8 iulie 2020, 11:08

De la Oravița la Turda, munca în mine în secolul al XVIII-lea. „Trebuie să fii român ca să îndrăznești să înfrunți primejdia”

„Transilvania merită toată atenția unui naturalist, dar trebuie ca acest naturalist să fie în același timp și miner”, scria Ignaz von Born, un apreciat mineralog din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. 

Din Alba Iulia in Viena.

Ignaz von Born, cunoscut în română și cu numele Ignațiu von Born, a fost unul dintre oamenii de știință renumiți ai vremii. S-a născut la Alba Iulia, în 26 decembrie 1742, într-o familie nobiliară de sași transilvăneni. În acest oraș, aflat atunci în Principatul Transilvaniei, tatăl său a lucrat o perioadă ca inginer de mine. 

În jurul anului 1750, când Ignaz von Born avea opt ani, familia s-a mutat la Viena, unde tânărul a fost înscris la un colegiu iezuit. A părăsit ordinul la scurt timp și a mers la Praga unde a studiat dreptul. 

După o perioadă intensă de călătorii în Germania, Olanda, Franța, s-a reîntors în Praga unde a studiat mineralogia, mineritul și științele naturii. Tot în acest oraș, a fost angajat asesor la departamentul de mine și monetărie. 

Colecție de geologie și mineralogie de la Muzeul de Istorie Naturală din Viena, Austria | Sursă imagine: Culture ANT

Un muzeu imperial. 

După o activitate laborioasă și publicarea unor lucrări de specialitate, numele lui a devenit cunoscut în domeniu. În 1776, împărăteasa Maria Terezia l-a invitat să se ocupe de organizarea și dezvoltarea colecției de mineralogie de la muzeul imperial din Viena, devenit ulterior Naturhistorisches Museum Wien (Muzeul de Istorie Naturală din Viena). În timpul călătoriilor făcute în diferite zone din Europa, von Born a trimis la Viena numeroase minerale și roci ce au fost adăugate colecției.

Numit consilier aulic pentru probleme miniere, von Born a fost unul dintre primii organizatori importanți în cercetarea geologică și minieră din Austria.

Interesat de mineralogie, istorie naturală, chimie, paleontologie, malacologie (n. studiul moluștelor), cunoscător al latinei și vorbitor al principalelor limbi moderne din Europa, Ignaz von Born a fost și un activ francmason – potrivit unor documente, el l-a introdus și pe Mozart în loja masonică

 

Coperta lucrării cu toate scrisorile trimise de Ignaz von Born lui Johann Jakob Ferber, în 1770, în timpul călătoriei în Banat și Transilvania, unde a vizitat mine | Geological Society, London, Special Publications

Călătoria din 1770. Banat și Transilvania.

În 1770, la început de carieră, Ignaz von Born a făcut o călătorie pentru cercetări științifice în Banat și Transilvania, unde a vizitat și cercetat mai multe mine. 

Toate impresiile le-a notat sub formă de scrisori pe care le-a trimis prietenului său, un alt renumit mineralog al vremii, Johann Jakob Ferber (9 septembrie 1743–12 aprilie 1790). 

Acestea au fost ulterior adunate într-o carte și publicate în 1774. Lucrarea – Briefe Über Mineralogische Gegenstände, Auf Seiner Reise Durch Das Temeswarer Bannat, Siebenbürgen – s-a bucurat de o primire entuziastă în lumea științifică. 

După trei ani, de la ediția originală, în limba germană, lucrarea a fost tradusă în engleză cu titlul Travels through the Banat of Tenieswar; Transylvania and Hungary in the year 1770, apoi în italiană și franceză. 

Pe lângă o cantitate impresionantă de informații de specialitate – a descris roci, a prezentat modul în care se făceau exploatările miniere, a relatat despre modul în care au fost organizate și funcționau minele –, a arătat condițiile grele și primejdioase de muncă la care erau supuși muncitorii și viața grea pe care erau nevoiți să o ducă acei sărmani pentru a-și agonisi pâinea de zi cu zi.

