Site icon Editia de Dimineata

Parlamentul European recomandă reducerea vitezei de deplasare în orașe la 30 km/h

Ca urmare, Parlamentul European solicită măsuri drastice pentru îmbunătățirea siguranței pe șosele.

Rezoluția privind siguranța rutieră din UE, adoptată de Parlamentul European, arată că aproximativ 22.700 de persoane mor pe drumurile Uniunii Europene în fiecare an și alte circa 120.000 sunt rănite grav. Parlamentarii europeni au constatat că progresele privind reducerea numărului de accidente au stagnat în ultimii ani, astfel încât UE a ratat obiectivul autoimpus de a reduce la jumătate numărul deceselor rutiere, între 2010 și 2020. Scăderea reală în acest interval a fost de doar 36%.

Depășirea vitezei este un factor cheie în aproximativ 30% din accidentele rutiere fatale, iar Comisia Europeană (CE) ar trebui să recomande noi limite de viteză care să garanteze deplasarea în condiții de siguranță. De exemplu, viteza maximă ar trebui limitată la 30 km pe oră în zonele rezidențiale și în cele tranzitate de un număr mare de bicicliști și pietoni.

Pentru a susține pe mai departe utilizarea în condiții de siguranță a drumurilor și pentru că alcoolul este o cauză pentru aproximativ 25% din totalul deceselor rutiere, parlamentarii insistă, de asemenea, să fie toleranță zero pentru cei care consumă băuturi alcoolice și urcă la volan. În acest context, deputații europeni solicită CE să ia în considerare implementarea unor sisteme de detectare a alcoolului în mașini.

Dacă în Suedia au fost înregistrate anul trecut 18 decese la 1 milion de locuitori, în România – stat care ocupă ultimul loc din UE în domeniul siguranței rutiere – au fost 85 decese / 1 milion de locuitori.

Exit mobile version