20 aprilie 2021, 13:10

„Uite, ele nu mint niciodată, încotro sboară, e știut, parcă e voia lui Dumnezeu”. Povestea buburuzei

„De cum se desprimăvărează și până spre sfârșitul tomnei, vedem pretutindeni, mai ales însă prin livezi, zburând sau alergând încoce și încolo un insect mititel, drăgălaș și vioi…”

Când apare „acest insect mititel, rotund și bulbucat”, cu picioare scurte și cu aripioare roșii – elitre – pe care sunt parcă pictate șapte punctulețe negre, e semn că iarna se călătorește și primăvara se reîntoarce la noi, cu toate păsările, sunetele, culorile ei.

I s-a spus, științific, coccinella septempunctata sau, așa cum este cunoscută în popor, buburuza. Este roșie (există și specii care au culoarea neagră cu puncte roșii sau care sunt „albăstrii, verzi și cafenii ca sumanul de șiac”) și are șapte punctulețe negre (în general, mai rar cu soț – pe acestea „le întrebuințează vrăjitoarele la diferite descântece și vrăji”), de unde denumirea științifică a speciei – septempunctata, șapte puncte.

În „studiul folcloristic” Insectele, publicat în 1903, etnograful Simion Florea Marian a prezentat peste 180 de specii de insecte și, pe lângă „numirile date de popor”, a adunat o mulțime de informații cu privire la „cele ce le cred și istorisesc românii despre dânsele”, cum scria în prefața cărții. Dintre acestea nu putea lipsi „acest insect drăgălaș și vioi”, una dintre insectele cunoscute cam de oricine și, spre deosebire de multe altele, îndrăgite probabil de toată lumea.

„acest insect drăgălaș și vioi” (Simion Florea Marian) | Credit foto: Mira Kaliani

Buburuza și alte denumiri date de popor

Denumirea de buburuză este cunoscută de aproape toată lumea, chiar dacă, în funcție de regiuni, se foloseau și alte denumiri – în Transilvania, i se spune deseori mămăruță –, unele considerate influențe din alte limbi. Măriuță sau Măria popii, considera Simion Florea Marian, sunt „numiri de desmierdare”, după cuvântul marienkäfer, în germană. Și tot din acest cuvânt au apărut alte denumiri folosite în Țara Românească, printre care margari(n)ta.

Oamenii i-au mai spus găinușa, găinușa lunii sau găinușa lui Dumnezeu, pentru că are, pe aripile ei, șapte pui, adică puncte, ziceau cei din anumite părți ale Bucovinei, unde se foloseau aceste nume pentru buburuză. La fel cum are găinușa ce „apare seara pe cer și care are șapte pui, adică șapte stele”.

I se mai spunea și Vrăjitoarea, deoarece, „românii de pretutindeni, și mai ales feciori și fete, o foloseau ca prevestitoare a locului unde se vor însura sau mărita”, dar și să afle cum va fi timpul în viitor.

Unii au numit-o boul popii, boul lui Dumnezeu, văcuța lui Dumnezeu sau văcuțele Domnului – în franceză, coccinelle mai este cunoscută sub denumirile bête à bon Dieu, bête à Dieu, bête à Martin, vache à Dieu.

Legenda buburuzei

Potrivit unei legende, buburuza este metamorfoza unei fete de împărat care a fost ucisă de fratele ei, în urma conflictului pe care l-au avut, după moartea tatălui lor, cu privire la cine ar avea dreptul să fie stăpânul împărăției.

Sfârșitul tragic al prințesei i-a făcut pe oameni să născocească diferite credințe, multe dintre acestea fiind legate de iubire.

„Încotro-i sbura?” | Foto: Hellinz / Pixabay

„Încotro-i sbura…”

Astfel, tinerii, chiar copiii, foloseau buburuza pentru a-și afla ursita sau ursitul, mai exact din ce parte ar veni.

Prin multe veacuri a trecut această formulă și a fost rostită de zeci de generații de tineri și tinere. Pentru a afla unde se află ursitul sau ursita, tradiția este ca, atunci când se prinde o buburuză, aceasta se așază în palmă în timp ce se rostește: Buburuză / Ruză, / Încotro-i sbura / Acolo m-oi însura (mărita) sau varianta Mămăruță / Ruță.

„Rostind cuvintele acestea, cred că încotro sboară buburuza, într-acolo le va fi partea și norocul, adecă într-acolo se vor însura”, scria Simion Florea Marian.

„Când copiii găsesc o buburuză, o iau în palmă, apoi răsucesc palma până ce insecta se urcă pe degetul arătător, timp în care i se descântă să zboare, direcția zborului fiind cea în care sau dinspre care le va veni perechea sortită”, amintea și Romulus Antonescu în Dicționar de simboluri și credințe tradiționale românești.

Când e prinsă și se simtă amenințată, „drăgălașa” insectă are „datină de a-și îndoi piciorușele sub corp și a scoate un fel de suc gălbui și neplăcut la miros”, după cum explica Simion Florea Marian.

Dacă buburuza, prinsă în palme, „nu voiește apoi să sboare, dacă-și sgârcește picioarele și le ascunde sub sine, dacă stă locului, ca și când ar fi moartă, și la urmă se rostogolește și pică jos, atunci e semn rău, că cel ce i-a rostit cuvintele în scurt timp trebuie să moară”, povestea Simion Florea Marian, după credințele oamenilor.

