Site icon Editia de Dimineata

Trei zile de cod galben de vânt, polei, ninsori și viscol în 14 județe

Începând de duminică după-amiază urmează trei zile de cod galben de vânt, polei, ninsori şi viscol pentru Moldova, Dobrogea și jumătatea de est a Munteniei, anunță meteorologii. Avertizarea este valabilă până marți dimineață.

Gerul de până la -20 de grade va cuprinde nordul, centrul și estul țării în noaptea de marți spre miercuri, mai anunță Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

De asemenea, în intervalul 7 ianuarie-9 ianuarie, precipitațiile se vor extinde în toate regiunile din țară. Pentru intervalul 7 ianuarie, ora 12 – 9 ianuarie, ora 10 , meteorologii anunţă că aria precipitaţiilor va fi în extindere în toate regiunile.

De asemenea, ANM mai anunță, în intervalul 7-9 ianuarie vânt puternic, polei, ninsori și viscol după cum urmează:

”În intervalul menționat, în județele Suceava, Botoșani, Neamț și Iași va ninge moderat cantitativ și se va depune strat de zăpadă, local de peste 10…15 cm. În cursul nopții de duminică spre luni (7/8 ianuarie) și în prima parte a zilei de luni (8 ianuarie) în jumătatea sudică a Moldovei, în cea estică a Munteniei și în Dobrogea vor fi mai ales ploi ce local vor depune polei, apoi vor predomina ninsorile. Vântul va avea intensificări cu rafale în general de 55…70 km/h și vor fi perioade cu viscol și vizibilitate redusă”, se arată pe site-ul instituției.
Totodată, la începutul săptămânii vremea se va răci semnificativ, astfel încât marți vor fi temperaturi maxime preponderent negative, cuprinse în general între -8 și 0 grade, iar în noaptea de marți spre miercuri (9/10 ianuarie) va fi ger în nord, centru și estul țării, cu minime termice de până la -20…-18 grade, mai transmite ANM.

Foto: unsplash.com

Exit mobile version