Plăcuţele clasice de promovare turistică sunt înlocuite cu unele mult mai atractive, care conţin cod QR. Prin intermediul acestuia, turiştii pot avea acces la informaţii despre obiective turistice, istoria sau legendele locurilor. Informaţiile sunt disponibile în 32 de limbi, anunță ministerul Antreprenoriatului și Turismului.

Este vorba despre un proiect de digitalizare al Asociaţiei Călător prin România, prin intermediul căruia turistul poate deveni propriul său ghid, astfel încât să înţeleagă mai bine ce are de oferit ţara noastră, precizează ministerul.

Fiecare plăcuţă este însoţită de brandul turistic naţional ”Exploraţi Grădina Carpaţilor”. Acţiunea se datorează protocolului încheiat între minister şi Asociaţia Călător în România, pe o durată de 3 ani.

„În primul rând, trebuie să aveţi la îndemână un smartphone cu care să puteţi scana codul QR existent pe plăcuţă. În acest fel, aveţi posibilitatea de a accesa în timp real toate informaţiile de care aveţi nevoie, referitoare la obiectivele turistice, istoria sau legendele locurilor vizitate.

Tot ce trebuie să faceţi este să instalaţi aplicaţia de scanare a codului în telefonul personal, în cazul în care nu aveţi această opţine prestabilită. Pentru că principalul obiectiv al protocolului constă în îmbunătăţirea imaginii şi creşterea notorietăţii României ca destinaţie turistică, bineînteles că nu am uitat nici de vizitatorii străini.

Acesţia au posibilitatea, prin utilizarea aplicaţiei, să citească informaţiile puse la dispoziţie în peste 32 de limbi. Enumerăm câteva dintre cele mai influente: limba engleză, limba spaniolă, limba franceză, limba chineză, limba rusă, limba germană, limba arabă, etc. Prin urmare, vor fi acoperite 90% din limbile vorbite în întreaga lume”, scrie pagina de Facebook a Ministerului.