Ocnașii din Timișoara.

În Timișoara, a fost trezit în zori de zi de zgomote teribile, moment descris în scrisoarea datată 17 iunie 1770:

„Dis de dimineață am fost trezit de un zăngănit îngrozitor de lanțuri care răsună pe toată strada unde îmi am locuința și este produs de ocnași care sunt duși la lucru, legați în lanțuri doi câte doi. Nu am văzut pe străzi decât chipuri galbene și desfigurate ieșind din casele cele mai frumoase”.

Sus, stânga: Scoaterea minereului aurifer cu coșurile; dreapta: Zlatna, înainte de 1848; Jos: Opaiț folosit de mineri | Imagini reproduse din colecția Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia / Credit foto: Mira Kaliani

Exploatarea, nu doar a minelor.

În Oravița, „centrul minelor din Banat”, cândva exploatate de turci, a observat cum lucrează minerii, împărțiți în grupe mici, și cât de puțin sunt răsplătiți pentru cele zece ore de muncă – pe lângă cele opt ore de muncă în mină mai lucrau alte două ore pentru separarea minereului.

A fost la minele de la Sasca, unde „vinele și filoanele de cupru se găsesc între această piatră calcaroasă cenușie” și amintea că se află acolo patru topitorii, și de la Moldova, „toate în funcție și dau minereu bun de aramă, cea mai bună aramă, cea mai rezistentă din Banat”.

O experiență spectaculoasă și înfricoșătoare.

În Dognecea, a vizitat mina Simon & Juda, „poate cea mai importantă mină de aramă din câte sunt în Europa” și nota cum acționarii, din dorința de a-și recupera cât mai repede banii cheltuiți, cereau să se scoată cât mai mult metal posibil, „fără să respecte regulile de exploatare a minelor […] lăsându-se spații goale înspăimântătoare prin marimea și prin primejdia accidentelor posibile, astfel încât s-au trezit, în curând, în încurcătură și în pragul de a o părăsi”.

A coborât în mină și a povestit experiența spectaculoasă și înfricoșătoare, în același timp:

„…am fost uimit de măreția priveliștii care, însă, mai apoi, mi s-a părut atât de amenințătoare. Toată cavitatea imensă a minei era luminată cu un mare număr de făclii, iar minerii stăteau sau, mai degrabă, erau suspendați pe muchiile sau tălpile ieșite în relief din masa de minereu bogat de aramă de culori variate”.

Călătorii și hoții.

În scrisorile trimise din Banat a amintit deseori de „jafuri zilnice făcute asupra călătorilor în Banat” care l-au speriat suficient pentru a se gândi să renunțe la călătorie și să se reîntoarcă la Viena, însă „am fost asigurat că aceste bande nu jefuiesc decât pe proprii lor compatrioți și niciodată sau numai rareori pe germani”.

Au fost însă și momente în care comisarul Curții a dat ordine pentru a i se asigura o călătorie cât mai sigură: „În urma acestor ordine, am găsit în fiecare din satele pe unde treceam, o ceată de 40 până la 50 de români cu flinte și ciomege, care sub conducerea căpitanilor lor, mă petreceau până în satul următor, iar când drumul era mai greu sau (acoperit) cu bolovani în locurile mai grele, duceau pe sus, mai degrabă decât sprijineau, pe umeri lor, trăsura mea”.

Săcărâmb, o așezare la aproximativ 30 de kilometri de Deva, județul Hunedoara | Credit foto: Mira Kaliani

Aurul cel irezistibil.

A ajuns și la minele de aur de la Săcărâmb, azi în județul Hunedoara, „un târg de munte, care trăiește numai de pe urma exploatării minelor”. Nota că salariile pentru exploatarea de la Săcărâmb erau „mult mai mari decât în altă parte”. 

De mina de aur de la Trestia, exploatată din vremea romană,  scria că se afla într-o stare atât de proastă că „n-ai nici o siguranță când o vizitezi”. 

