 și 1950.

Autoportrete – 1932, 1951; Artist: Corneliu Baba | Sursa foto: corneliu-baba.org

Autoportrete – 1932, 1951; Artist: Corneliu Baba | Sursa foto: corneliu-baba.org

La Iași, l-a avut profesor pe Nicolae Tonitza, pe care l-a numit primul lui „maestru în adevăratul înțeles al cuvântului, primul ale cărui pareri şi sfaturi au trezit adevăratele rezonanţe din mine, pe care nimeni înainte nu le-a sesizat şi nu m-a ajutat să le dau viaţă.”

Cocoși – 1980; Artist: Corneliu Baba | Sursa foto: corneliu-baba.org

Cocoși – 1980; Artist: Corneliu Baba | Sursa foto: corneliu-baba.org

În 1946 a fost numit profesor de pictură la Academia de Belle Arte din Iași și director al Pinacotecii. După plecarea forțată a regelui din țară și preluarea puterii de comuniști, în 1950 Corneliu Baba a fost exclus din învățământ. A părăsit în acel an orașul din Moldova și s-a stabilit la București. Despre anii 50, scria: „Anii aceştia în jurul lui 1950 au fost destul de grei, plini de tristeţe şi dezamăgire pentru cei mai mulţi artişti iar pentru mine mai grei ca cei ai studenţiei. A fost o perioadă în care peste tot fenomenul plastic a fost supus unor presiuni absurde care au stînjenit creaţia…”

De la stânga: Soția artistului – 1957, Jucătorul de șah – 1948, Băutorul – 1935; Artist: Corneliu Baba | Sursa foto: corneliu-baba.org

De la stânga: Soția artistului – 1957, Jucătorul de șah – 1948, Băutorul – 1935; Artist: Corneliu Baba | Sursa foto: corneliu-baba.org

Remarcat în special pentru portretele sale, Corneliu Baba  spunea că „portretul este un summum. Obligă. Descompus… compus… n-are importanţă. Uitaţi-vă la cei mari, la Botticelli, la Piero, la Giotto. Găseşti la ei tot e vrei: stil, prezenţă, culoare. Tot portretele trebuie să te facă să tresari şi să nu le uiţi multă vreme, să te urmărească întruna. Dacă nu reuşeşti să faci privitorul să tacă un moment în faţa lor şi să viseze renunţînd pentru o clipă la teoriile sale, înseamnă că nu ai reuşit prea mult.” Din seria portretelor, cele mai cunoscute sunt cele făcute scriitorului Mihail Sadoveanu, actriței Lucia Sturdza Bulandra, poetului Tudor Arghezi.

Odihnă la câmp, 1932; Artist: Corneliu Baba | Sursa foto: corneliu-baba.org

Odihnă la câmp, 1932; Artist: Corneliu Baba | Sursa foto: corneliu-baba.org

În 1954, a realizat una dintre cele mai cunoscute lucrări ale sale, Odihnă la câmp, ce i-a Premiul de Stat: „Despre unul din tablourile mele intitulat Odihnă la câmp am cetit și ascultat cele mai variate cronici în care se povesteau lucruri de-a dreptul surprinzătoare. […] Dacă mă gândesc acum la toate acestea, nici nu știu aproape prea bine la ce m-am gândit când am pictat acest tablou. Poate că o idee mai veche și stăruitoare a unei maternități, sau studiile de ani de zile cu țărani pentru o compoziție în legătură cu răscoala din 1907, sau ideea unui simplu popas s-au contopit în dorința de-a nu gândi un eveniment prea precis localizat în timp și în spațiu. Poate m-am gândit întâmplător și la mama, pe care n-am auzit-o niciodată să se fi plâns că a fost o ființă nefericită, dar pe care de mult, odată, în copilăria mea, trezindu-mă într-o noapte din somn, îmi amintesc că am văzut-o cu capul plecat sub lampa de deasupra mesei, unde ne cârpea hainele de școală pentru a doua zi, plângând încet. N-am știut niciodată de ce plângea mama atunci…”

Portrete, de la stânga: Mihai Sadoveanu – 1953, Fata cu pană – 1970, Omul cu ochi verzi – 1973 ; Artist: Corneliu Baba | Sursa foto: corneliu-baba.org

Portrete, de la stânga: Mihai Sadoveanu – 1953, Fata cu pană – 1970, Omul cu ochi verzi – 1973 ; Artist: Corneliu Baba | Sursa foto: corneliu-baba.org

„Pictez de preferinţă oameni. Realist prin tradiţie, prin temperament şi gândire mă consider posesorul unui registru nelimitat de înţelegere a valorilor plastice indiferent de manieră şi tendinţă. Ceea ce mă interesează este calitatea picturii ce fac şi sentimentele pe care vreau să le transmit”, scria Corneliu Baba. În 1997, nota: „Consider chiar o virtute în lumea artelor plastice la această oră să faci ca pictura aşa zis depăşită să fie contemplată şi să emoţioneze.”

