16 ianuarie 2021, 10:30

Turte cu julfă, colindețe, colaci rotunzi ca soarele. O datină din preajma Crăciunului

O grijă de seamă a gospodinelor, în preajma Crăciunului, este făcutul turtelor și al colacilor pentru ziua de ajun. Căci ajun fără turte sau turte-rupte n-ar sta frumos pentru cinstea casei.

Turtele se fac din făină de grâu „cernută cu sâta cea deasă”, scria Tudor Pamfile în studiul etnografic Crăciunul din seria Sărbătorile la români. În lucrarea sa, Din bucătăria țăranului român, Mihai Lupescu nota că turtele cele obișnuite „se fac din făină de păpușoi amestecată cu cea de grâu, din făină de grâu, de orz, de hrișcă și de secară”.

„Ele se fac din făină multă cu apă rece, frământată puțin și puse la copt în vatră, după ce se dă focul de-o parte. Se mănâncă calde, cu sare, cu lapte, cu borș”, explica dascălul Mihai Lupescu.

Pelincile Domnului, turtele de ajun

În schimb, pelincile (sau pelincele) Domnului, turtele de Crăciun sau de ajun, numite și scutecele Domnului, se făceau doar în ajunul Crăciunului.

Aceste turte pentru masa din ajunul Crăciunului, explica Tudor Pamfile, aveau dichisul lor. Gospodina cumpăra făina din târg sau o obținea din grâul casei pe care îl măcina la moara satului. Făina se înmuia în apă călduță și se săra, după care se frământa bine și se obținea un aluat nedospit.

„Rupea din aluat tot câte o bucată, o frământa, o întindea cu sucitorul, un băț rotund și neted cu care, apăsând cu încetul peste aluat, întinde și subțiază prefăcându-l într-o foaie rotundă, mare cât o farfurie sau mai mare încă”.

Foaia subțire de aluat se punea apoi pe plita așezată pe jar. Din aluat, începeau „să se ridice bășici cari îndată se rumenesc sau se ard, lucru care face ca turtele să aibă un gust plăcut”. Se întorcea foaia și pe cealaltă parte, ca să se coacă, apoi se puneau „clit”, adică una peste alta, pe sobă, la uscat.

În noaptea de ajun, se înmuiau, iar în ziua de 24 decembrie se puneau la masa pe care o sfințea preotul. Femeile duceau însă turte și „jertfă la biserică”.

Covrigii se dădeau „colindătorilor mărunți”, cu colăcei erau răsplătiți colindătorii cei mai mulți, iar colacii se ofereau flăcăilor și rudelor | Credit foto: Mira Kaliani

Colindețe, covrigi, colăcei

Tot de Crăciun, gospodinele pregăteau colaci „rotunzi ca soarele și ca luna”, fie pentru colindători, motiv pentru care mai erau numite și colindețe, fie pentru masa ajunului, dar și pentru pomenirea celor decedați.

Aluatul se plămădea și se lăsa „ca să răsară, adică să înceapă a crește, pe cuptor, la căldură, învelind covata cu blăni, ca nu cumva frigul să-l dea înapoi din crescut”. După ce a crescut bine, se frământa din nou cu mâinile și apoi se rupeau bucăți-bucăți, se făceau vițe groase cât degetul, din care se împleteau covrigi, dintr-o singură viță, colăcei, din două vițe, și colaci, din două vițe înconjurate de o altă viță.

Cum se împărțeau apoi bunătățile făcute în cuptor, a povestit Tudor Pamfile:

Obișnuit, covrigii se vor da colindătorilor mărunți, cu colăceii se vor răsplăti colindătorii cei mai mulți, iar colacii se vor da flăcăilor, colindătorilor neamuri, vor împodobi masa de ajun și se vor da de pomană.

Cei nevoiași, care nu aveau posibilitatea să facă turte și colaci, cumpărau din târg felii sau bucăți de pâine, căci ajun fără turte sau turte-rupte n’ar sta frumos pentru cinstea casei.

Aluatul cel păzit

De aluatul făcut pentru masa din ajunul Crăciunului erau legate o sumedie de credințe și superstiții. Aluatul, „din care cu nici un chip nu se împrumută”, se păzea bine de gospodine pentru că unele vecine „într’adins veneau ca să ciupească câteva firimituri”, pentru a lua din „sporul casei”.

După ce puneau colacii și toate cele în cuptor, unele gospodine luau cociorva (lopata mică din lemn folosită pentru cuptorul țărănesc), mergeau în grădină dimineața devreme, înainte de răsăritul soarelui, și cu lopata ridicată, strigau: „Așa cum e cuptorul plin de pâne, așa să fie pomii, plini de poame!”

Vatră țărănească, pictură de Jean Cheller (1911–1952) | Sursa: Artnet

Turtițele, pregătite în miez de noapte

„Când cocoșul vestește miezul nopții, spre ajun, gospodinele se scoală ca să moaie turtele”, scria Tudor Pamfile. Clitul de turte se lua de pe vatră, unde au fost lăsate să se usuce și „ferite de ochii și mâinile copiilor”, și se pregăteau pentru masa de ajun.

