Site icon Editia de Dimineata

Trenul care trece prin 26 de țări ajunge în București

Trenul Connecting Europe Express, care oprește în peste 100 de localităţi din 26 de ţări, ajunge în România.

Traseul trenului are o lungime de 20.000 km și va traversa 33 de puncte de trecere a frontierei. Călătoria a început pe 2 septembrie la Lisabona și se va încheia pe 7 octombrie, la Paris.

În Gara de Nord, la sosirea trenului „Connecting Europe Express”, vor fi prezenți ministrul interimar al Transporturilor şi Infrastructurii, Dan Vîlceanu, şi comisarul european pentru Transporturi, Adina Vălean. Cei doi vor participa la eveniment și vor face declarații.

Sunt bucuroasă că trenul Connecting Europe Express ajunge şi în România, cea mai importantă „staţie” pentru mine. E un tren experiment, un tren laborator, care ilustrează nu numai avantajele transportului feroviar, ci şi obstacolele pe care trebuie să le depăşim pentru a avea un spaţiu unic feroviar european. România trebuie să accelereze investiţiile în infrastructura de cale ferată, pentru o mai bună conectivitate cu celelalte state membre ale Uniunii Europene”, a declarat Adina Vălean, într-un comunicat transmis de Reprezentanţa Comisiei Europene în România, conform agerpres.ro.

sursa foto: newsbv.ro

Exit mobile version