CITIRE

„Trata totul cu mare seriozitate, ura superficiali...

„Trata totul cu mare seriozitate, ura superficialitatea, lăudăroșenia, îngâmfarea…”

Nimeni nu te întreabă dacă ești pregătit pentru decembrie, cum spunea cineva, pur și simplu vine și gata. Asta îmi amintește de vorba pe care o strigam în copilărie când jucam de-a v-ați ascunselea: cine nu-i gata, îl iau cu lopata. Acum se zice cu ciocolata, dar atunci ciocolată nu aveam.

Decembrie e aici, se întoarce din nou cu amintiri, pentru unii, și, acolo unde se poate, vine cu beculețe, clopoței și cu toate cele tradiționale, chiar și cu daruri. Deși e o lună în care, tot potrivit tradiției, în preajma sărbătorilor lumea toată se agită pentru te miri ce, ar trebui să fie o lună a tihnei. Pentru astfel de momente de pauză și regăsire, este pregătit și acest articol ce amintește de câțiva oameni ai acestei luni, adică oameni născuți în decembrie.

Încep cu ceea ce îmi pare mai potrivit, cu Geografia timpului: „Nu cunoşteam primejdiile mari / Şi poate de aceea n-aveam teamă… / Frumos mai e să zbori! Dar ce frumos / E-atunci când zbori spre steaua ce te cheamă!”

Nicolae Labiș | Sursa foto: Historia, Ziarul de Vrancea

Nicolae Labiș, 2 decembrie 1935

A apărut, a început să strălucească, s-a stins. Atât a ales viața să rămână pentru Nicolae Labiș. Anul acesta, ar fi împlinit 83 de ani. Nu a fost să fie, dar, cât a fost, nu s-a uitat. Într-un articol din 1985 publicat în „Revista noastră”, poetul Nicolae Ungureanu, din aceeași generație cu Labiș, făcea un portret al omului Nicolae Labiș.

Prima întâlnire: „Era un băiat de 17 ani, îmbrăcat în straie negre, pantaloni și jachetă închisă la gît. Avea o atitudine dîrză și privirea lui exprima energie și hotărîre. Mi-am dat seama că făcea parte din familia celor care știu să lupte și să învingă.”

Caracterul: „Deși conștient de marea lui valoare, Labiș era de o simplitate în raporturile cu ceilalți și de o modestie care te tulburau. El îi trata pe toți cu atenție și-i ajuta în toate, fără a pretinde nimic. […] Trata totul cu mare seriozitate, ura superficialitatea, lăudăroșenia, îngâmfarea, care bîntuiau printre colegi, încercînd și reușind să fie un exemplu de muncă, disciplină […] Eu nu l-am văzut pe Labiș decît adîncit în gînduri, scriind și citind și ziua și noaptea. […] Aveam impresia, și nu numai eu, că Eminescu s-a întors printre noi”.

În noaptea de 9 spre 10 decembrie 1956, Nicolae Labiș a fost accidentat grav de un tramvai în stația de la Colțea în București. În 22 decembrie, s-a dus către steaua ce l-a chemat. Modul în care s-a întâmpat accidentul a creat numeroase suspiciuni în rândul multora. În plus, rezultatul, oficial, al anchetei a întreținut aceleași controverse.

Generalul francez Berthelot | Sursa foto: Historia

Henri Mathias Berthelot, 7 decembrie 1861

Despre generalul Berthelot, acel francez care a iubit România, am povestit, fiindcă un astfel de om trebuie păstrat în amintirile noastre, chiar și după un secol și mai bine de jumătate de la nașterea lui.  El este generalul care a avut misiunea de a repune pe picioare armata română, devastată de înfrângeri în timpul campaniei din toamna anului 1917 când s-a confruntat cu Puterile Centrale.

Absolvent al Academiei Militare de la Saint-Cyr, a fost trimis în România, în timpul Primului Război Mondial, deoarece era unul dintre cei mai valoroși ofițeri ai armatei franceze. Cu tact, intuiție, inspirație, sinceritate și încredere, a câștigat respectul și admirația tuturor, de la rege la soldat.

Hortensia Papadat-Bengescu | Sursa foto: Metropolis

Hortensia Papadat-Bengescu, 8 decembrie 1876

„Sunt idealistă, deoarece caut frumosul pretutindeni. Ca să găsesc acest frumos ar trebui să scormonesc cu amândouă mâinile în urât. Sunt inseparabile”, scria Hortensia Papadat-Bengescu, într-unul din romanele ei.  

Născută într-o localitate din județul Galați, în familia unui ofițer și a unei profesoare, Hortensia a primit de mică lecții de muzică și de limbă și literatură, în special franceză. A învățat la un pension de fete, dar nu a mers, așa cum și-a dorit, la Paris, ca să-și continue studiile. În schimb, s-a căsătorit cu un magistrat mult mai în vârstă, de la care a avut încă un nume – Papadat – și  cinci copii.