Cu toate acestea, se intra și se exploata aurul în fosta galerie romană, „din cauza bucăților frumoase de aur pur, care se găsesc aici zilnic”, și comenta: „Trebuie să fii român ca să îndrăznești să înfrunți primejdia”.

Transilvania văzută altfel.

„Transilvania merită toată atenția unui naturalist, dar trebuie ca acest naturalist să fie în același timp miner. Pe toți munții din această frumoasă țară se găsesc urme de metale, care zac încă neexploatate”, mărturisea în scrisoarea a XII-a, din Zlatna. 

L-a încântat așezarea Zlatnei, „una dintre cele mai atrăgătoare, într-o vale frumoasă”, loc pe care îl descria ceva mai plastic: „Tot pământul de la suprafață fiind roșu, toată regiunea din jurul Zlatnei pare colorată în roșu”.

Din Zlatna a urcat în Apuseni și, la un moment dat, menționa: „La oarecare distanță de aici, s-a găsit o piatră pe care erau săpate câteva figuri de instrumente folosite în exploatarea minelor, cu o inscripție romană, ceea ce arată limpede că romanii s-au folosit de aceleași instrumente, ca și noi, și că ei au exploatat chiar minele acestea”.

În Roșia Montană nota că se află „mai mult de 300 de mori de minereu care, atunci când sunt în funcțiune, toate în același timp, fac un zgomot atât de mare încât se aude de la o oră depărtare”

Planul vechilor mine de sare de la Salina Turda în anul 1780, după Johann Fichtel | Sursa: Wikipedia, domeniu public

Ocnele de la Turda. Azi, extravaganta Salina Turda.

Scrisoarea a XV-a, trimisă din Cluj-Napoca și datată 28 iulie 1770, începea așa:

„Pe furtuna cea mai îngrozitoare din câte am pomenit vreodată, am sosit la Turda, în ziua de 24, la miezul nopții, obosit frânt”. 

A povestit apoi, în stilul lui destul de plat, despre ocnele de la Turda, situate „într-un munte șistos, la o jumătate de leghe de oraș”. Impresionat de cantitatea „imensă de pietrificări” scria că oricine ar putea să creadă că „toate aceste locuri au fost fund de mare”:

„Chiar pe înălțimea pe care se află această mină, se găsește sare gemă în straturi transparente. Ceea ce pare ciudat este faptul că vezi eflorescențe saline pe pământul pe care îl albesc pretutindeni și îl acoperă cu o coajă sărată. Aceste eflorescențe se datoresc sau vaporilor sărați, care pătrund scoarța pământului, sau apelor de ploaie, care, făcându-și loc prin țărână, dizolvă bucățile de sare”.

A intrat în mina de la Turda – mai multe mine săpate în același masiv salin, cu o construcție specială – și nota în scrisoare:

„De îndată ce s-a ajuns la stratul de sare, cu ajutorul unui puț de șase sau șapte stânjeni adâncime, se face o cavitate conică. Aici stau minerii, care se depărtează unii de alții pe măsură ce extrag sarea. Numărul minerilor se mărește pe măsură ce se mărește și spațiul conic. La prima vedere, ai fi înclinat să crezi că nu este acolo decât un singur strat sau conglomerat de la treizeci până la patruzeci de stânjeni, dar, privind mai de aproape, se observă că sunt mai multe straturi orizontale sau vălurite de un picior sau două grosime, așezate unele peste altele și separate printr-o pătură foarte subțire de pământ lutos. Lucrătorii se folosesc de aceste împărțiri, introducând capete de lemn armat cu fier, cu ajutorul cărora ridica lespezi mari de sare”.

Din scrisoarea lui Ignaz von Born reiese că minerii erau nevoiți să aleagă numai bucățile cele mai mari de sare: 

„…există o regulă în această exploatare ca să nu fie plătiți minerii decât pe bolovanii care cântăresc cel puțin 80 de funți (n. unitate de măsură de aproximativ o jumătate de kilogram). Bucățile care cântăresc mai puțin sunt aruncate ca nefolositoare. 

