Site icon Editia de Dimineata

Ucraina interzice muzica rusească. “Scapă” compozitorii ruși care au murit înainte de prăbușirea URSS

Parlamentul ucrainean a votat în favoarea interzicerii unor piese muzicale rusești în mass-media și în spațiile publice. Interdicția nu se va aplica întregii muzici rusești, ci se referă mai degrabă la muzica creată sau interpretată recent, scrie BBC.

Acest lucru înseamnă că operele unor compozitori ruși decedați de mult timp, precum Ceaikovski și Șostakovici, pot fi în continuare interpretate.

Interzis în spații publice

Proiectul de lege, aprobat de deputați, interzice ca anumite piese de muzică rusă să fie difuzate sau interpretate la televiziune, radio, școli, transport public, hoteluri, restaurante, cinematografe și alte spații publice.

Interdicția se va aplica muzicienilor care au sau au avut cetățenie rusă în orice moment după 1991 – anul în care Ucraina și-a declarat independența – cu excepția celor care sunt cetățeni ucraineni sau erau astfel la momentul morții lor.

Artiștii ruși care condamnă războiul din Ucraina pot solicita o scutire pentru muzica lor prin depunerea unei cereri la serviciul de securitate ucrainean. În aceasta, ei trebuie să declare că susțin suveranitatea și integritatea Ucrainei, să ceară Rusiei să înceteze imediat agresiunea împotriva Ucrainei și să se angajeze să se abțină de la orice demers care contrazice aceste declarații scrise, relatează serviciul ucrainean al BBC.

Cărțile rusești sunt, de asemenea, interzise

Într-un proiect de lege paralel cu cel care afectează muzica, cărțile importate din Rusia, Belarus și teritoriile ucrainene ocupate vor fi de asemenea interzise, la fel ca și materialele în limba rusă importate din alte țări.

Această lege va interzice publicarea și distribuirea cărților scrise de cetățeni ruși (cu excepții similare celor pentru muzică), deși acest lucru nu se va aplica cărților deja publicate în Ucraina.

În plus, traducerile cărților vor fi publicate numai în ucraineană, în limbile oficiale ale UE sau în limbile ucrainene autohtone.

Exit mobile version