Alții, explica etnograful, spun că, după ce prind „un buburuz, îl vor lua în mână și-l vor lăsa să umble pe unde va voi el; atunci, buburuzul, umblând încolo și încoce, are de la un timp numaidecât să zboare într-acolo unde le va fi partea și norocul”, adică unde, cred oamenii, se va însura cel din palma căruia și-a luat zborul buburuza.

Dacă însă nu vrea chip să-și ia zborul și să le arate tinerilor direcția unde se află viitoarele nevaste, „atunci e un semn că nu se vor însura de grabă, că vor rămâne un timp mai îndelungat holtei, feciori tomnatici sau chiar burlaci, adecă pentru totdeauna neînsurați”.

În unele povești, punctele de pe aripile buburuzei reprezintă „satele în care un flăcău se poate însura”; de asemenea, se spune că buburuza nu minte niciodată: „Uite, ele nu mint niciodată, încotro sboară, e știut, par’că e voia lui Dumnezeu”.

Îi place lumina și aerul curat și „e pecat s-o omorâm” | Foto: Jürgen / Pixabay

„E pecat s-o omorâm”

Despre acest obicei, a amintit în 1886 și Trandafir G. Djuvara într-o conferință despre superstițiuni, la români și la alte popoare:

Cunoașteți obiceiul fetelor și al băeților, când prind o gărgăriță, de a o pune în palmă, fără a-i face nici un rău, și a-i zice: «Gărgăriță / Mărgăriță / Încotro vei sbura / Acolo m-oi însura!» Rostindu-se aceste cuvinte, se crede că gărgărița se duce să poarte veste acolo unde o trimitem și că e pecat (n. păcat) s-o omorâm.

În privința folosirii cuvântului gărgăriță, în loc de buburuză, deși cele două insecte atât de diferite nu ar putea fi confundate, Simion Florea Marian a ajuns la concluzia că „din neștiință sau greșeală” au ales oamenii să spună gărgăriță în loc de buburuză. Explicațiile lui sunt simple și pertinente. Gărgărița stă mai mult „ascunsă la umbră” și e „un insect forte stricăcios”, pe când buburuzei „îi place mai mult lumina și aerul curat” și este „forte folositoare”.

În plus, etnograful amintea de o credință înrădăcinată în oamenii din popor, că „e păcat să omori vietăți care sunt folositoare”:

„Iar când îi întrebi: De ce nu e bine, de ce e păcat s-o omori?, ei nu știu să-ți spună folosul ce ni-l aduce, ci numai atâta că așa le-au spus și lor bătrânii, și că de ce s-o omorâm, dacă nu ne face nici o stricăciune, nici un rău!”

În schimb, „toate celelalte, despre care sunt ei convinși că-s stricăcioase, nu le prea cruță, ci ori când le dă mâna, caută să le nimicească și să se cotorosescă de ele”.

Prin urmare, cum gărgărița este „stricăcioasă”, „românilor nu poate să le placă, și de aceea fiecare caută în toate chipurile și mijloacele cum ar putea-o mai lesne și mai degrabă depărta din magaziile (n. cu sensul de hambar) și grânarele lor și a o nimici. Iar cât despre purtat pe palmă și de desmierdat și jucat cu dânsa nici vorbă!”

Cum se spune buburuză în diferite limbi din Europa | Sursa: Virble / Reddit

Vremea și buburuza

Oamenii mai spuneau că, atunci când buburuza își ia zborul de mână, atunci va fi vreme frumoasă; dacă nu vrea să plece, va fi vreme urâtă. Când aripile „cele de dedesupt” le ține afară, „are să fie o cumpănă foarte mare”, iar dacă buburuza intră în casă, „are să fie frig”.

Dacă buburuza zboară spre răsărit, „e semn de ploaie”; dacă se duce spre sud, înseamnă că vremea se va răcori. Cine prinde o buburuză primăvara „de timpuriu, e semn de vreme bună și călduroasă”. Cine vede pe umerii cuiva o buburuză, „e semn că aceluia îi va veni vreo greutate”. Nu e bine, se crede în popor, să vezi buburuză moartă, „fiind semn că te va ajunge vreun necaz”.

Călătorii, frumusețe și lucruri bune

Cine vede pe o cărare mergând o buburuză e semn că acela va face o călătorie lungă; sau va muri.

Alte credințe legate de buburuză: „când vezi la cineva o buburuză pe pălărie, e semn că are să-i pice dragă cineva”, iar dacă pe năframa fetelor se plimbă o buburuză înseamnă că acele tinere „sunt îndrăgostite”.

Unele fete spun că buburuza este „nepoata dragostei”, de aceea, „ca să fie frumoase și să placă feciorilor”, în ajunul Paștelui prindeau câte o buburuză, o puneau în apa de îmbăiere și „se spălau cu apa de pe ea” – se spune că se făceau frumoase „ca florile”.

La vederea buburuzei, concluziona Romulus Antonescu, „omul trăiește sentimente de plăcere și bună dispoziție, pentru că, în popor, se crede că ea prevestește binele”.

Foto Cover: Hans Braxmeier / Pixabay


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.