Aceste turtițe „subțiri și coapte” erau îndulcite cu miere sau cu zahăr; „printre ele se pune și brânză de julfă, într-un blid, iar cine vrea, cu zahărul pune și miez de nucă pisat ca făina”, explica Mihai Lupescu. Julfa era un preparat făcut din semințe de cânepă pisate și se făcea numai în timpul posturilor. „Făina” obținută după ce se pisau semințele se încălzea puțin la foc, se punea apă călduță, apoi se strecura și se obținea julfa sau brânza de lapte de sămânță de cânepă.

Masa de sub icoană

Cum se aranjau aceste turte, aflăm de la Tudor Pamfile:

Se iau câte 3–4 turte, se rup în două sau în patru bucăți și se înmoaie în apă călduță în care s-a topit zahăr – unele gospodine o îndulcesc cu miere. Se așează apoi pe fundul unui blid. Peste acest strat de turte, se presară zahăr pisat, amestecat cu miez de nucă, asemenea pisat, sau numai julfă de sămânță de cânepă.

Peste acest strat se pune un alt rând de turte înmuiate, și iarăși miezul de nucă sau julfă, până se umple blidul. La sfârșit, se presară miez de nucă sau zahăr sau se ung cu miere, dar nu se pune deasupra niciodată julfă.

După ce le aranja, gospodina mergea în „casa cea mare”, adică odaia cea mai bună și mai curată a casei, și, „pe masa de sub icoană”, așeza cea mai frumoasă față de masă pe care o avea.

Vatră la Rucăr, 1902, pictură de Nicolae Grigorescu | Sursa: Wikipedia, domeniu public

Reguli nescrise păstrate cu sfințenie

În mijlocul mesei, punea o sticlă cu vin roșu și, în dreapta sticlei, punea farfuria cu turte, iar în stânga așeza o farfurie în care, într-o jumătate, era „bob făcăluit, cu ceapă prăjită pe deasupra” și în cealaltă jumătate perje fierte.

În cele patru colțuri ale mesei, așeza câte un colac, iar între colacii din dreapta punea un fuior de cânepă, „zicând unii că este barba lui Moș Crăciun; adevărat, e un mic plocon preotului”.

Masa de ajun era pregătită însă diferit în funcție de zonă și de obiceiul casei, cu cele mai bune bucate și cu reguli nescrise:

„Nimeni n’are voie să descopere masa până nu intră preotul pe ușă. Tot așa n’are dreptul să guste din masă, căci se crede că unul care ar face acest lucru, ar face bube.”

Datina sfințirii mesei în ajunul Crăciunului

„Preotul cântă și apoi stă pe laiță după ce blagoslovește întreaga masă. Ia și gustă din fiecare fel de mâncare. Bărbatul destupă sticla cu vin și cinstește pe preot. Preotul face urările cuvenite în legătură cu venirea sărbătorilor.
De-i glumeț, mai spune câte o glumă; gustă din masă și cei ai casei și, ceea ce le-a rămas, dau și la alți megieși, ca Dumnezeu să primească.
[…]
Ca plată, preotul ia gologanii pe care îi găsește sub fața de masă, colaci și din vin. Dascălii poartă pe umeri dăsagii cu colaci…”, povestea Tudor Pamfile.

Despre această datină de a umbla preotul în seara de ajun ca să sfințească masa și să vestească enoriașilor săi Nașterea Domnului a scris și arhidiaconul Paul de Alep, călător și cronicar din secolul al XVII-lea. El a călătorit și în Moldova și Valahia și a lăsat un jurnal, tradus și publicat prima dată în limba română în 1900:

E de observat că în această țară se obișnuiește în seara despre Nașterea lui Hristos, ca toți preoții din diferite târguri, însoțiți de sărmani, de ceteți și de coriști, să se ducă în cârduri, purtând icoane, și să umble prin norod toată noaptea, vizitând casele boierilor și urându-le bucurie. Astfel umblă ei toată noaptea, cântând Nașterea Domnului.

La vatră, România, anii 1930 | Fotografie: Kurt Hielscher

Spelca, laița și pețitorii

Când știau că trebuie să vină preotul în seara de ajun, fetele puneau sub prag câte o spelcă, ac de păr, ca să treacă preotul peste ea. După ce se încheia sfințirea mesei, fata lua spelca, o punea în păr și doarmea cu ea convinsă că își va visa viitorul soț.

Mamele, rugate de fiice, îl invitau pe preot să stea „cât de puțin pe laiță și să guste din masă; altfel nu vin pețitorii de grabă”.

După ce pleca preotul, gospodina împărțea și celor din casă turte, apoi mergea prin vecini cu alte turte și bucate, pentru „a le da de pomană, pentru sufletul morților, pentru sănătatea celor vii și pentru rodul câmpului”.

Foto Cover: Casă tradițională, Muzeul ASTRA din Sibiu | Credit foto © Mira Kaliani


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.