Site icon Editia de Dimineata

Tratamentul personalizat, o șansă la viață pentru bolnavii de cancer, introdus de Ministerul Sănătății

Casa Națională de Asigurări de Sănătate a suplimentat anul acesta cu 22% fondurile pentru medicina primară de familie, pentru ca pacienții să aibă acces la analize medicale gratuite.

Astfel, se poate reduce incidența cazurilor de cancer și scade presiunea pe pacientul oncologic, a declarat medicul Vass Levente, secretar de stat în Ministerul Sănătății, la emisiunea ”Serviciul de noapte cu Maria Țoghină”.

Totodată, Ministerul Sănătății introduce și tratamentul personalizat, ca prim pas în aplicarea Programului Național pentru Combaterea Cancerului, a mai spus Vass Levente.

“Medicamentele inovative ar trebui să intre mult mai uşor pe piaţa de medicamente, pentru că nu e normal să dureze peste 30 de luni ca să apuce şi pacientul român să aibă şansa de a primi un medicament care, deja de doi ani jumătate, trei ani, se prescrie pacienților din restul Europei. Ar fi un pas foarte important şi Ministerul Sănătăţii, domnul Alexandru Rafila, ministrul Sănătații, Agenţia Naţională de Medicamente fac paşi pentru a rezolva această problemă”.

În perioada următoare se va lucra la  cadrul legal și administrativ pentru programele de screening, iar Ministerul Sănătății și Institutul Național de Sănătate Publică vor elabora ghiduri pentru depistarea precoce a diferitelor tipuri de cancer.

“Este foarte important, din punct de vedere financiar, să facem cadrul legal si cadrul administrativ pentru controalele de screening. Momentan nu există așa ceva. De exemplu,  la cancerul colorectal ar trebui să explicăm cum este folosit testul acela care arată dacă există sânge în scaun. Dacă apar probleme, ești obligat  să te duci la medic și să faci colonoscopia care descoperă cancerul în stadiul incipient. Am ajuns la un capitol foarte important din Programul Național de Cancer,  suntem obligați noi, ca Minister al Sănătății, dar  și Institutul Național  de Sănătate Publică,  să facem niște ghiduri, care să arate, de exemplu, în ce perioadă a vieții trebuie să te prezinți la medic pentru cancerul mamar, colorectal, pulmonar. Se lucrează la aceste ghiduri! la fel de importantă  este și colaborarea pe această linie cu Colegiul Medicilor, cu universitățile de medicină și stomatologie, pentru că fiecare specialitate urmărește cele mai noi ghiduri“, a mai spus secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Vass Levente.

2025, dead-line-ul pentru introducerea screening-ului în România

Potrivit Planului European de Combatere a Cancerului, termenul limită  de introducere a screening-ului pentru depistarea cancerului mamar, de col uterin și colorectal, este anul 2025, a afirmat medicul primar ATI, Cristina Berteanu, doctor în științe medicale.

“Am făcut parte din grupul de experți care a lucrat la Planul Național de Luptă împotriva  Cancerului și urmează să treacă  prin Parlament și apoi să ajungă la Ministerul Sănătății. Acest document reprezintă o sincronizare cu Planul European care a fost lansat acum un an și atinge toți pilonii din Planul European: prevenție, depistare precoce, diagnostic, tratament și un capitol nou: calitatea vieții, reinserție socială și consiliere psihologică. Este un dead-line al Planului European de a introduce, până în 2025, screeningul pentru cancerul de col uterin, mamar și colorectal“, a spus medicul Cristina Berteanu.

Declarațiile vin în contextul unei dezbateri mai ample privind situația supraviețuitorilor de cancer în România.

Prezent luni, la o dezbatere pe acest subiect, premierul Nicolae Ciucă declara că dorește să pună în aplicare Planul Național de Luptă împotriva Cancerului,  care să facă trecerea de la scheme de tratament uneori rigide la medicina personalizată.

„Două numere din statisticile de profil îmi dau fiori: aproape 100.000 de noi cazuri anuale de cancer şi aproximativ 50.000 de decese ale celor diagnosticaţi cu această necruţătoare boală. Dincolo de statistici, aproape toţi avem prieteni sau persoane dragi care luptă din răsputeri să supravieţuiască în lupta cu cancerul şi fiecare dintre noi şi-ar dori ca ei, cei care sunt greu încercaţi, să vi se alăture dumneavoastră, supravieţuitorilor bolii cât mai curând. Mi-aş dori ca toţi să reuşească. Angajamentul meu ferm este că această strategie de luptă împotriva cancerului va fi operaţionalizată, că Ministerul Sănătăţii îşi va face datoria şi că Ministerul Finanţelor va găsi resursele necesare pentru a finanţa implementarea noilor programe care pot salva atât de multe vieţi. Bugetul va reflecta aceste angajamente ferme pe care le iau astăzi în faţa dumneavoastră”, a declarat Nicolae Ciucă la evenimentul „Provocări şi soluţii privind îmbunătăţirea vieţii supravieţuitorilor de cancer, organizat luni, la Senat.

Sursa foto: technologynetworks.com

Video: Serviciul de noapte cu Maria Țoghină, ediția din 30/31 mai 2022

Exit mobile version