Academia Suedeză a anunțat la 6 octombrie numele laureatului Premiului Nobel pentru Literatură din acest an, distincție care merge către scriitoarea franceză Annie Ernaux – „pentru curajul și acuitatea clinică cu care descoperă rădăcinile, înstrăinările și constrângerile colective ale memoriei personale”.
Trei dintre romanele lui Annie Ernaux se află în pregătire la Editura Pandora M, în cadrul îndrăgitei colecții Anansi. World Fiction, coordonată de scriitorul Bogdan-Alexandru Stănescu.
Când apar volumele?
Două dintre acestea, romanul Pasiune simplă (reeditare, traducere de Vasile Zincenco) și Confesiunea adolescentei (traducere inedită, semnată de Mădălina Ghiu), vor fi publicate într-o ediție specială în această toamnă.
Următoarea carte semnată de Annie Ernaux care va apărea în limba română este monumentalul roman Anii, traducere semnată tot de Mădălina Ghiu.
Despre Annie Ernaux
Annie Ernaux s-a născut în 1940 şi a crescut în micul oraş Yvetot din Normandia, unde părinţii ei aveau un magazin alimentar şi o cafenea. Drumul ei ca scriitoare a fost lung şi anevoios. În opera sa, Annie Ernaux examinează în mod constant şi din unghiuri diferite o viaţă marcată de discordanțe puternice de gen, limbă şi clasă. A scris mai mult treizeci de titluri.
Anansi
Colecția Anansi. World Fiction este dedicată traducerilor din literatura universală de pe piața de carte din România. Proiectul editorial, coordonat de scriitorul și editorul Bogdan-Alexandru Stănescu, a fost lansat în toamna anului 2020.
Așezată sub semnul lui Anansi, zeul african al poveștilor, colecția Anansi. World Fiction include cinci serii: Anansi. Contemporan – dedicată literaturii actuale, Anansi. Clasic – un spațiu al clasicilor secolului XX, Anansi. Mentor – ce reunește eseuri literare, Anansi. Ego – seria dedicată memorialisticii și Anansi. Blues – seria poeziei.