Pentru fiecare din bucățile potrivite, se plătește o jumătate de gros. Aceste bucăți de sare sunt „puse în căruțe, se acoperă cu paie și sunt duse la Alba Iulia, de unde sunt transportate pe Mureș până la Tisa și de acolo în Ungaria”.

Von Born nota că a vizitat mina Tereza, alături de alți cinci tovarăți: 

„Am fost băgați cu toții într-un fel de sac împletit din frânghii puternice. 

[…]

Mina având o formă conică este imposibil ca scările să poată să fie fixate pe părți. Ele sunt legate cu scoabe de fier de sus sau cu frânghii una de alta și atârnă libere și legânându-se în mijlocul cavernei mari de sub ele. Dar minerii de aici sunt atât de obișnuiți, că urcă și coboară pe aceste scări cu tot atâta curaj ca și într-un puț obișnuit.”

Mărturisea că, la intrarea în masivul de sare, vederea lămpilor purtate de fiecare miner, toți „ocupați să taie sarea”, a fost „o priveliște admirabilă”, iar când au ajuns, în sfârșit, din nou cu picioarele pe pământ, „ne-am desprins din sforile noastre și am ieșit din sac cât am putut mai repede”.

Directorul ocnelor de la Turda i-a făcut o prezentare a minei și i-a dat explicațiile de care avea nevoie:

„În acest scop, a aprins un șomoiog de paie pe care l-a aruncat în puțul cel mic al minei; cu ajutorul acestuia am văzut bine forma conică a acestei mine, ale cărei lucrări se susțin fără întărituri de lemn, doar cu ajutorul sării. Această priveliște era cu atât mai plăcută, cu cât luminile erau reflectate din toate părțile de suprafețele strălucitoare ale sării”.

L-au uimit grămezile imense formate din bolovani de sare ce se aruncau deoarece erau considerați prea mici și „nu merita osteneala de a se transporta”. Cu toate acestea, nimeni nu avea dreptul să ia nici măcar un pumn de sare de acolo, după cum scria Ignaz von Born:

„Această sare, cum am mai spus, nu este destinată pentru nici o folosință, dar vai de acela care ar sustrage cât de puțină”.

Omul de știință Ignaz von Born | Sursă imagine: Digital Libraries

Accidentul. 

Călătorul și-a continuat drumul la Cluj-Napoca, „unul din orașele cele mai bogate și mai populate”, apoi s-a îndreptat spre Baia Mare. În zonă, a vizitat mai întâi Cavnic, „așezat într-o regiune foarte sălbătică”.

La Baia Sprie, unde se află una dintre cele mai vechi mine, „exploatate neîntrerupt secole de-a rândul”, a suferit un accident. Întâmplarea a fost povestită de el în scrisoarea trimisă în 22 august 1770:

„Lunga mea tăcere este urmarea unui accident nenorocit, care era cât pe aici să mă coste viața. Acest accident a fost pricinuit de acțiunea focului folosit la exploatarea minei de la Baia Sprie, unde am avut imprudența să cobor într-un moment când focul abia se potolise și mina era încă plină de fum… Abia coborâsem în mină și am căzut în nesimțire; am fost scos pe jumătate mort. După 15 ore, m-au readus la viață cu vezicatoare și diferite alte mijloace. Buzele îmi erau umflate, ochii injectați de sânge, toate membrele paralizate. Fără ajutorul unui tânăr medic priceput din Baia Mare și fără îngrijirea ce mi-a fost dată de inspectorul general administrativ, în a cărui casă locuiam, eram cu siguranță pierdut…”

Toate aceste cercetări pe care le-a făcut în mine i-au șubrezit sănătatea. A murit la Viena, în vârstă de 49 de ani, după o impresionantă activitate profesională. Deși cunoscut din 1725, abia în 1845 bornitul a fost denumit oficial de mineralogul austriac Wilhelm von Haidinger în onoarea lui Ignaz von Born. 

Foto Cover © Bazil Roman, În drum spre mină


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.