Mi-am spus că boala nu poate fi în fiecare celulă, iar corpul meu nu m-a trădat nici acum – ne mărturisește Ligia Cosoi drama trăită.
Cu o activitate artistică impresionantă, un talent deosebit și o putere extraordinară, Ligia Cosoi, lector la Facultatea de Teatru a Universității de Arte “George Enescu” din Iași, face parte din rândul celor care au triumfat în fața unei afecțiuni care ne sperie pe mai toți. Acum, după zece ani de zile de la diagnosticare, a fost pregătită să își spună povestea și, o dată cu acest lucru, să motiveze, să susțină și să sădească speranță în sufletul celor diagnosticați cu cancer și a familiilor lor.
Iuliana, Daniela, Jan, Nicu și Ligia au fost protagoniștii unei expoziții de fotografie inedită. Aceasta reprezintă o primă etapă în cadrului proiectului „Există Viață după Cancer”, al organizației Bucuria de a fi, la inițiativa psihologului și președintele asociației – Mihaela Palade Gheran.
Nu cred că am fost infatuați sau ne-am sfidat destinul strigându-ne bucuria de a fi și că am reușit să ne întoarcem la o viață normală!
Și chiar au reușit! Ligia este dovada faptului că “prin luptă și printr-o strategie bine pusă la punct, bineînțeles și cu ajutorul lui Dumnezeu, poți să depășești orice obstacol”- cum ea însăși ne mărturisește.
Proiectul asociației „Bucuria de a fi” este unul deosebit, drept dovadă faptul că mai multe centre de oncologie din țară doresc să găzduiască expoziția realizată de Dragoș Iliescu pentru pacienții care se confruntă cu o astfel de afecțiune.
„La final expoziția va fi donată către Institutul Oncologic Regional Iași și acolo va sta multă vreme. Urmează să facem și un film documentar tot cu interviuri despre noi.” De asemenea, tot în cadrul acestei prime etape a proiectului a fost lansată și cartea Mihaelei Palade Gheran care va fi adusă la centrele oncologice din țară pentru acces gratuit.
Recunosc că ne-am reactivat toți niște emoții și trăiri și au fost destul de interesante. Noi nu ne-am așteptat la deschiderea expoziție să mărturisim, să ne expunem povestea.
Acestea fiind spuse, am vrut să aflu mai mult din povestea doamnei Ligia Cosoi și despre perioada aceea din viața ei care cu siguranță a marcat-o.
Viața capătă preț
Cu emoție în glas, Ligia povestește cum a trecut prin câteva etape odată cu descoperirea bolii, aceleași pe care le-a auzit și de la alte persoane ce au avut un destin asemănător. A însemnat foarte mult pentru ea faptul că s-a bucurat de sprijinul familiei, și mai ales al celor două fiice ale sale – Laura și Alina.
Este o luptă pe care trebuie să ți-o asumi și să faci tot ce e posibil din partea ta. Sigur că există imprevizibilul. Există un plan acolo sus cu noi și foarte mult nu poți influența dar trebuie să te iubești, să ai priorități, să înțelegi că e un moment critic și că l-au mai depășit și alții.
Mai mult de atât, ea ne-a spus și de ce ținea cont în timpul recuperării ei – gândește pozitiv și nu te uita pe internet!
Paralel cu tratamentul medical atunci am descoperit o altă lume a plantelor, ceaiurilor, hrana vie. Am urmat un tratament naturist, dar din iubire față de cei dragi, nu mi-am permis să fac un experiment să spun că nu fac chimioterapie sau nu fac radioterapie, că am citit eu ceva pe net. Sigur că sunt ceva urmări și te tulbură dar asta trebuie făcut. Ăsta e prețul sănătății până la urmă.
Ligia a mărturisit că a avut un sentiment de vinovăție față de cei dragi la aflarea diagnosticului pentru că a considerat că s-a ajuns la această situație din neglijență.
Nu fusesem de 4-5 ani la un control, e drept, nu mă durea nimic. Am ajuns întâmplător la spital și aparent eram într-un stadiu în care abia mai puteam fi operată daca nu mă grăbeam. Mă simțeam vinovată că nu am făcut controale la timp și acum copii își ascundeau lacrimile, se îndepărtau din când în când de mine și nu înțelegeam de ce sau mă lua și mă plimbau ca să-mi mai iau gândul.
Sfatul specialistului
Medicii spun că o mare parte din tratament ține de starea psihică pe care persoana bolnavă o are. Pentru a afla mai multe, am vorbit cu psihologul Ana Maria Ciobanu despre grupurile de suport și cum să sprijinim o persoană care are o afecțiune gravă.
Lucrurile la noi funcționează puțin altfel. De regulă oamenii se feresc să participe la astfel de grupuri pentru că avem sentimentul că pe lângă această afecțiune avem și altă problemă. Avem o problemă cu noi, cu psihicul. De ce sa merg la un astfel de grup? Sunt de doua ori bolnav? – povestește Ana Maria Ciobanu.
Ana Maria a observat că de multe ori există o reticenţă în a vorbi deschis despre anumite trăiri persoanele dar grupurile de suport pot rezolva această problemă, mai ales dacă persoanele bolnave înțeleg că niciodată o boală nu vine ca o pedeapsă.
În mod normal la un grup de suport suntem acolo împreună în cerc și încercăm să vorbim cât se poate de deschis. Noi cei care încercăm să organizăm aceste grupuri înțelegem și manifestăm înțelegere față de participanți în sensul că nu toți sunt la fel de pregătiți să vorbească. Ca psiholog, ca terapeut îți dai seama de lucru acesta dar nu este sănătos să forțezi persoana să vorbească mai mult decât poate.
Cu siguranță, Ligia, la fel ca mulți alții care au depășit cu bine acest obstacol din viețile lor, ne dau speranță în suflet și sunt un exemplu de războinici ce și-au găsit resursele nebănuite din interiorul lor.