Ucrainenii au doborât primul “Terminator” rusesc, iar imaginile au fost confirmate independent. Incidentul s-a petrecut în zona Luhansk, în aceste zile.
În imaginile care circulă pe rețelele sociale apare un blindat BMPT „Terminator” ce pare scos din uz și care chiar ia foc. Nu este clar încă modul cum a fost scos din uz blindatul, dacă a suferit o lovitură directă cu vreo armă antitanc lansată de ucraineni, dacă a fost angajat în luptă de blindate sau tancuri ucrainene sau dacă a lovit o mină antitanc pusă anterior de către forțele ucrainene.
Ce este un BMPT „Terminator” (și de ce e așa de important)
BMPT „Terminator” este un blindat modern (primul exemplar a intrat în dotarea armatei în 2011), gândit de ruși să protejeze tancurile principale de luptă în timpul avansului pe front, în special în luptele urbane.
BMPT „Terminator” este construit pe platforma unui tanc T-72, are un motor diesel de 1.000 CP, cântărește circa 48 de tone și are blindaj reactiv.
Mașina de luptă este înarmată cu o turelă cu patru lansatoare de rachete 9M120 Ataka, două tunuri automate calibru 30 mm, două aruncătoare de grenade și o mitralieră coaxială de 7,62mm.
BMPT a fost proiectat pe baza experienței de luptă acumulate în timpul Războiului sovieto-afgan și al Primului Război din Cecenia.
Un număr foarte mic de BMPT „Terminator” produse
Un număr mic a fost livrat Forțelor Terestre rusești pentru evaluare începând cu 2005. Ministerul rus al Apărării a comandat în cele din urmă BMPT în august 2017. Livrările a peste 10 vehicule au început la începutul anului 2018.
La 1 decembrie 2021, prima companie BMPT de nouă vehicule de luptă a fost introdusă în unul dintre regimentele de tancuri ale diviziei de tancuri a Districtului Militar Central.
Tancurile „terminator” au putut fi văzute an de an cu ocazia paradei organizate în Piața Roșie de Ziua Victoriei.
Destroyed 🇷🇺 BMP-T Terminator? pic.twitter.com/KcA2epzeSj
— aloha99 (@aloha9916) February 9, 2023