„Corneliu Baba este prin toate aspectele artei lui un pictor al omului. Dimensiunea umană este pretutindeni prezentă în arta lui”, scria Tudor Vianu.

Toledo – 1973; Artist: Corneliu Baba | Sursa foto: corneliu-baba.org

Toledo – 1973; Artist: Corneliu Baba | Sursa foto: corneliu-baba.org

Despre arta lui, spunea: „Dacă este bună sau rea asta o va decide timpul care ştie să aşeze toate la locul lor. De aceea îmi este indiferent când mă văd izolat, sau invinuit de anacronism. Mă sperii uneori, alteori trăiesc cu voluptate statutul de anacronic. Statornicia mea nu o recomand nimănui, în primul rând pentru că este de natură temperamentală şi în al doilea este de fapt o evoluţie în profunzime şi mai puțin în exterior.”

În Însemnările unui amator de artă, Krikor H. Zambaccian nota: „Baba sculptează forma din culoare grasă, armonia fiind condiționată de realitatea culorii locale și nu de predilecții melodice care duc la transpuneri într-o gamă mai personală”.

Ca' d'Oro – 1970; Artist: Corneliu Baba | Sursa foto: corneliu-baba.org

Ca’ d’Oro – 1970; Artist: Corneliu Baba | Sursa foto: corneliu-baba.org

Din anii comunismului, pe o filă de jurnal pictorul scria: „Luni seara, la masa mea, 9 Martie ’87: Lucrez de o săptămînă acasă. În Pangratti (notă: unde avea atelierul) nu mă pot duce din cauza frigului. Soba de-abea mai pâlpâie. Iarna este încă îngrozitoare. În case frigul e mai cumplit ca în’85. Oamenii dorm îmbrăcați, n-au cu ce să se spele, lumina se stinge la anumite ore. Mizeria colectivă e acceptată tăcut. Este interzis să discuţi despre lipsa de căldură, de hrană şi de lumină. Totul e haotic. Demagogia ne-a intrat în fire. Aplaudăm propriul dezastru…”, iar într-o altă zi, nota cu revoltă: „…se dărâmă case, biserici, monumente… Nimeni nu protestează, toţi se supun şi execută. Şi nebunia creşte făcând ravagii… Veştile de azi m-au afectat profund. Mâine mă duc la Spaimele mele şi la Regii mei nebuni ca să-mi recapăt echilibrul.”

Spaima – Cutremur, 1977; Artist: Corneliu Baba | Sursa foto: corneliu-baba.org

Spaima – Cutremur, 1977; Artist: Corneliu Baba | Sursa foto: corneliu-baba.org

În 1990, a primit Premiul special al Uniunii Artiştilor Plastici și Premiul Naţional pentru Artă acordat de Ministerul Culturii. S-a stins din viață la vârsta de 91 de ani și a fost înmormântat în Cimitirul Bellu din București.

Din 25 octombrie 2019 și până în 29 martie 2020, la Muzeul Național de Artă al României poate fi vizitată o expoziție specială dedicată maestrului Corneliu Baba. Expoziția include atât lucrări provenind din patrimoniul MNAR și din colecția artistului, cât și documente personale din perioada 1965 – 1977.

Spaima – 1992; Artist: Corneliu Baba | Sursa foto: corneliu-baba.org

Spaima – 1992; Artist: Corneliu Baba | Sursa foto: corneliu-baba.org

Sursele folosite în prezentarea artistului Corneliu Baba au fost în principal website-ul corneliu-baba.org, «Însemnările unui amator de artă» de Krikor H. Zambaccian, articole publicate de-a lungul timpului despre artist și opera sa.

Fragmentele din volumul Confesiuni și Jurnale. 1965-1977 au fost preluate din prezentarea Muzeului Național de Artă al României, la deschiderea expoziției dedicate maestrului Corneliu Baba.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.