Își găsește refugiul în cărți și scris – ține un jurnal și începe o corespondență cu mai mulți oameni de litere care o încurajează să scrie. Și încet, după 43 de ani, a început să publice.

Poate vă îmbie să recitiți: „Ritmul cu frază largă sau şoapta minuţioasă a lui Bach nu părăseau nici un moment o idee gravă, o emoţie concentrată, cu desenul tras sigur printre meandrele armonioase. Sunetele scoteau reliefurile unor efigii nobile şi modulaţiile aveau sugestii virtuoase. Se înălţau rugăciunile simple ale unor iubiri fără duplicitate, cu ascensiune senină; iubiri nălţate de un suflet victorios, dar fără fast şi vanitate, trecînd peste obstacole învinse de măiestria sufletească.” (Concert din muzică de Bach)

Leopoldina Bălănuță | Sursa foto: Metropolis

Leopoldina Bălănuță, 10 decembrie 1934

Născută și crescută la într-o localitate aproape de Parcul Natural Putna-Vrancea, Leopoldina Bălănuță a făcut primele clase primare, apoi liceul de fete, la Focșani. A lucrat doi ani suplinitoare la Jariștea – perioada anilor ’50 –  unde, în pivnița casei în care locuia în chirie, a descoperit lăzi pline cu cărți. „Atunci am învăţat, poate, că tot răul este spre bine […] asta a transformat acei doi ani din viață la Jariştea într-un paradis”, mărturisea într-un interviu.

A încercat de trei ori la IATC (Institutul de de Artă Teatrală și Cinematografică ), a treia oară cu noroc. A avut roluri memorabile, în special în drame, dar cine o mai poate uita după ce a văzut-o în sceneta Carré de dame…

Édith Piaf | Sursa foto: Vanity Fair

Édith Piaf, 19 decembrie 1915

Alintată Privighetoarea, Edith Piaf a rămas și rămâne mai departe cu muzica ei pe sufletele multora. Francezii o adoră, lumea o ascultă pe youtube, tineri sau mai puțin tineri, ca vârstă, vorbitori sau nu de limba franceză. Fiindcă, nu-i așa, muzica e un limba internațional și, dacă te bucuri când o auzi, nici nu trebuie să înțelegi vorbele. Deși sună și mai bine atunci când pătrunzi și cuvintele.

Numele ei real a fost Édith Giovanna Gassion. Când a debutat, i s-a găsit un pseudonim, piaf, adică vrăbiuța. Născută într-o familie săracă, până la debut și succes, a vagabondat și cântat pe străzile Parisului. Cânta pentru a câștiga un bănuț amărât. Într-o seară, proprietarul unui cabaret a auzit-o și i-a propus să cânte în local. De aici la succes nu a fost doar un pas, însă a fost un drum drept și destul de sigur.

Despre iubirile purtate și cântate, au rămas vorbele ei: „Ce-am aşteptat eu de la iubire? Păi, ceea ce mi-a şi oferit… Minunea, tristeţea, tragicul, extraordinarul.”

Tudor Vianu | Sursa foto: Istoria Literaturii Române, G. Călinescu

Tudor Vianu, 27 decembrie 1897

Tudor Vianu, poet, estetician și filozof, urmează filosofia și dreptul la București și obține titlul de doctor în drept în Germania, la Universitatea din Tübingen. La aceeași universitate unde, prietenul și colegul lui, Ion Barbu, studia matematica.

A publicat în timpul vieții numeroase studii, printre care Arta și frumosul și Estetica; totuși, Arta prozatorilor români rămâne cea mai cunoscută dintre cărțile lui.

A inițiat înființarea catedrei de literatură unviersală de la Facultatea de Litere din București și a fost profesor de estetică. Un gând din scrierile lui: „A te pricepe să-i asculţi pe oameni e o achiziţie a înţelepciunii”.

Elisabeta a României | Sursa foto: Identitatea

Elisabeta a României, 29 decembrie 1843

Elisabeth Pauline Ottilie Luise zu Wied s-a născut în Neuwied, Germania. La 26 de ani, și-a părăsit țara natală și a venit în România, unde s-a căsătorit cu prințul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen. După 1877, la sfârșitul Războiului de Independență, Elisabeta a devenit prima regină a României. În 10 mai 1881, rămasă în istorie ca Ziua Regelui, a avut loc ceremonia de încoronare a lui Carol I ca rege al României.

A susținut proiecte culturale – de altfel, a fost o pasionată scriitoare, semna cu pseudonimul Carmen Sylva, așa cum i-a sugerat chiar soțul ei, pentru a se diferenția regina de scriitoare –, a susținut și artiști ca să obțină burse de studii în Europa. A descoperit frumusețea portului popular românesc și l-a promovat, ea însăși purtând deseori acest strai considerat până atunci unul doar al țăranilor.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.